Cultură

Gheorghe Dinică: „Un actor pentru eternitate”

Autor: | marţi, 10 noiembrie 2009 | 20 Comentarii | 0 Vizualizari
Autoarea Mia Pădurean a publicat, anul trecut, la Cluj, o monografie sensibilă despre actorul, care s-a stins din viaţă, la vârsta de 75 de ani.

Actorul Gheorghe Dinică a făcut destăinuri inedite în cartea „Un actor pentru eternitate”, apărută în 2008, la Editura Limes, din Cluj-Napoca, în care autoarea Mia Pădurean a povestit întâmplările din viaÅ£a actorului la persoana a III-a, transformându-l într-un personaj de roman. Autoarea Mia Pădurean povesteÅŸte că, în zorii zilei de 25 decembrie 1933, în prag de Crăciun, se năştea un prunc, în GiuleÅŸti, la periferia BucureÅŸtiului.

PărinÅ£ii Petre, funcÅ£ionar la poÅŸtă, ÅŸi Jana, casnică,  au decis să-ÅŸi înregistreze băiatul după Anul Nou, ca să mai câÅŸtige copilul un an în acte. Astfel, Gheorghe Dinică apărea născut, pe certificatul de naÅŸtere, pe 1 ianuarie 1934.

Legile străzii

Gheorghe Dinică a avut o copilărie fericită, un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă ÅŸi de prieteni decât de familie. „Sufletul ÅŸi mintea mea de copil au memorat doar farmecul străzii ÅŸi al jocurilor de puÅŸtani. Era o lume simplă fără niciun fel de fenomene dar avea ÅŸi parfum”, mărturisea actorul.

„Eram copiii străzii. Strada pentru mine a fost lucrul cel mai important. Strada  m-a învăţat foarte multe, pentru că aveam prieteni mai mari care ne dirijau pe noi, cei de vârstă mică. Era o lume pe care nimeni n-ar crede că a existat, lumea cartierului”, povestea Dinică.

Salvat ca „prin minune”, de bombardamente

Amintirile sale au fost totuÅŸi marcate de ravagiile celui de al doilea Război Mondial.  Pe 1 ianuarie 1944, când avea doar 10 ani, copilul a fost salvat ca prin minune, dar mulÅ£i dintre prietenii lui de joacă au fost uciÅŸi de bombardamente, în cartierul GiuleÅŸti unde locuia. Trauma războiului ÅŸi moartea „văzută cu ochii” l-au marcat profund pentru tot restul vieÅ£ii.
A devenit copil al străzii. TotuÅŸi nu a luat-o pe căi greÅŸite, ci a continuat să meargă la ÅŸcoală ÅŸi să câÅŸtige bănuÅ£i ca să se întreÅ£ină.
 
„Eram liber, părinÅ£ii mei nu mai aveau grijă de mine. Stăteam pe unde apucam. Mi-am făcut viaÅ£a în funcÅ£ie de cum gândeam ÅŸi de posibilităţile de atunci. Am avut o ÅŸansă ÅŸi am depăşit toate momentele acelea”, mărturisea actorul, în volumul „Un actor pentru eternitate”, ultima monografie pe care Mia Pădurean i-a dedicat-o anul trecut.

Îndrăgostit de vacanÅ£ele la Å£ară

ViaÅ£a după război era foarte întortochiată. „Nu aÅŸa, n-am avut parte de lăfăiala aia în familie, n-am avut familie, ÅŸi atunci totul se împrăştia. Perioada era tulbure ÅŸi căutam fiecare să răzbatem”,  spunea Dinică.
 
TotuÅŸi ÅŸi-a regăsit rudele. Când era elev, mergea în comuna CochineÅŸti, de lângă Stolnici, în judeÅ£ul ArgeÅŸ, unde se născuse tatăl lui. Acolo, a petrecut vacanÅ£e extraordinare. „Când mergeam la ei, mă primeau foarte frumos, cu mare bucurie. Eram singurul băiat din neamul Dinică, asta îi cucerea”.
 
Băiatul se îndrăgostise de viaÅ£a la Å£ară.  „Comunicarea cu oamenii din sat era plăcută. Îmi amintesc cu drag de perioada aceea. La marginea satului, se Å£ineau hore, se întâlneau fete, băieÅ£i îmbrăcaÅ£i în costume populare. Era ceva sărbătoresc, mirific”, i-a spus actorul autoarei Mia Pădurean, care a venit tocmai din Statele Unite, să scrie „pentru eternitate” povestea actorului.
 
„Mâncam film cu pâine”

În BucureÅŸti, unde revenea din vacanÅ£e, a început să meargă la cinematografele de cartier. Băiatul resimÅ£ea că exista o mare diferenţă  între BucureÅŸtiul  din centru ÅŸi cel din mahala. „Ceva din mine m-a ajutat să nu o iau pe căi greÅŸite. Atunci totul era posibil, mai ales în cartier. M-au influenÅ£at foarte mult filmele care rulau non-stop, cum s-ar zice: mîncam film cu pâine”.

În sălile cinematografelor de pe Calea GriviÅ£ei în sufletul lui se născuse dorinÅ£a de a deveni actor. Îl amuza ÅŸi, în acelaÅŸi timp, admira cuplul Laurel-Hardy, pe Chaplin, văzuse multe filme americane, western, muzicale, cu gangsteri, intrigi, sau de dragoste, cu scene înduioşătoare. Mai târziu, îÅŸi va aminti cu plăcere de John Wayne, James Stewart, Humphrey Bogart, Cary Grant. Pe lângă filmele văzute cu nesaÅ£, la cinematograful Marna, mergea să vadă ÅŸi trupele de artiÅŸti de la revistă, cu Titi Mihăilescu, iar mai târziu cu Puiu Călinescu.

De la teatrele de cartier la UNATC

A început să joace în teatrele de amatori ale marilor întreprinderi, care puneau în scenă Molière, Shakespeare, dar ÅŸi dramaturgie românească. Prima apariÅ£ie pe scenă a tânărului Dinică a fost cu o trupă de amatori de la PoÅŸtă, în piesa „Titanic Vals”, de Tudor MuÅŸatescu, în rolul locotenentului Stamatescu. Gheorghe îÅŸi interpreta rolul cu multă naturaleÅ£e ÅŸi dezinvoltură, de parcă „se născuse” pe scenă. A avut senzaÅ£ia că pluteÅŸte, după ropotele de aplauze, ÅŸi a simÅ£it acut nevoia să continue.
 
S-a înscris în cercul teatral al Casei de Cultură a Sindicatelor (C.C.S) din BucureÅŸti, iar,  la 22 de ani, a fost distribuit în „Jocul de-a vacanÅ£a”, de Mihail Sebastian, în rolul lui Bogoiu.
 
A câÅŸtigat la un concurs, pentru interpretare, Marele Premiu pentru acest rol, având ÅŸansa să fie văzut de actriÅ£a Dina Cocea, care se afla în public. „Nu ai dreptul să-Å£i sacrifici vocaÅ£ia, te primesc la cursurile mele de pregătire”, i-a spus atunci marea doamnă a teatrului românesc.
După aceste cursuri, Dinică a intrat, în 1957, la Institutul de Artă Teatrală ÅŸi Cinematografică cu bursă republicană. A absolvit Institutul în 1961, iar doi ani mai târziu a fost distribuit în filmul „Străinul”, în regia lui Mihai Iacob.

„Cu privirea-laser ÅŸi voce ÅŸuierătoare”

ToÅ£i partenerii săi de platou sau de scenă sunt de acord că Dinică impunea doar prin simpla prezenţă, fără să facă nimic, ÅŸi că pur ÅŸi simplu făcea ca aerul să vibreze în jurul său.
 
Actorul avea mersul hotărât,  gestul economicos, replica scurtă, abia retezată din vocabular. Vorbea foarte puÅ£in, dar de cele mai multe ori replicile sale dure erau compensate de privirea caldă. Când  intra pe platoul de filmare, ceilalÅ£i rămâneau încremeniÅ£i: actori secundari, figuranÅ£i, echipa tehnică, toÅ£i deveneau uÅŸor inhibaÅ£i de prezenÅ£a lui, spunea autorul Constantin Paraschivescu, în volumul „Histrion de cursă lungă”, apărut în 2002 ca supliment al revistei „Teatrul azi”.
 
Actorul putea fi un cinic ÅŸi un dispreÅ£uitor sarcastic, „o lichea grotescă sau rafinată, un intrigant diabolic ÅŸi terifiant, dar tot aÅŸa de bine poate fi un om simplu, generos ÅŸi simpatic, un naiv romantic, sau un înÅ£elept cu măsura relativităţii lucrurilor”, explica Constantin Paraschivescu.

 „Cu privirea-laser ÅŸi voce ÅŸuierătoare, cu miÅŸcări atent studiate ÅŸi, în acelaÅŸi timp, imprevizibile, de fiară la pândă – iată una dintre multiplele ipostaze ale actorului Gheorghe Dinică. Marea performanţă a lui este de a fi fost multiplu fără a-ÅŸi pierde identitatea. Cariera lui nu a alterat umanul”, preciza Paraschivescu.


S-a căsătorit la 60 de ani, după o viaţă boemă

Gheorghe Dinică nu s-a căsătorit până la 60 de ani.  „Am cunoscut multă lume, multe femei...Dar nu am avut timp să mă gândesc ÅŸi la asta. Pe primul plan a stat întotdeauna munca pe scenă”, mărturisea el.

În 1995, Gheorghe Dinică fost invitat acasă la o familie de prieteni, pe care nu-i văzuse de mult timp. În faÅ£a lui, la masă, stătea o doamnă distinsă, Gabriela-Georgeta, care i-a atras atenÅ£ia ÅŸi căreia i-a propus, timid, o întâlnire, la sfârÅŸitul vizitei.
 
