Gardoș a revenit pe teren, după o pauză de aproape doi ani. Echipa românului a fost UMILITĂ de Arsenal, în Cupa Angliei

Gardoș a revenit pe teren, după o pauză de aproape doi ani. Echipa românului a fost UMILITĂ de Arsenal, în Cupa Angliei

Florin Gardoș (28 de ani) a revenit, aseară, pe teren pentru prima dată din februarie 2015. Însă, echipa sa, Southampton, a fost învinsă categoric de Arsenal scor 0-5, în partida din Cupa Angliei.

Stopper-ul român a bifat prima sa partidă pentru „sfinți”, după o pauză de aproape doi ani. Arsenal a fost prea puternică pentru Southampton, iar lonodonezii conduceau la pauză cu 3-0, după „dubla” lui Welbeck (în minutele 15 și 22) și reușita lui Walcott (35). Gardoș nu a grești de foarte multe ori, dar în partea a doua a meciului tot londonezii au fost cei care au înscris, de două ori, prin același Walcott, în minutele 69 și 84.

„A fost important pentru mine, am aşteptat o perioadă lungă această revenire. Am fost extrem de frustrat în acest timp, acum sunt fericit că am jucat 90 de minute. Dar nu poţi fi foarte fericit ca fundaş când echipa primeşte cinci goluri. Voi încerca să-mi revin şi sper că voi juca mai multe meciuri. Am jucat în câteva partide la echipa U23, mi-a fost de ajutor, dar un meci cu Arsenal e la un alt nivel

Suntem cu toţii dezamăgiţi din pricina acestui rezultat, dar putem învăţa din meciul cu Arsenal şi trebuie să mergem mai departe pentru că ne aşteaptă o perioadă dificilă. Am primit golurile uşor şi suntem dezamăgiţi. Nu trebuie uitat că am avut şi mulţi jucători tineri, în timp ce adversarii au făcut diferenţa prin experienţă. Aceşti jucători tineri trebuie să înveţe din acest meci, astfel de momente se pot întâmpla în fotbal. Pe de altă parte, se demonstrează că Academia noastră oferă în continuare tineri talentaţi, jucători care au demostrat că pot juca la acest nivel chiar dacă rezultatul nu a fost unul favorabil”, a declarat Gardoş pentru site-ul oficial al grupării engleze.

Ne puteți urmări și pe Google News