Editura Evenimentul si Capital

Secretarul general al FRF, pus sub acuzare de DNA în dosarul finanțării Poli Timișoara

Gheorghe Chivorchian
Autor: | | 5 Comentarii | 1819 Vizualizari

Gheorghe Chivorchian a fost audiat, în această dimineaţă, la sediul DNA Timişoara. Dacă inițial s-a vehiculat informația că secretarul general al Federaţiei Române de Fotbal are calitatea de martor în dosarul în care procurorii anticorupţie investighează finanţarea ilegală a echipei de fotbal a lui Marian Iancu, Poli Timişoara, de către Consiliul Judeţean Timiș, ulterior încadrarea acestuia a fost schimbată în suspect. Astfel, Gheorghe Chivorchian, care a ocupat funcția preşedintele clubului de fotbal Politehnica Timişoara în perioada 2007 – 2011, a fost pus de acuzare de procurorii anticorupție, pentru infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu și fals în înscrisuri.

Gheorghe Chivorchian a fost pus sub acuzare de către DNA, în urma audierilor, devenind din martor suspect. El este acuzat de complicitate la abuz în serviciu și pentru decontările duble făcute în perioada când conducea echipa de fotbal.

Tot astăzi a fost audiat la DNA Timișoara și Răzvan Hrenovschi, șeful Serviciului Cultură, Învățământ și Sport din cadrul Consilului Județan Timiș.

În acest dosar, DNA Timişoara i-a pus sub acuzare şi le-a pus sechestru pe avere fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi fostului secretar al instituţiei, Petrişor Nădăştean. Conform raportului Curţii de Conturi, prejudiciul adus statului de către cei de la CJT a fost de 9.950.000 lei. Auditorii curţii au stabilit, printre altele, faptul că echipa de fotbal a decontat aceleaşi facturi atât la Consiliul Judeţean Timiş, cât şi la Primăria Timişoara, cele două instituţii publice care au finanţat ilegal. 

Acuzațiile aduse de DNA

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Gheorghe Chivorchian sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat că în cursul anului 2008, angajați din cadrul Consiliului Județean Timiș, cu știință, au întreprins demersurile necesare, pentru alocare unor sume de bani în vederea susținerii echipei de fotbal ce aparținea S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A. ”Concret, aceștia au avizat, cu încălcarea dispozițiilor legale, o hotărâre a Consiliului Județean Timiș și au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanței sportive și asigurarea condițiilor de accedere și participare a echipei la competițiile de club UEFA.

În baza acestor documente, cu încălcarea dispozițiilor legale, au fost acordate societății comerciale mai sus menționate, care la acel moment înregistra restanțe la plata obligațiilor către bugetul de stat și către finanțatorul Consiliul Județean Timiș, mai multe sume de bani totalizând peste 1.000.000 euro, sumă ce constituie prejudiciu adus bugetului Consiliului Județean Timiș”, se arată în ordonanța DNA.

Din probele existente în dosar a rezultat faptul că, după aprobarea finanțării, în scopul întocmirii și efectuării înregistrărilor financiar contabile de către angajații Consiliul Județean Timiș a sumelor de bani virate către firma respectivă, inculpatul Chivorchian, pentru a sprijini activitatea infracțională a angajaților respectivi, a prezentat și depus documente false din care rezulta că sumele de bani acordate au fost utilizate pentru achitarea drepturilor de natură salarială sau asimilată veniturilor către jucătorii de fotbal legitimați la clubul de fotbal respectiv.

”În realitate acești bani au fost utilizați de către firma respectivă în alte scopuri, respectiv pentru plata datoriilor și penalităților anterioare aferente acestor datorii rezultate din contractele de închiriere și întreținere a stadionului „Dan Păltinișanu” aflat în proprietatea Consiliului Județean Timiș și închiriat echipei de fotbal, precum și pentru plata datoriilor fiscale stabilite în sarcina clubului de fotbal rezultate din executări silite efectuate de organele fiscale ale Ministerului Finanțelor Publice, etc.”, mai transmit reprezentanții DNA.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro