Ca un adolescent își spionează iubita de aceași vârstă din copacul de sub balconul ei poate fi romantic. Dar dacă unu’ mai puriu, cu funcție, pune polițiștii să se „dea” în patul în care amanta, cu 30 de ani mai tânără, tocmai s-a sexualizat, cum e? Și cât de asemănător e Shakespeare cu Caragiale. Numai că unul îl are ca personaj pe Othello și al nostru pe Titircă „Inimă-rea”.

Sunt multe chei în care poți contempla, în liniște, pasiunile tomnatice ale primarului de la Iași. Stenogramele prezintă o lume feudală, cu domni, domnițe și vasali. O lume populată de instincte venale, de seva viscerelor, desprinsă din 1001 de nopți. Un mic regat african, poate, în care monarhul își adjudecă, pe viață și pe moarte, supușii. El este Zeul făcut trup. Este Făcătorul și Desfăcătorul. Tirbușonul regal. Parfumul exotic îți umple plămânii și-aproape că-ți vine să sucombi tentației de-a te amuza, anecdotic, de chinurile apendiculare ale domnului Gheorghe Nichita, prăbușit în propria-i paranoia, jalnicul  protagonist al lui Othello din Carpați. Edilul din vechiul târg al Ieșilor iese, terfelit, din viața publică. Domnia îi e terminată de urmările pohtei din prohab.

Privirile publicului se îndreaptă, hulpav, asupra ultimelor zvâcniri ale politicianului Nechita. Despre arestarea lui preventivă, prim-ministrul României, domnul Victor Ponta – bărbat însurat și tatăl unei fete, a opinat că este nejustificată. Ce mare brânză e, până la urmă? Cu ce e un pericol domnul Nechita pentru victima lui de trebuie legat și băgat la beci? Ce faptă odioasă a comis? Cuvioasele Paraschive ale analizei politice observă că, într-o eră a marilor corupți, cu faimoasele lor fapte omonime, marota cu Nechita e de tot râsul, astfel că se răsuflă, cu pompă, eternul: „Ne lași?!”. Țara arde și babele se hâțână în patul de motel, precum legendarul polițist Avârvarei. Nu mai bine ne uităm în altă parte, acolo unde chiar ne doare?

„Fimeia” îi vinovată, pe mintea lui Nichita

Nu. Pentru că există o specie aparte de odios în faptele domnului Nichita, așa cum au transpărut în presă. Nu Nichita Stănescu, cum a titrat B1TV... Bărbații au, de obicei, o imensă miopie morală față de hărțuirea femeii. O relativizează. „Se râd” de ea. Până la urmă, „fimeia” e vinovată... E vinovată că nu s-a născut slută. Vinovată că nu s-a îmbrăcat în sac. Vinovată că s-a băgat singură în rahat și a consimțit la o relație cu un potentat a vremii. Se uită că niciodată femeia nu va fi consimțit să devină sclavă, să-i fie monitorizată viața, să fie urmărită, să fie „păzită” de gealații primarului în cauză, nu cumva să iasă cu altcineva, nu cumva să fie infidelă, nu cumva să-și vadă de viața ei. Pentru că viața ei nu-i mai aparține din momentul în care-a acceptat, o vreme, să fie amanta bărbatului.

Femeia, în accepțiunea patriarhală a cuvântului, încetează să mai fie cetățean când devine „a cuiva”. E un atavism, o umbră primitivă pe ceața minții bărbatului modern. Femeia ca proprietate. Femeia ca obiect. Femeia ca accesoriu. Femeia ca fatalitate. În fapt tot o sclavă este, dar nu a aceluia care o posedă pe interes, ci a interesului însăși!

Frica românului de curva emancipată

Spre stupefacția generală, la un astfel de concept aderă și o parte din femei. De obicei spălate pe creier. De obicei, nevestele veștede ale acelorași bărbați care mulinează prin balta veșnic plină de plevușcă, nedorită de nimeni în tigaie, dar cel mai adesea primită în așternut. Uneori sunt chiar mamele gazelelor, pe care preferă să le știe „în grija” cuiva decât acolo, singure și independente. Sunt obstinat întrebate „Când ai să-ți găsești și tu un băiat bun, să te așezi la casa ta?” Rezervorul de umilință a femeii, într-o bună măsură așadar, e dat chiar de… femei. Acele femei ortodoxe, mândre purtătoare de coxartroză și batic, care-au fost măritate de părinți ca vitele, înstrăinate unui bărbat ale cărui unice calități au fost, vreodată, că: a) nu le-a bătut și b) a adus toți banii acasă. Iar dacă c) a făcut vreodată vreo indiscreție, s-a priceput suficient încât să nu afle satul. Că doar, deh, bărbații sunt bărbați. Pentru toți acești pupili ai feudalismului social femeia exhibată, cu coloană vertebrală și decolteu, cu picioare fără celulită și unghii date cu lac e o Magdalenă, o frescă ce descarcă ura, pofta și pasiunea libidinoasă a târgului.

Nu știu să se poarte cu ea bieți Neanderhtalieni care, ca într-un bizar desen animat, își slobod ciomagul la primul pas ostentativ al divei. Psihologic, românul ordinar, indiferent de sex sau gen, e obsedat și, în același timp speriat până la fobie, de femeia emancipată. Pentru că tâmpitul, în secret, nutrește un complex de inferioritate și de abandon. Vrea să o posede sexual dar, dacă e să rămână lângă el, obligatoriu va trebui să aproximeze mama. Mama care e o supusă, o gospodină evlavioasă, o prematur-îmbătrânită, o „măicuță”.

Cum cade bărbatul în ...ăcat!

Din toate de mai sus rezultă odioșenia comisă de primarul Nichita. Domnia sa nu e o excepție de la regulă. Reprezintă vasta masă de bărbați pentru care să agreseze verbal o femeie reprezintă o trăsătură dezirabilă că: „Și lor le place până la urmă, nu?”. Nu e asta arta seducției? Bărbatul viril nu cere, obține! Nu vor ști acești oameni ce trăiesc femeile, mai apoi. Dacă pereții ar putea vorbi, într-un cabinet de psihoterapie, ar spune povești care-ți ridică părul pe spinare.

Femei care au fost amenințate cu moartea. Femei care au fost sechestrate. Femei care au fost luate cu japca. Femei care au fost violate și-apoi, când s-au dus să facă plângere, li s-a spus: „Domnișoară, dar de ce l-ai lăsat în casă, lasă că și matale ai avut o vină”. Femei care sunt descurajate să-și apere drepturile. Din ele, mai târziu, se triază ariergarda de fanatice care mai apoi afurisesc femeia însăși, convinse că, în tot și-n toate, femeia e de vină. Așa scrie și la Biblie, femeia e originea tuturor păcatelor și, pentru o femeie, mulți au picat în păcat. Mă rog, prima consoană poate fi înlocuită...

Erecția adolescentină și fermitatea unui: „Nu!”

Dar uite cum stau lucrurile de fapt. În 2015, abuzurile verbale, emoționale, fizice și sexuale se pedepsesc cu închisoarea. Hărțuirea de orice natură e cuprinsă în Codul Penal și e o infracțiune pentru care poți face închisoare de la câteva luni la câțiva ani. Dacă s-ar respecta legea, și litera ei, astăzi, oare câți bărbați ar pica vinovați? Doar pentru că sunt mulți, nu înseamnă că legea e strâmbă, înseamnă doar că legea trebuie educată.

Nu femeile vor trebui învățate să se camufleze social, nu cumva să „stârnească” pasiuni elefantine, cât bărbații. Să respecte. Să vadă. Să crească bărbatul, odată și-odată, din adolescentul veșnic cu pofte și erecții necontrolate, în oameni maturi pentru care un „nu” înseamnă chiar „Nu!”.

Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru