PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Partide

Gorghiu: “De ce să nu voteze la 16 ani? Unii muncesc deja la vârsta asta!”

Autor: | | 20 Comentarii | 344 Vizualizari
Copreședintele PNL Alina Gorghiu, a declarat, astăzi, la Galați, că va propune discutarea, în Comisia de unificare a partidului, a posibilității de a scădea vârsta participării la vot în România.

"Eu chiar cred că este nevoie în România să ne gândim să scădem această vârstă de vot, poate nu la 16, putem chiar la 17 ani. Este o discuție care se face în alte state europene. Există un raport foarte interesant al Adunării Parlamentarilor pe lângă Consiliul Europei care agreează scăderea și încurajează scăderea vârstei de vot. Și, dacă la noi tinerii la 16 ani muncesc, plătesc taxe, se căsătoresc, de ce nu ar putea să aibă și acest drept de vot?” a spus Gorghiu, citată de Agerpres.

Tot ea a adăugat că se așteaptă la opoziție din partea acelor partide cărora nu le va conveni ca tineretul, care nu face parte din electoratul lor, să aibă drept de vot.

Mi-e teamă însă că PSD s-ar opune la o asemenea modificare tocmai pentru că știți că atunci când nu e electoratul tău îl pedepsești, ca și în diaspora, pentru că oamenii din diaspora au avut o anumită opțiune politică, alta decât Victor Ponta la alegerile prezidențiale, acum (acest electorat — n.r.) este sfidat și ignorat. Chiar o să discut în comisia noastră de unificare această idee să văd ce reacții vom obține", a spus Gorghiu, într-o conferință de presă.

Liderul liberal a mai precizat și că un astfel de demers nu este susținut pentru ca UNPR să renunțe la susținerea PSD și să facă majoritate cu PNL în Parlament.

Dacă sugerați cumva că aș putea fi de acord cu o propunere pentru a îndulci poziția UNPR ca să renunțe la susținerea PSD, vă înșelați. Tocmai spuneam că, acum doi ani, în Comisia de revizuire a Constituției, PNL a avut această propunere. Nu am rediscutat-o pentru că știți foarte bine că lucrările comisiei sunt blocate de PSD. Și oricum vă mărturisesc că nu m-aș mai așeza la masă cu unul care nu e în stare să respecte Constituția, să nu organizeze alegeri, să nu îngrădească dreptul de vot și multe alte cele", a susținut Gorghiu.


Tag-uri: Adunării Parlamentarilor, Consiliul Europei, Victor Ponta, Alina Gorghiu, vot la 16 ani, propunere, vârstă de vot, PNL, PSD, UNPR
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Gorghiu: “De ce să nu voteze la 16 ani? Unii muncesc deja la vârsta asta!”.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii