Gherilele urbane cu arme şi explozibili zguduie capitala Europei şi a NATO, Bruxeles | PULSUL PLANETEI

Gherilele urbane cu arme şi explozibili zguduie capitala Europei şi a NATO, Bruxeles | PULSUL PLANETEI

Astăzi dimineaţa în aeroportul din Bruxeles a avut loc un atac terorist cu două explozii, ceva împuşcături relatate chiar înainte de aceste explozii coordonate, la interval de câteva secunde. Din datele preliminare disponibile la acest moment, este vorba despre un atac asupra unei ţinte soft, adică o zonă care nu este controlată şi păzită, deci în partea publică a aeroportului, nu dincolo de aria de securitate. Atentatorii terorişti au vizat aglomeraţia cea mai importantă pentru a face maximum de victime posibile.

Cel mai probabil este vorba despre atentatori sinucigaşi localnici, deci de timpul „inamicul din cetate”, fie autoradicalizaţi locali cu centuri cu explozibili, fie unii din mulţii resortisanţi belgieni, francezi şi din alte state europene care au participat la lupte în teatrele teroriste ale lumii, în Yemen, Afganistan, Irak, Siria sau în toată zona Sahelului. S-a întâmplat la patru zile de la arestarea planificatorului atentatelor de la Paris, Salah Abdelslam, de unde o legătură contextuală obligatorie de făcut.

Ce aflăm din acest atentat, încă sărac în date pentru a da atuuri serviciilor de securitate? Mai întâi că suntem în situaţia în care constatăm zone ieşite de sub controlul autorităţilor legale precum Molenbeek, lângă Bruxelles, sau Arondismentul 19 din Paris, acolo unde se combină infracţionalitatea, traficul de droguri, vânzările de arme şi radicalizarea, zone care sunt adevărate focare de ameninţări de securitate. Asemenea pungi de infracţionalitate se formează, necontrolate, şi ca efect al eşecului politicii de integrare a propriilor resortisanţi, din generaţia a doua şi a treia post-decolonizare.

În afara problemelor integrării resortisanţilor din aceste generaţii izolate şi destinate parcă să îngroaşe rândurile şomerilor şi a infracţionalităţii, se pune problema capacităţilor serviciilor de informaţii. Cum e posibil ca arme de asalt, ca la Paris, şi centuri de explozibili, ca la Paris şi, probabil, aici, la aeroportul din Bruelles, să circule liber prin Franţa, Germania sau Belgia, să ajungă în posesia unor asemenea indivizi care nu-şi găsesc drept soluţie proprii lor vieţi decât sinuciderea în favoarea unei organizaţii teroriste, luând cu ei persoane civile nevinovate. Iar dezbaterea eşecului major sigur va reveni, pentru societăţile occidentale.

Ne puteți urmări și pe Google News

În fine, trebuie să ne uităm la lecţiile învăţate dintr-o asemenea situaţie: pentru aeroporturi, probabil metrouri şi gări, formula controlului de securitate şi al porţilor pentru identificarea de metale cel mai probabil se va generaliza la toate itnrările. În Istanbul şi Ankara, în aeroporturi, e deja o regulă de ani buni, iar în Ankara sau în Israel, regula se extinde la hotelurile importante sau la mall-uri, supermarketuri, în general în locurile cu aglomerări mari de oameni.

De asemenea, libera circulaţie în Europa ar putea să fie afectată, odată ce se identifică transportul între state a unor asemenea arme şi explozibili. E dificil să accepţi generalizarea fricii la nivel european şi devine evident că dacă un asemenea eveniment se întâmplă într-un stat european, el se poate întâmpla peste tot, mai mult, când statele mari şi puternice vor acţiona şi vor întări securitatea, ameninţarea se va muta spre ţinte mai puţin valoroase, în state mai periferice dar acolo unde securitatea va fi evaluată ca prezentând vulnerabilităţi, iar o acţiune teroristă prezentând impact. Nimeni nu e scutit de asemenea acţiuni.

Urmează o lume complicată şi plină de ameninţări şi neprevăzut. Dacă Rusia presează şi ameninţă poziţiile Occidentului la nord, în Arctica, la Est, în Sud, în Siria şi Orientul Mijlociu, bombardierele strategice ruse traversează Marea Mânecii sau coasta de Vest a SUA până în California iar submarinele nucleare fac exerciţii şi simulări de tragere în largul coastelor americane, terorismul se afirmă tot mai mult ca o ameniţare vitală la adresa Europei şi a lumii, atât prin influenţele organizaţiilor teroriste globale, Stat Islamic şi Al Qaeda cu precădere, cât şi prin teroriştii din interior, radicalii din statele occidentale, născuţi cetăţeni europeni şi gata să îşi sacrifice viaţa pentru a-şi ucide concetăţenii în slujba jihadismului.