PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Gorghiu: Luni dimineaţă, într-o şedinţă PNL, analizăm în ce măsură e posibilă chemarea ministrului Oprea în Parlament

Autor: | | 1 Comentarii | 627 Vizualizari
Alina Gorghiu
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat duminică, la Iaşi, că liderii formaţiunii politice analizează mai multe variante pentru a lămuri împrejurările în care a murit poliţistul aflat într-o coloană oficială, scrie Agerpres. .

Aflată la Iaşi alături de copreşedintele Vasile Blaga, Gorghiu a declarat jurnaliştilor că luni dimineaţa este convocată o şedinţă de partid în cadrul căreia va fi luată în calcul chemarea vicepremierului Gabriel Oprea în plenul Parlamentului pentru a lămuri situaţia în care a murit un poliţist din coloana oficială.

"Credem că această tăcere este ruşinoasă pentru domnul Oprea. Mâine vom discuta despre orice mijloc parlamentar, pârghie parlamentară, prin care să putem să aducem opiniei publice lămuririle necesare. Că va fi o moţiune simplă, şi, cred, va fi cea mai potrivită variantă, dar nu depinde de mine sau Vasile Blaga. Va trebui ca colegii noştri din grupurile parlamentare să-şi spună părerea. Comisia de anchetă e mai dificil de organizat, pentru că regulamentul prevede ca atunci când este o anchetă în curs nu poţi să derulezi o comisie de anchetă chiar dacă propunerea vine de la ONG-uri, dar vom vedea şi aceste aspecte. Vom vedea în ce măsură e posibilă chemarea ministrului (Gabriel Oprea-n.r) în Parlament cu ocazia "orei ministrului în Parlament". Vom găsi toate modalităţile, le vom analiza, vom vedea care dintre ele sau care variantă va fi cea mai bună pentru a putea lămuri acest caz. Nu o să putem lăsa nelămurită această situaţie atroce", a declarat Alina Gorghiu.

Copreşedintele PNL a ţinut să precizeze că vicepremierul Gabriel Oprea trebuie să facă declaraţii publice. Ea a infirmat totodată că PNL nu se va lăsa influenţat de "calculele politice" ale UNPR.

"Auzeam la un moment dat că PNL-ul nu va declara nimic pentru că îşi face calcule politice pentru că are nevoie de voturile UNPR-ului la o moţiune de cenzură din primăvară. Nu uitaţi, am făcut acelaşi gest şi la moţiunea de cenzură, facem acelaşi gest şi acum. Niciodată din calculul politic PNL nu va renunţa la teme care ţin de interesul public. Evident, această temă a născut un interes din partea societăţii şi din partea electoratului, justificat extrem de mult, motiv pentru care am avut prima reacţie din scena politică românească raportat la situaţia vicepremierului Oprea. Îl îndemn să aibă înţelepciunea ca măcar acum, în ultimul ceas, să vină cu nişte declaraţii publice. Cu toţii avem nevoie de transparenţă în exercitarea unui mandat", a mai spus Gorghiu.


Tag-uri: Alina Gorghiu, PNL, Gabriel Oprea, Parlament
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Gorghiu: Luni dimineaţă, într-o şedinţă PNL, analizăm în ce măsură e posibilă chemarea ministrului Oprea în Parlament.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii