Fosta extremă a defunctei Dinamo Victoria a trăit două vieți până acum, una de fotbalist, alta de ofițer activ în Poliția Judiciară.

Foarte probabil este cel mai bun produs pe care l-a dat vreodată fotbalul din Turnu Măgurele. La prima vedere nu dădeai doi bani pe el! Mic, 1,70 metri, slab, 55 de kilograme, dar ce viteză, ce dribling, ce schimbări de direcţie cu care le „rupea” coloana fundaşilor adverşi!

Nicuşor Glonţ a făcut saltul direct de la Divizia B la Dinamo şi cine ştie cum ar fi arătat cariera lui fără accidentul grav suferit într- un meci cu Gloria Buzău, jucat în Ştefan cel Mare.

Direct la seniori

„Eu n-am trecut pe la copii şi juniori, cariera mea a început direct cu seniorii!”, povesteşte el. „Sunt născut în Turnu Măgurele, acolo aveam casă, dar am copilărit la Segarcea Vale, un sat de lângă Turnu, unde tata era milițian, șef de post. Vedeți de ce de mic am fost dinamovist? Ei bine, toată ziua eram pe maidan, acolo mi-am cizelat tehnica, acolo am învăţat să dau la fel de bine cu ambele picioare, pentru că viteza şi viteza de reacţie au fost native”.

La 16 ani juca în Divizia C, junior în teren, la cetatea Turnu Măgurele, unde ajunsese la recomandarea profesorului de rusă de la liceul unde învăța. Un an mai târziu făcea pasul la Divizia B, la concitadina Chimia. A prins repede primul „11”, iar în 2-3 ani s-a dus vestea că „la Turnu e unu’ pe extremă mic dar iute rău, nu e fundaş care să-l poată ţine şi dă o mulţime de goluri”. Fostul fotbalist își amintește că „au început să vină ofertele. Politehnica Iaşi şi Jiul, care erau în Divizia A, îmi dădeau o mulţime de bani să mă duc. Visul meu era însă să ajung la Dinamo”.

A refuzat banii Scorniceștiului

Cel mai insistent s-a dovedit Mitică Dragomir, pe vremea aceea preşedinte la Viitorul Scorniceşti.

„Erau disperați să semnez”

Nicuşor povesteşte că „era în vara lui ,79, Scorniceştiul intrase în A şi ne-am trezit cu el acasă, cu o geantă diplomat plină de bani. Peste 100.000 de lei! «Dacă semnează cu noi, aţi luat banii??, le-a zis alor mei. Tata, care era miliţian, a înlemnit: «Pleacă, domnule, de aici cu banii, ăștia sunt furați». «Nu sunt omule, furați, noi suntem Scorniceștiul, ce credeți?». L-a convins într-un final pe tata, dar și pe mine, să merg până la Scornicești, dacă îmi place rămân, dacă nu, nu. Am jucat un amical cu Racing Club Beirut, am bătut 2-0, am dat gol eu şi Şoarece. Erau disperaţi să semnez, dar nu mi-a plăcut acolo, era un sat, aşa că după trei zile am fugit acasă. Dragomir nu m-a iertat, peste ani, când a venit la Victoria, unde eram și eu, a făcut tot posibilul să scape de mine. Nici la Rapid n-am vrut și nici Ion Motroc nu m-a iertat. Trebuia să mă întâlnesc cu el lângă Podul Grant, să semnez şi mă băga la IEFS, unde era el pofesor. Nu m-am dus, iar la examen m-a picat. Culmea, mi-a dat notă mică la proba practică”.

