Gest fără precedent al femeilor afgane. Au schimbat tradiţia din solidaritate cu tânăra ucisă la Kabul pentru că ar fi ars un Coran

Gest fără precedent al femeilor afgane. Au schimbat tradiţia din solidaritate cu tânăra ucisă la Kabul pentru că ar fi ars un Coran

Sicriul cu trupul neînsufleţit al unei tinere afgane omorâte în bătaie de o mulţime de masculi dezlănţuiţi, a fost purtat pe umeri de mai multe reprezentante ale sexului frumos, gest fără precedent în istoria înhumărilor de la Kabul unde acest rol revine exclusiv bărbaţilor.

Sute de persone au participat la funeraliile tinerei Farkhunda, în vârstă de 27 de ani, care, după ce a fost acuzată de arderea unui exemplar din Coran, a fost ucisă în stradă cu pietre şi beţe, relatează BBC.

Potrivit unor martori oculari, mai mulţi poliţişti au privit impasibili chinurile victimei care şi-a dat ultima suflare sub ochii lor. Omorul s-a produs lângă moscheea Shah-Du-Shamshaira şi este primul de acest fel petrecut până în prezent în Afganistan.

Cercetările ulterioare au stabilit că Farkhunda nu se făcea vinovată de acuzaţiile ce îi fuseseră aduse. 13 persoane, printre care opt poliţişti au fost arestate în acest caz care a revoltat întreaga comunitate, mai ales că, potrivit apropiaţilor, tânăra se pregătea să devină profesoare de religie.

Ne puteți urmări și pe Google News