PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Opinii EVZ

Gînd la Mozarthaus

Autor: | | 3 Comentarii | 1014 Vizualizari
Sever Voinescu
Orice plimbare la Viena mă duce, obligatoriu, în spatele Catedralei Sf. Ștefan, la ”Mozarthaus”.

 Străduțele strîmte pe care dublul sens este o aventură, cu trotuarele lor care abia dacă încap un singur trecător, se strecoară printre case cu trei sau patru caturi, lipite una de cealaltă, răsună de copitele cailor care trag trăsuri și nu te poți opri să te gîndești că urechea lui auzea aceleași zgomote, acum 240 de ani. Casa acesta a fost, pentru familia Mozart, o extravaganță - dovadă că  au locuit aici numai trei ani, din 1784 pînă în 1787, cît și-au putut permite. Atunci, ca și acum, chiriile în zonă erau foarte ridicate. Mozart venise la Viena în 1781 și devenise un pianist faimos. Cîștiga foarte bine din concerte, devenise un star, așa că și-a permis un apartament aproape extravagant pentru acel timp (6 încăperi, bucătărie, pod și beci, plus două depozite de lemne), mai ales că familia lui se mărise - în actul de închiriere, familia Mozart figurează cu șase persoane, inclusiv servitori.

Este, de altfel, de subliniat că faima vieneză a lui Mozart nu s-a referit decît după moartea lui la genialul compozitor care a fost. Recunoașterea socială și financiară în timpul vieții, atîta cîtă i-a fost dat să aibă, i-a venit mai ales din calitățile lui pianistice. Cînd a decis să se concentreze pe compoziție, grupul de admiratori s-a restrîns sensibil la cei care înțelegeau cu cine au de-a face. Agenda concertistică vieneză, atunci ca și acum extrem de aglomerată, a fost inundată rapid de alți tineri pianiști talentați, așa că Mozart a ajuns, spre finalul vieții, aproape, dar nu chiar, în sapă de lemn. De altfel, decizia lui Mozart de a o lăsa mai moale cu concertele de pian pentru a  se dedica compoziției suscită și azi discuții interesante. De ce a făcut-o, de fapt? Se știe, Mozart avea grave probleme reumatice de mic copil. O mărturie venită chiar din casa pe care o evoc aici spune că bietul om ajunsese să nu-și mai poată folosi degetele nici măcar la tăiatul șuncii, așa erau de încovoiate. Boala ar putea fi, așadar, o explicație. Poate că sînt și altele, de natură ceva mai spirituală. În orice caz,  anii pe care Mozart i-a petrecut în această casă masivă, care dă și spre Domgasse și spre Schullerstrasse, au fost, în general, fericiți. 

Muzeul deschis aici atrage vizitatori nu doar pentru că este unica locuință vieneză a lui Mozart păstrată pînă azi, ci și pentru că între zidurile acestui vast apartament au fost compuse lucrări de geniu, cum ar fi concertele pentru pian nr. 20 și 21 ori faimoasa ”Eine Kleine Nachtmusik” ori cele șase cvartete dedicate lui Haydn pe care, de altfel, chiar în acești ani l-a întîlnit și cu care s-a împrietenit entuziast. Dintre aceste cvartete, mai ales cel de-al cincelea (K. 464) avea să-l impresioneze pe Beethoven care va spune elevilor săi că, prin complexitatea contrapunctică a acestei compoziții, Mozart se adresa, de fapt, lumii cu mesajul ”Iată cam ce compun eu. Întrebarea este dacă voi sînteți gata pentru așa ceva.” Și cine am fi noi să-l contrazicem pe Beethoven? Interesant cu totul în această istorisire nu este doar o anume retorică a admirației pe care Beethoven o avea pentru Mozart, ci înțelesul ei mai adînc. Cum spuneam, cînd a compus aceste cvartete, Mozart era deja faimos. Dar, ca pianist. Din interiorul acestei faime, însă, el a lansat manifestul unei și mai mari întreprinderi artistice: aceea de compozitor. Iar proba supremă a compoziției, atunci ca și acum, rămîne opera! În anii petrecuți în apartamentul din Domgasse nr. 5, Mozart a fost într-o fervoare operatică ieșită din comun. Nicicînd natura lui teatrală nu a avut mai multă proeminență. ”Nunta lui Figaro” a fost integral compusă în această casă, la fel și primele două acte din ”Don Giovanni”. Legătura dintre compozițiile scrise aici mi se pare extrem de puternică.

Concertele pentru pian nr. 20 și 21, atît de știute de toată lumea, muzici pe care cu cît le știi mai bine cu atît nu te saturi de ele, sînt, de fapt, opere. Țesătura sonoră, de o frumusețe aproape neverosmilă, are viață pentru că are ”sînge” dramatic. În aceste concerte se întîmplă ceva în sens epic. Instrumentele sînt voci ale unor personaje, iar pianul este naratorul. Sigur că sînt interpretări mai ”nemțești” care caută metafizica acestor compoziții, interpretări mai ”franțuzești” care caută senzorialitatea, interpretări mai ”americane” care speculează admirabil ritmurile și culorile mozartiene, dar preferatele mele sînt interpretările ”italiene” ale acestor concerte, cum ar fi concertul 21 dirijat de Ricardo Muti (cu orchestra Scalei, solist Maurizio Pollini) sau  concertul 20 dirijat de Igor Markevitch (cu orchestra Lamoureaux, solistă Clara Haskil), tocmai pentru că abordeaza partiturile in spiritul operei. Substratul operatic al celor două faimoase concerte mi se pare atît de pregnant, încît îndrăznesc să zic că interpretarea lor este, de fapt, o veritabilă punere în scenă, o adevărată regie.

PS Ca să preîntîmpin eventuale reacții ”inteligente” și ”informate”, precizez că ”nemțesc” nu înseamnă că interpretul e german, ”franțuzesc” nu înseamnă că interpretul e francez, ”american” nu înseamnă să interpretul e american și, iată, nici ”italian” nu înseamnă, neapărat, că interpretul e italian. Nu e vorba despre naționalități, ci despre spirit. Ghilimelele trebuie serios luate în considerare.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.


Tag-uri: Mozarthaus, Mozart, Viena, Schullerstrasse, Haydn, Beethoven
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Gînd la Mozarthaus.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi