Joi, 12 mai 2016, a avut loc la Deveselu, în prezenţa secretarului general al NATO Jens Stoltenberg şi a premierului Dacian Cioloş inaugurarea scutului anti-rachetă de la Deveselu.

Despre ce s-a întîmplat la Deveselu, presa română a scris pe larg de-a lungul zilei de joi, 12 mai 2016. Televiziunile de ştiri au transmis în direct de la faţa locului. Reporterii ziarelor au întocmit corespondenţe de la faţa locului. Comentatorii s-au grăbit să făurească editoriale.

Urmărindu-le, mi-a sărit în ochi entuziasmul dînd peste margini, ca apa din cada în care s-a trîntit, gol puşcă, Arhimede. Două cuvinte s-au luat la întrecere la gura şi la mîna ziariştilor: sărbătoare şi istoric. Momentul de la Deveselu a fost o Sărbătoare pentru naţiunea Română. Momentul de la Deveselu marchează o dată istorică în destinul neamului românesc.

La această sărbătoare, cum se întîmplă oriunde şi oricînd oamenii se simt bine, unii au fost invitaţi şi nu s-au dus. Alţii n-au fost invitaţi şi, fireşte, nu s-au dus. Nu în ultimul rînd, ca la orice sărbătoare, unii dintre cei invitaţi nu s-au dus, pentru că n-aveau loc în faţă.

Se spune că marile duşmănii între oameni izvorăsc din cauze precum gelozia, sentimentul umilinţei, indiferenţa. Nimic mai neadevărat. Cel puțin la români, marile duşmănii pornesc de la o nuntă. Dacă, de exemplu, la o nuntă, unii, deşi invitaţi, nu se duc, cei care au lansat invitaţia se supără rău de tot. Se supără rău de tot, dar de data asta pe cei care nu le-au trimis invitaţia, şi cei care n-au fost invitaţi. Se înţelege că supărare mare produce şi plasarea unui invitat în coada mesei şi nu lîngă mireasă.

La fel a fost şi cu nunta de la Deveselu. Klaus Iohannis nu s-a dus. S-au supărat rău pe el toţi cei invitaţi la nuntă. Victor Ponta n-a fost invitat. S-a supărat rău de tot, invocînd că a contribuit la instalarea Scutului. Păi dacă o luăm aşa, trebuia invitat şi Nicolae Ceauşescu, cel care a angajat România într-o politică de independenţă faţă de Moscova mult mai eficientă decît cea dusă în ultimii ani. S-a supărat şi Călin Popescu Tăriceanu, pentru că i se rezervase un loc mai la coadă.

Luînd seamă la atmosfera de sărbătoare naţională stîrnită de momentul de la Deveselu m-am întrebat ce s-a întîmplat acolo. Toate ziarele şi toate scrierile erau străbătute – ca un fir roşu, vorba Scînteii de pe vremea Anei Pauker, de două sentimente: 1) Mulţumirea adusă americanilor, pentru c-au făcut posibil, pe banii lor, momentul de la Deveselu. 2) Mîndria de a fi locuitorul unei ţări în care se află localitatea Deveselu.

În aceste zile, spitalele din România se confruntă cu o cumplită criză de dezinfectanţi. Ca urmare a constatării că dezinfectanţii livraţi de firma Hexi Pharma erau în vecinătatea apei chioare, Guvernul a decis retragerea lor imediată de pe piaţă. Toate spitalele care foloseau dezinfectanţi Hexi Pharma s-au trezit fără nici un dezinfectant. În consecinţă, multe spitale au renunţat la operaţii, rezumîndu-se la cele de urgenţă.

Ştiind cît de importantă e pentru români sănătatea, m-am gîndit, luînd seamă la atmosfera din presă, că la Deveselu au fost aduşi de către americani hectolitri de dezinfectanţi cu avioane cisternă. Nu, nu fuseseră aduşi.

Ştiind că unul din cinci români nu se spală pe dinţi, m-am gîndit că americanii ne-au făcut cadou vreo 5 milioane de periuţe de dinţi astfel concepute încît să umble toată ziua după cei care nu se spală pe dinţi şi ca să-i convingă să le folosească, să facă streaptease dezbrăcîndu-și coada. Nu, nu fusese asta.

Ştiind că jumătate dintre români au privata în grădină, m-am gîndit că americanii au adus la Deveselu un transport uriaş de W.C.-uri care sînt totodată şi vile. Nu, nu fusese asta.

La Deveselu se inaugurase scutul antirachetă. Un dispozitiv american, parte dintr-un complex cu componente în mai multe ţări, prin care americanii le arată ruşilor degetul mijlociu vîrît printre celelalte.

În aceste condiţii, eu, care am văzut multe alte sărbători naţionale în istoria noastră – de la cea a trimiterii a sute de mii de români să moară la Stalingrad de dragul Germaniei, pînă la Lovitura de stat de la 23 august 1944, de dragul ruşilor, recunosc sincer că nu înţeleg de ce inaugurarea de la Deveselu trebuie să fie o sărbătoare naţională.

Desigur, România nu putea refuza ca membră NATO, instalarea pe teritoriul naţional a unui dispozitiv militar american. Nimeni nu spune că românii trebuiau invitaţi să demonstreze împotriva instalării, deşi, între noi fie vorba, într-o democraţie modernă s-ar fi găsit măcar o sută de inşi pacifişti care să demonstreze. Dar de aici pînă la a face din inaugurare o sărbătoare e cale lungă.

Nu pricep de asemenea de ce trebuie să mulţumim, căzînd cu fruntea în ţărînă, în faţa lor, americanilor. În definitiv, era şi interesul lor să instaleze scutul. Nu înţeleg, de asemenea, de ce e un prilej de mîndrie naţională. Americanii îşi instalează drăcoveniile militare şi în alte ţări, unele chiar sălbatice.

Instalarea scutului antirachetă în România e cel mult rezultatul Geografiei, decît al muncii noastre, a românilor. Da, dacă joi, 12 mai 2016 se inaugura o autostradă care să străbată România de la Nord la Sud, construită cu ajutorul americanilor, atunci chiar că erau justificate toate: Și sărbătoarea, și mulțumirile aduse americanilor, și zbieretele de mîndrie națională. De ce oare simțim noi nevoia să fim babuini?!