Gigi Becali a început vânătoarea de „bizoni"

Gigi Becali a început vânătoarea de „bizoni"

Egalul cu FC Voluntari (scor 2-2) a declanșat un scandal uriaș la Steaua, iar patronul a anunțat că va decide peste Laurențiu Reghecampf

Steaua a început cea de-a doua parte a sezonului, la fel cum a încheiat-o pe prima: cu un joc crispat, fără niciun orizont și cu perspective modeste.

După 1-1 pe terenul celor de la CFR Cluj, „roș-albaștrii” s-au chinuit să obțină un punct, pe „Arena Națională”, în confruntarea cu FC Voluntari (scor 2-2).

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sunt prea multe schimbări”

Nimic n-a funcționat în angrenajul Stelei, iar antrenorul Laurențiu Reghecampf a demonstrat că încearcă în continuare să găsească o formulă salvatoare

 „Nu știu ce să vă explic când văd schimbările astea. Sunt trei fundași dreapta, trei extreme... Patru jucători au rămași ficși: Moke, Momcilovici, Jakolis și Gnohere. Bagi fundaș dreapta și după aceea spui că nu era încălzit. Eu ce să vă mai explic? Sunt prea multe schimbări, iar în general schimbările astea nu duc la nimic”, a descris Basarab Panduru, la Dolce Sport, debandada tactică a „roșalbaștrilor”.

Vrea să scape de Harlem Gnohere

Gigi Becali n-a mai rezistat, după ce în ultima perioadă și-a mai cenzurat criticile.

Finanțatorul a lansat, mai întâi, un atac la adresa arbitrilor Andrei Chivulete și tușierii Vladimir Urzică și Mihai Grigoroiu: „Dacă o să avem arbitri aşa handicapaţi, nu putem juca fotbal. Asta e. Oamenii aştia nu mai sunt sănătoşi la cap. Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva. Arbitrii decid campioana. Dar tot noi o să luăm titlul!”

Apoi, Becali l-a luat în vizor pe Harlem Gnohere, jucător pe care l-a transferat, în această iarnă, de la Dinamo. „Bizonul” a fost titular, dar n-a impresionat cu nimic, deși a marcat un gol din penalty.

„Va juca doar mijlocaș. Îl impun eu”

„Îi dau lui Dinamo 100.000 de euro pe Gnohere să îl ia înapoi”, a tunat latifundiarul din Pipera.

Apoi, Becali a anunțat că, de acum, își va impune ideile la echipă, chiar dacă antrenorul Laurențiu Reghecampf nu va fi de acord. Primul jucător afectat va fi mijlocașul Mihai Pintilii. „Ovidiu Popescu este un superjucător. De acum încolo va juca doar mijlocaș. Îl impun eu. Nu vreau să îl mai văd în bandă. Ce să joc cu Pintilii de 33 de ani? Am câștigat un jucător azi, pe Jakolis.”

Altfel, ieri, steliștii au căzut de acord că vor disputa meciul cu CS „U” Craiova, la Turnu Severin, așa cum fusese stabilit inițial. Săptămâna trecută, Laurențiu Reghecampf anunțase că oamenii săi nu vor să evolueze pe stadionul din Severin.

„Reghe” va discuta cu patronul

Deși echipa a jucat dezarticulat, Laurențiu Reghecampf a spus, la final, că este mulțumit de ceea ce a văzut contra celor din Voluntari. Antrenorul a afirmat că va avea o discuție cu finanțatorul Gigi Becali. „Am condus tot jocul, sunt mulțumit! Am tratat cu lejeritate multe faze, mai ales în prima repriză. Plus că am primit gol dintr-o degajare a unui fundaș al lor! Eu nu discut arbitrajul, dar Niță nu l-a lovit pe Novac, ci a vrut să se protejeze! Patronul a spus că-l vrea pe Ovidiu Popescu mijlocaș central. Azi, Ovidiu a jucat bine. Discut cu patronul, o să vedem”, a spus Reghecampf.