GESTUL INCREDIBIL al unor POLIŢIŞTI în cazul ŞOCANT al unui copil bolnav de CANCER

GESTUL INCREDIBIL al unor POLIŢIŞTI în cazul ŞOCANT al unui copil bolnav de CANCER

Un băieţel de şase ani care se află într-un stadiu terminal de cancer, a devenit poliţist onorifc în cadrul poliţiei din Boston.

Poliţiştii au încercat să-i facă ultimele luni de viaţă cât mai frumoase, deoarece visul băieţelului era de a ajunge un om al legii. Acum are o uniformă de poliţist special concepută pentru el, dar participă şi la misiuni alături de ofiţeri.

Viaţa băieţelului, Devin Shau, a luat o întorsătură groaznică când a suferit o contuzie în timp ce se dădea cu placa de snowboard într-o vacanţă la munte alături de familia sa. Problema majoră nu a fost contuzia, ci diagnosticul pe care medicii i l-au dat copilului. Aceştia au stabilit că băiatul suferea de o formă foarte rară de cancer, pentru care încă nu există un remediu.

„Cred că fiecare moment a fost o provocare, pentru că ne-am amintit constant cât de repede s-a schimbat viaţa noastră,” povesteşte Christine Shau, mama lui Devin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Când poliţiştii au aflat că Devin mai are de trăit între 8 luni şi 2 ani, aceştia şi-au dorit foarte mult să-i facă o bucurie copilului.

„Când auzim lupta oricărui copil care se confruntă cu o provocare a unei boli, noi păşim înainte. Trebuie să ai grijă de viitor şi să le arăţi părinţilor care trec prin asta că nu sunt singuri,” spune William Gross, de la Poliţia Boston.

„Este ceva ce am făcut de ani şi ani de zile. Oraşul este un întreg, trebuie să avem grijă de toţi cei care sunt în oraş,” adaugă William Gross.

Familia, deşi ştie că şansele sunt foarte mici, îşi doreşte ca băieţelul lor să fie primul caz în care teribila maladie a fost învinsă.

Devin trăieşte din plin misiunea sa onorifică. Merge în maşina poliţiei, uneori asista la activitatea colegilor săi poliţişti, a participat chiar şi la parada de Sfântul Patrick alături de ei. Şi ori de câte ori poate, poliţistul de ocazie îşi satisface micile bucurii ale copilăriei, scrie digi24.ro.

„Voi mânca îngheţată în fiecare zi,” spune Devin.