Gorghiu: Ponta se ascunde sub masă când îl întrebi de votul prin corespondență

Gorghiu: Ponta se ascunde sub masă când îl întrebi de votul prin corespondență

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat, marţi, că premierul Victor Ponta "se ascunde sub masă" atunci când este întrebat de votul prin corespondenţă, apreciind că este "de neacceptat" ca, în condiţiile în care electoratului i s-a promis că dreptul de vot nu va fi îngrădit, prim-ministrul să adopte "politica struţului".

"Avem o comisie (...) formată din toţi parlamentarii din diaspora pentru proiectul legat de votul prin corespondenţă. Nu cred că aţi auzit pe cineva din PSD deschizând un dialog pe această temă. Refuză, se ascunde Victor Ponta sub masă în momentul în care îl întrebi: 'Ce faci, domnule prim-ministru, cu votul prin corespondenţă?'. Valeriu Zgonea, la fel, evită acest subiect pentru că e un subiect care arată ipocrizia unui partid care a pierdut nişte alegeri tocmai pentru că a catalogat electoratul, l-a pus pe două capitole: cei care votează PSD şi restul lumii. Cei care votează PSD sunt buni, ceilalţi sunt oameni răi", a spus Gorghiu, la Adevărul Live, citată de Agerpres.

Liderul PNL susţine că PSD a împiedicat exercitarea dreptului la vot unor români, iar acest lucru, consideră Alina Gorghiu, este de neacceptat.

"Atâta vreme cât am promis electoratului din România că nu îi vom îngrădi în exercitarea votului, când am promis că facem acea comisie de Cod electoral având prioritate zero votul prin corespondenţă, când preşedintele României cheamă toate partidele politice parlamentare şi tu, ca lider de partid politic aflat la guvernare, îţi asumi să respecţi drepturile tuturor românilor, inclusiv cele ale românilor din diaspora, mi se pare de neacceptat acum să duci politica struţului", a mai susţinut Gorghiu.

Ne puteți urmări și pe Google News