George Maior: SRI poate să răspundă oricăror ameninţări

George Maior: SRI poate să răspundă oricăror ameninţări

Anul trecut, SRI s-a implicat activ în combaterea corupţiei şi a criminalităţii transfrontaliere. În 2014, se focusează pe combaterea spionajului.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a avut ieri şedinţa de bilanţ al activităţii din 2013, marcând astfel cei 24 de ani de existenţă ai instituţiei. La bilanţ a participat şi Traian Băsescu, pentru ultima oară în calitate de preşedinte al României. Şeful statului le-a mulţumit celor din SRI pentru performanţa de care au dat dovadă, atingându-şi toate obiectivele, atât în lupta anticorupţie, anti-crimă organizată transfrontalieră, antiteroristă. Totodată, "SRI a acoperit eficient activitatea de contraspionaj pe teritoriul României, a devenit un etalon comparabil", a subliniat preşedintele. Traian Băsescu a atras totuşi atenţia că, în contextul regional actual (n.r - evoluţiile din Ucraina), Serviciul trebuie să se adaptaze noilor realităţi. Atractivi pentru spioni "În mod categoric, ne trebuie adaptare cu privire la riscurile de intensificare a activităţilor de spionaj pe teritoriul României, urmare a evoluţiilor din regiunea noastră. Este posibil ca România să fie unul din beneficiarii repoziţionării resurselor militare ale NATO în teritoriul UE, ceea ce o va face mult mai atractivă pentru spioni. De aceea, componenta de spionaj trebuie dezvoltată ca o adaptare la realităţile de azi", a declarat preşedintele Băsescu. Directorul SRI, George Maior, a arătat că interesele strategice ale statului au fost prezervate şi conservate bine de către Serviciul pe care îl conduce. "Pentru 2014, aminteam de evoluţiile regionale complexe, vom încerca să ne concentrăm mai mult pe o cunoaştere strategică a acestor evoluţii. Pe de altă parte, ne vom focaliza pe construcţia unui baraj informativ bun, pentru a proteja interesele strategice ale României (...). Cred că suntem adaptaţi la exigenţele legate de riscurile şi ameninţările noi specifice secolului XXI şi cred că avem capacităţi adecvate pentru a răspunde în faţa acestor ameninţări", a declarat George Maior. Egoismul instituţiilor Tot printre priorităţile acestui an, preşedintele Traian Băsescu a enumerat protecţia cibernetică pe care trebuie să o asigure SRI. Nu se poate realiza o protecţie a sistemelor cibernetice, a spus Băsescu, "din cauza egoismului unor instituţii ale statului care nu vor cuplarea bazelor de date, fără de care nu se poate asigura o protecţie eficientă". El a exemplificat cu "bătălia" pentru cuplarea bazelor de date ale Ministerului de Finanţe cu cele ale Ministerului Muncii. "Am discutat în CSAT şi tot nu se petrece, sunt interese politice!" George Maior a amintit în speech-ul său că, în cei 24 de ani, SRI a reuşit să fie independent, să dea dovadă de neutralitate şi profesionalism, aşa cum speră să rămână şi în acest an electoral. Preşedintele Băsescu a mai precizat că i-a asigurat pe cei din SRI că după ce va pleca din funcţie nu va folosi niciodată în bătălia politică informaţiile primite de la SRI în cei 10 ani de mandat. "Ne vom focaliza pe construcţia unui baraj informativ bun, pentru a proteja interesele strategice ale României. Suntem adaptaţi la exigenţele legate de riscurile şi ameninţările noi, specifi ce secolului XXI." GEORGE MAIOR, director SRI "Ne trebuie adaptare cu privire la riscurile de intensifi care a activităţilor de spionaj pe teritoriul României." TRAIAN BĂSESCU, preşedintele României Românii vor ca SRI să-i informeze inclusiv despre dezastre naturale Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES a demarat în primăvara acestui an -împreună cu o importantă companie de strategie media şi comunicare - un proiect de anvergură care presupune o serie de cercetări pe tema brandului şi prestigiului instituţional al instituţiilor de securitate naţională. Prima din seria instituţiilor pentru care se fac aceste cercetări este Serviciul Român de Informaţii (SRI), urmând la rând Poliţia, SIE, Armata, Justiţia. Eşantionul folosit, multi-stratificat, este format din 1.657 de subiecţi cu vârsta de peste 18 ani. Aceştia au fost chestionaţi în perioada 3-4 martie 2014, eroarea maximă tolerată +/- 2,5%. Notorietate ● 89 la sută dintre subiecţi au auzit de SRI şi 64% au auzit de George Maior, directorul SRI. ● 57% cunosc atribuţiile Serviciului, iar 68% ar fi interesaţi să vadă cum se desfăşoară o zi de lucru din viaţa unui angajat al SRI. ● Întrebaţi câtă încredere au în SRI, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă "nu am încredere deloc", iar 5 înseamnă "am foarte multă încredere", 19 la sută au răspuns că au foarte multă încredere, în timp ce 6% s-au exprimat că nu au încredere deloc. Cei mai mulţi respondenţi au optat pentru calea de mijloc, 33% şi 31 % dintre ei situându-se pe nivelul 3 şi respectiv 4 al scalei de încredere. Respect ● Pentru 35% dintre subiecţi, SRI inspiră respect în foarte mare măsură. ● 74% dintre respondenţi consideră că activitatea SRI este importantă "în foarte mare măsură". ● Întrebaţi în ce măsură consideră că SRI este o instituţie performantă, 40 la sută din subiecţi au răspuns "în foarte mare măsură", alţi 28 % fiind pe nivelul 4 al scalei. ● 76% consideră că SRI este o instituţie care se implică în lupta împotriva corupţiei, procentul celor care cred exact invers fiind de doar 18%. ● 77% cred că SRI este o instituţie care s-a reformat după 1989, în timp ce 15% cred că nu. ● Întrebaţi dacă SRI ar trebui să se implice în anumite tipuri de acţiuni (majoritatea fiind deja în competenţa SRI), cei mai mulţi dintre subiecţi (în procente între 81 şi 99%) au răspuns "Da". Cu titlu de exemplu: 92% cred că SRI ar trebui să informeze cetăţenii cu privire la riscurile majore la adresa României, iar 81% cred că SRI ar trebui să informeze cetăţenii cu privire la posibilele dezastre naturale.