„Aveam ÅŸaizeci de ani, până la acea vârstă am cunoscut tot ce se putea cunoaÅŸte. Eu eram liber ca pasărea cerului. Din viaÅ£a mea boemă, am simÅ£it nevoia să mă aÅŸez”, mărturisea Dinică. Pe 2 februarie 1996, cei doi au celebrat cununia civilă, apoi, mai târziu, cununia religioasă.

N-a avut copii
Dinică spunea că nu ÅŸi-a dorit copii, pentru că nu ar fi avut timp de ei. „Iubesc copiii, dar nu m-am gândit niciodată să fiu tată”, recunoaÅŸtea Gheorghe Dinică, care ÅŸi-a transferat afecÅ£iunea paternă asupra nepoatei soÅ£iei sale, Ornella Georgia, care a locuit cu el ÅŸi soÅ£ia lui, din 1997 până în 2005.
 
În familie, i se spunea Gigi. Colegii ÅŸi prietenii i se adresau cu Gheorghe, doar Marin Moraru ÅŸi Radu Beligan îl strigau Gigi, la fel, cum îl numea ÅŸi Åžtefan Iordache. SoÅ£ia îl striga tot Gheorghe. „Suntem o familie de Gheorghe”, declara Gabriela-Georgeta Dinică, care a stat tot timpul la spital, lângă actor, în ultimele zile de viaţă.

Carieră

„Rămas-bun!”

Mefisto, ultima provocare

Gheorghe Dinică a absolvit Institutul de Artă Teatrală ÅŸi Cinematografică în 1961, iar doi ani mai târziu a fost distribuit în filmul „Străinul”, în regia lui Mihai Iacob.
 
A început cu roluri de bătrâni, roluri de compoziÅ£ie, apoi a trecut la personaje negative.
 
„Am avut marea ÅŸansă, în teatru ÅŸi în film, să joc roluri negative. Nu regret că le-am jucat, pentru unii sunt monÅŸtri, pentru mine aveau ÅŸi haz. Dacă eÅŸti un „făt frumos”, o faci pe îndrăgostitul ÅŸi cam atât”, spunea Dinică.
 
Actorul, care făcuse o adevărată pasiune pentru rolurile de deberdei, lichele ÅŸi  escroci, a interpretat zeci de roluri de teatru, la Comedie, la Bulanda ÅŸi la NaÅ£ional, jucând ÅŸi în peste 60 de filme. Printre rolurile antologice sunt cele din „Felix ÅŸi Otilia” (1971), în regia lui Iulian Mihu, „Prin cenuÅŸa imperiului” (1975), în regia lui Andrei Blaier,  „De ce trag clopotele, Mitică?” (1982) ÅŸi „După amiaza unui torÅ£ionar” (2001) ale lui Lucian Pintilie sau „Filantropica”(2002) lui Nae Caranfil.

Ultimele sale roluri în teatru au fost la Teatrul NaÅ£ional, unde îl juca pe I.D. Borcea, în „Ultima oră", după Mihail Sebastian, în 2003, ÅŸi pe  Cadîr, în spectacolul de mare succes „Take, Ianke ÅŸi Cadîr”, regizat de Grigore GonÅ£a, în 2001, în care făcea un trio de zile mari cu Radu Beligan ÅŸi Marin Moraru.
 
Ultima sa mare provocare în teatru a fost rolul „Mefisto”, din spectacolul „Faust”. Regizorul Silviu Purcărete ÅŸi Constantin Chiriac, directorul Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, i-au distribuit, în 2006, pe Gheorghe Dinică ÅŸi pe Åžtefan Iordache, în cele mai importante roluri, Mefisto ÅŸi respectiv Faust, din această superproducÅ£ie.

„Purcărete îi voia pe amândoi în distribuÅ£ie. Ar fi fost excepÅ£ională întâlnirea: veterani, hârÅŸâiÅ£i în teatru, cu atâta ÅŸi atâta experienţă, mai ales că cei doi  nu jucaseră niciodatata împreună”, a spus, pentru EVZ, Constantin Chiriac. Dinică s-a retras, după 3-4 zile, de la repetiÅ£ie.

 În film, ultima sa partitură importantă a fost cea din 2007 în „TicăloÅŸii",  în regia Åžerban Marinescu.  Gheorghe Dinică juca în ultima perioadă doar în serialele de pe „Acasă”, fiind distribuit în „Inimă de Å£igan”, „Regina” ÅŸi, ulterior, în „Aniela”.

CITIÅ¢I ÅžI:

Gheorghe Dinică, o viaţă pe scenă | MULTIMEDIA

Dinică: „Am cunoscut multe femei”


O lume întreagă îl plânge pe Dinică


Teatrul românesc a pierdut valori

SIMONA CHIÅ¢AN: „Uitarea” lui Dinică




SPUNE-TI PAREREA

Libertatea

B1

RTV

Realitatea

Unica

Ziare.com

Capital

Doctorul Zilei

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.