GERMANIA ȘI FRANȚA forțează mâna ROMÂNIEI sa crească salariile șoferilor! Proteste de AMPLOARE în CAPITALĂ!

GERMANIA ȘI FRANȚA forțează mâna ROMÂNIEI sa crească salariile șoferilor! Proteste de AMPLOARE în CAPITALĂ!

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a organizat, în data de 18 martie 2015, un protest la ambasadele Germaniei și Franței.

Protestul a vizat introducerea salariului minim pentru companiile din România care desfășoară operațiuni de transport internațional spre/dinspre, în tranzit sau pe teritoriul celor două țări. Până în prezent, UNTRR a realizat numeroase demersuri la nivel național, european și internațional, împotriva aplicării legilor salariului minim din Germania (MiLoG) și Franța (Macron) transportatorilor români, avertizând că acestea afectează libera circulație a serviciilor în cadrul Uniunii Europene. 

Delegația UNTRR, formată din Ion Lazăr, director general Lazăr Internațional, Cristian Băciucu, Director General Rombus Transport, Constantin Isac, Vicepreședinte UNTRR, și Radu Dinescu, Secretar General UNTRR, a fost primită în audiență atât de Ambasada Republicii Federale Germania în România, cât și de Ambasada Franței în România.

În cadrul întrevederii de la Ambasada Republicii Federale Germania în România, reprezentanții UNTRR s-au întâlnit cu Excelența Sa, Domnul Werner Hans Lauk, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, cu Sebastian Gromig, Șeful Secției Economice și Comerciale, și cu Cristina Raiciu, oficial Secția Economică. Delegația UNTRR a reclamat faptul că legea salariului minim creează un precedent periculos, deoarece se aplică și altor țări, dar și faptul că modul de prezentare a fost incomplet, nefiind făcut în limba fiecărui stat membru UE deși efectele le vizau și pe acestea și fără a se înțelege clar nici astăzi cerințele autorităților germane către transportatorii români.

Ne puteți urmări și pe Google News

”MiLoG este o lege generală care se aplică și frizerilor din Germania și transportatorilor din România. Credem că transportatorii români sunt victime colaterale și de aceea MiLoG nu ar trebui să li se aplice. Am vorbit cu Excelența Sa Domnul Werner Hans Lauk și i-am explicat că cerem Republicii Federale Germania să suspende aplicarea legii salariului minim și pentru operațiunile de transport de destinație și origine în Germania până clarificăm toate aspectele la nivel european. Suntem de acord ca Germania să stabilească orice lege, dar efectele să nu depășească granițele țării. Pentru firmele românești de transport măsura înseamnă personal suplimentar pentru raportare, costuri mai mari, fără ca șoferii să câștige suplimentar și pericolul de a fi excluse din competiție”, a declarat Radu Dinescu, Secretar General UNTRR.