În memoria lui Arsen Santighian, prieten drag, fiul unor
supravieţuitori ai Genocidului Armean
Masacrarea, acum 95 de ani, a unui milion şi jumătate de armeni (bărbaţi, femei, bătrâni, copii) a fost prima experienţă genocidară din ceea ce un istoric american, Robert Gelatelly, numeşte era catastrofelor sociale.
Pentru Hitler, masacrul armenilor (termenul de genocid nu fusese conceput încă), a fost proba că umanitatea uită repede, că nu trebuie să te încurci în reticenţe morale. În convorbirile cu acoliţii săi, Hitler spunea, atunci când explica “necesitatea” exterminării evreimii europene: “Cine-şi mai aminteşte azi de lichidarea armenilor?”
Am primit ieri volumul scriitoarei Angela Furtună intitulat La anul, la Ierusalim, o carte (Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera”, Suceava, 2009). O carte răscolitoare, care ar merita cunoscută, recenzată, dezbătută. Ilustraţia copertei este datorată marelui artist Devis Grebu.
Ne puteți urmări și pe Google News
Reiau acest fragment: „În publicaţia Studia Hebraica a Centrului Goldstein Goren de Studii Ebraice a Facultăţii de Litere din Bucureşti, am găsit în numărul 6 din 2005, un studiu semnat de Felicia Waldman, intitulat „Ce a învăţat Hitler de la Genocidul Armean”. Există o anecdotă care ne este reamintită. Un evreu în vârstă, pe patul de moarte, înconjurat de o mulţime de nepoţi, îşi trăia ultimele clipe de viaţă. Înainte de a-şi da sufletul, bărbatul face semn nepoţilor să se apropie, căci are ceva foarte important să le spună. Cu o ultimă răsuflare, rosteşte: Să aveţi grijă de armeni… şi închise ochii.
Nepoţii, nedumeriţi, întreabă pe rabin ce a vrut să spună bunicul cu aceste cuvinte. Rabinul, înţelept, le explică: dacă evreii nu-i vor proteja pe armeni, după ce vor fi ei exterminaţi, va veni rândul evreilor.
Candidatul prezidenţial Barack Obama a declarat în campanie că, dacă va ajunge preşedinte, va rosti cuvântul de atâtea ori evitat: ceea ce s-a petrecut acum 95 de ani în Imperiul Otoman a fost genocid. Din păcate, în mesajul de ieri, altminteri vibrant, preşedintele Obama nu a mers până la capăt. (“Obama Marks Genocide Without Saying the Word”, New York Times, 25 aprilie 2010, p. 14).
Chiar şi aşa, cuvintele sale de condamnare a exterminării unei populaţii civile absolut nevinovată, un grup destinat anihilării exclusiv în virtutea originii etnice comune, cu toate mijloacele aparatului statal, au deranjat Ministerul de Externe al Turciei.
Cred că a sosit momentul să înţelegem că simbolurile nu sunt elemente secundare în lumea contemporană (n-au fost niciodată). A numi exterminarea armenilor genocid este o obligaţie morală. Am văzut recent un nou film britanic bazat pe Jurnalul Annei Frank. Am văzut cu ani în urmă zguduitorul film Ararat despre tragedia armenilor. Am citit şi am recenzat acum câţiva ani cartea Isabelei Fonseca Bury Me Standing despre genocidul Roma. Citesc acum cartea profesorului Steven Rosefielde, distins economist la University of North Carolina din Chapel Hill Red Holocaust, apărută la Routledge în 2010 (recomand în special capitolul “Red Holocaust Denial”).
Aceste crime impotriva umanităţii au fost genocidare. Ele trebuie numite, cunoscute, condamnate şi comemorate astfel, orice ar spune diversele cancelarii specializate în ocultarea diplomatică a adevarului. Orice ar spune auto-desemnaţii experţi în ”igienă lingvistică”.
Recomandările noastre