FOTO: Nicusor Glont

Campion la final de carieră

În aceeaşi vară, 1979, şi-a văzut, totuşi, visul împlinit. „A venit Dinamo, care mă urmărise în mai multe meciuri. Ei pierduseră titlul anul ăla, îi bătuse Argeşul în ultima etapă şi aveau nevoie de o extremă stânga. Am dat gol, la debut, cu Jiul, prinsesem echipa, eram pe val, dar într-un meci cu Buzăul, acasă, mi-a făcut unul praf genunchiul stâng. Doctorii care m-au operat au spus că sunt terminat pentru fotbal! N-am fost terminat, dar am revenit abia peste opt luni, iar din momentul acela toată cariera am jucat cu genunchiul înfăşurat întrun bandaj ca să nu vadă adversarul cum arată şi cât de umflat este! Dinamo m-a împrumutat mai întâi la Progresul, apoi pe la alte echipe, iar înapoi m-a luat abia în primăvara lui 1990, când jumătate de echipă era la lotul național care se pregătea pentru Mondialul din Italia și nu mai avea cine să joace pe final de sezon. Am jucat şi eu, a jucat şi Lucescu, deşi avea 45 de ani, şi am câştigat titlul atunci!”.

A lucrat efectiv în Poliție, prindea hoți

După încheierea carierei, Glonț a lucrat efectiv în Poliție. Dezvăluie că „la Revoluție ne-au luat gradele tuturor foștilor jucători. Eram locotenent și m-am trezit efectiv pe drum. Am avut noroc cu un fost pofesor de la Școala de Subofițeri de la Câmpina, ajuns șef la București, care m-a pus să fac un memoriu și s-a dus personal cu el la ministru să fie aprobat. M-a angajat la Secția 6, am făcut școală un an și apoi am lucrat la Secția Judiciar, ofițer, până acum 10 ani, când m-am pensionat. Dar chiar am lucrat, ieșeam pe teren, prindeam șuții, ajunsesem să-i cunosc, inclusiv locurile pe unde se plimbă. Nu era chiar periculos, plus că aveam și pistoalele la noi. O singură dată a sărit să ne taie un «balaur », la el acasă, dar l-am potolit repede!”.

Simpatizat de Dinu

Atât cât a stat la Dinamo, imediat după transferul de la Turnu Măgurele, Glonț a fost simpatizat de Cornel Dinu, pe atunci liderul echipei. „Mă lua lângă el mereu, îmi spunea: «Băi, tu ești fotbalist, dar te duce și mintea, nu ești ca boul ăla, și-mi arăta unul dintr-un grup. Bine măcar că aleargă, așa compensează!». Avea un limbaj atât de elevat încât putea să-ți spună de fapt că ești un prost, iar tu să ai impresia ca te laudă!”.

Viață de nabab la Slobozia

Pe final de carieră, Nicuşor a jucat o scurtă perioadă la Slobozia, în Divizia B.

FOTO: Cristi Glonț nu și-a pierdut îndemânarea de a lovi mingea

„Adevăratul şef acolo era nea Iulică, ăla de avea «Complexul Privighetori», renumit în anii ,80. Mie mi-a dat 100.000 de lei când m-am dus, dar omul era milionar pe vremea aceea. La «Privighetori » avea o cameră rezervată pentru Nicu Ceaușescu, cel care dădea des pe acolo, unde avea vinul lui special, că nea Iulică mi-a dat și mie odată un pahar din vinul ăla de nu m-am mai putut ridica de pe scaun, atât de rafinat era. Ca un nabab am fost tratat acolo”.

„La Râmnicu Sărat aveam prime mai mari ca la Dinamo!”

Un alt club de Divizia B, unde a ajuns la 32 de ani, a fost Olimpia Râmnicu Sărat. N-aveţi idee ce era acolo. Păi, la Dinamo se juca pe 2.500 de lei acasă şi pe 5.000 în deplasare, iar la Râmnicu Sărat jucam pe 3.000 acasă şi pe 6.000 în deplasare! Toţi ăia cu bani din oraş contribuiau, plus şefii de partid. Ţin minte că m-am dus odată la «Vinalcool» cu un bidon de 20 de kilograme să iau şi eu nişte vin. Era şef acolo unul Gigi Jernea. Când m-a văzut cu bidonul ăla a început să râdă: «Nicușoare, păi tu cu ăsta vii la mine?». Și apoi către oamenii lui: «Ia scoateți, mă, niște bidoane, umpleți-i portbagajul omului!». Opt bidoane de 20 de litri mi-a dat, de am plecat la Bucureşti cu maşina lăsată de spate!”.

FOTO: Echipa Dinamo Victoria, desfi ințată imediat după Revoluția din 1989 FOTO: ARHIVĂ PERSONALĂ

„La Jiul te înțepau cu acul în timpul meciului!”

Despre fundașii întâlniți în carieră, fostul fotbalist mărturisește că „foarte greu mă descurcam cu Butufei, de la Petrolul. Ca un ciuline era, se agăța de tine. Dar cei mai duri erau cei de la Jiul Petroșani. Pe dreapta juca Petre Grigore, pe stânga Minculescu. Ăștia te înțepau cu acul în timpul meciului! Pur și simplu intrau pe teren cu un bold sau un ac cu gămălie, pe care îl ascundea în tricou, iar când prindeau momentul te înțepau. Degeaba îi spuneai arbitrului, nu se apuca ăla să-i dezbrace ca să gasească acul”.

Victoria, echipa Miliției Capitalei

Ce mai frumoasă perioadă ca fotbalist a petrecut-o la Dinamo Victoria, devenită apoi Victoria Bucureşti şi unde a a juns în 1982: „Toată lumea are senzaţia că noi eram atunci ba echipa Securităţii, ba a Ministerului de Interne, ba mai ştiu eu a cui. Nu, Victoria a fost echipa Miliţiei Bucureşti, atât, în timp ce Dinamo era a Ministerului de Interne. Ce Postelnicu, despre care se spunea că se ocupă de noi? Nu, șeful nostru era Marin Bărbulescu, șeful de la Capitală. Aveam, ce-i drept, destule privilegii. O mulțime de turnee afară, de unde puteai aduce ce și cât voiai, aveam arbitraje bune, aveam cele mai bune condiții de cantonament, cea mai bună alimentație, că dacă voiam lapte de cuc, lapte de cuc ne aduceau! Singurul lucru care ne era interzis era să-i batem pe batem pe cei de la Dinamo în meciuri oficiale!”. Aproape șase ani a jucat la Victoria, echipă cu care a prins la un moment dat şi Cupa UEFA. Asta, înainte de a-l „curăţa” Dragomir, care nu-l uitase că îl refuzase cu ani în urmă.

FOTO: Nicușor Glonț, în perioada în care juca pentru Victoria FOTO: ARHIVĂ PERSONALĂ

Povești cu Titi Teașcă

Din perioada Victoria, Glonţ a rămas şi cu amintirile celor aproape doi ani în care antrenor i-a fost Constantin Teaşcă.

„Un tip incredibil. Geniu, abia peste ani ne-am dat seama că omul a fost un vizionar. Dar ce caracter, ce fire. La victorie, era meritul lui, la înfrângere, de vină erau jucătorii. Era spectacol cu el pe margine, dădea cu fesul de pământ, se urca pe gard, se trântea, ce mai, one man show. Ne povestea de când juca el la Acvila Giurgiu, pe vremuri. «Ce pasăre e asta, bre, că noi n-am auzit de ea!». «Hai, hai, nu mă supărați». Nici nu știa să lovească mingea. Ne arăta cum să dăm la poartă, iar după șut trebuia să rămâi într-o poziție ca la balet, de râdeau și curcile. Avea şi obiceiul de a spiona jucătorii. Odată, câţiva au încins un barbut după ora de culcare, că rummy nu puteai, se auzeau pietrele. El a bănuit ceva, aşa că s-a dus la uşa de unde se auzea 4-4, 5-3, 2-1, şi s-a aplecat să vadă pe sub uşă ce se întâmplă. În momentul ăla a ieşit dintr-o altă cameră un jucător, care era să dea peste el, chircit cum era.. «Ce faci, bre, nea Titi, aici?». «Băi, mi-au căzut nişte bani şi nu ştiu unde dracu, sunt! Dar tu ce cauţi la ora asta pe hol? Hai, dă-i drumul în cameră». Era o poveste nea Titi”.

FOTO: Constantin Teașcă, una dintre marile figuri ale fotbalului românesc