Gigi Becali, declarații INCREDIBILE despre copilăria sa: „Am crescut ca ţiganii cu cortul“

Gigi Becali, declarații INCREDIBILE despre copilăria sa: „Am crescut ca ţiganii cu cortul“

Gigi Becali a făcut de curând mai multe dezvăluiri despre viața sa într-un amplu interviu pentru puiblicație Capital unde a povestit modul în care a copilărit.

Finanțatorul echipei Steaua a întâmpinat tot felul de greutăți, dar iubirea pentru familie și Dumnezeu l-au ajutat mereu să treacă peste probleme. 

„Părinţii mei aveau deja două fete, iar cei din comunitate îi spuneau mamei că o să mai facă o fată şi o să-i mănânce ginerii averea. Tradiţia la machedoni spune că e important să ai băiat. Şi mama s-a rugat nouă luni să mă aibă pe mine! Iar eu cred că m-am născut cu stea în frunte. Nu se poate ca Dumnezeu să-i ofere unui om atât noroc şi avere. Tata s-a născut în Albania, mama - în Bulgaria. Au fost deportaţi în Dobrogea, apoi în Bucovina, de aici în Banat, iar de acolo în Bărăgan, în satul Zagna, lângă Brăila, acolo unde m-am născut eu în 1958. M-am născut în lagărul de concetrare de la Zagna. La acea vremea, machedonii erau consideraţi un pericol pentru comunişti şi nu aveau voie să locuiască la graniţe“, a povestit Gigi Becali, pentru Capital.

„Părinţii mei locuiau la cort, exact ca ţiganii. Aşa cum se plimbă ei, ne plimbam şi noi! Stăteam doi-trei ani într-un loc, apoi ne mutam. Mama îmi povestea că făcea chirpici cu mine în braţe, alăptându-mă, ca să construiască o casă. Când eu am făcut un an, părinţii mei s-au mutat în Pipera“, a mai adăugat acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Despre credinţa pe care o are în Dumnezeu

Totodată, Gigi Becali spune că iubirea pentru divinitate este „moştenire“ de familie, mai întâi de la bunica sa, mai apoi de la mamă. „Bunica mea mă ducea la biserică, mergeam în fiecare duminică. Mama a moştenit de la bunica credinţa în Dumnezeu. Credinţa se transmite haric, copiii copiază de văd la părinţi“, a mai spus el.