Editura Evenimentul si Capital

GHID DE SUPRAVIEŢUIRE LA PROTEST! Ce sa faci ca SĂ NU ÎNGHEȚI diseară în PIAȚA VICTORIEI

Ca să poți sta ore în șir în frig e bine să respecți câteva reguli. Altfel poți răci sau poți face hipotermie.
Autor: | | 1 Comentarii | 465 Vizualizari

Ca să nu îngheți diseară în Piața Victoriei prima regula de bază ar fi: FĂRĂ ALCOOL! Nu ajută la încăzire, ba din contră, te zăpăcește de cap și nici n-ar fi bine să dai motive poliției și jandarmilor să te bage în dubă! În rest, iar setul de sfaturi REALE și UTILE, date de medici, ca să nu înghețați de frig la -8 grade Celsius, cât va fi diseară în Capitală!

- Îmbracați-vă în haine groase, care să fie rezistente la umezeală și care să asigure protecţia capului, feţei şi a mâinilor, pentru a evita pierderile de caldură. Încălţămintea trebuie să fie lejeră și comodă (doamnelor, pe tocuri cui să e cumplit să stai ore în șir) care să nu împiedice circulaţia la nivelul membrelor. Nu strică nici să vă puneți două rânduri de ciorapi groși, iar pentru femei sunt indicate și dresurile groase. Bărbații ar face bine să lase jena deoparte și să-și pună niște colanți sau pantaloni de trening pe sub blugii comozi. În Piața Victoriei vor fi, la noapte, -8 grade Celsius!

- Evitaţi expunerea prelungită la frig! În zona Piața Victoriei sunt destule cafenele, restaurante și fast-fooduri, de unde-ți poți lua un ceai cald sau măcar o băutură la temperatura camerei! Alternaţi statul în piață cu repausul în spaţii încălzite. Faceți cu schimbul, unii se duc la căldură, alții stau în piață și tot așa. 

- Evitaţi imobilizarea prelungită! Adică nu stați pe loc ca statuile, țopăiți măcar, pe loc, ca să vă încălziți! 

- Nu vă deplasaţi singuri noaptea! Cel mai bine aduceți prietenii cu voi în PIața Victoriei și stați apropiați unii de alții, ca să nu înghețați!

- În caz că aveți vreo boală și sunteți sub tratament, nu uitați să vă luați medicaţia la voi!

- Mâncați înainte de a merge la protestul din Piața Victoriei ! Organismul privat de nutrienți are rezistență scăzută la frig.

Reţineţi:

- Hipotermia este un ucigaş tăcut!

- Jumătate din cazurile de hipotermie sunt asociate consumului de alcool!

- NU scăpați din ochi copiii și nu-i lăsați singuri în mulțime!

- Simptomele hipotermiei sunt: apar frisoanele, pielea este rece, palidă, aveți parestezii (amorţeli) la nivelul membrelor, tulburări de echilibru şi de vorbire, somnolenţă, puls imperceptibil urmat de confuzie, halucinaţii şi comă. Pacienții se pot răni cu ușurință datorită tulburărilor de echilibru.

Cum acordați primul ajutor unei persoane cu hipotermie:

a) asiguraţi protecţia termică (spaţiu închis, protejat de frig şi vânt, încălzit) şi asiguraţi încalzirea activă şi pasivă prin îmbracăminte adecvată, consum de lichide calde dar nu alcool;

b) nu expuneţi direct persoana la o sursă de caldură precum apa fierbinte, duş sau cadă. Datorita deficitului de sensibilitate se pot produce arsuri şi pot aparea fenomenele de şoc.

c) hipotermia impune evaluare suplimentară şi tratament de specialitate, pentrru că poate fi mortală! Duceți pacientul la spital cât de repede se poate!




Alte articole din categoria: Sănătate

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro