Grecia trebuie să treacă testul reformelor

Grecia trebuie să treacă testul reformelor

Miniștrii de Finanțe din zona euro au discutat, din nou, ieri, la Bruxelles, despre sursele de finanțare pentru a sprijini Grecia, pe termen scurt.

 Ministrul finlandez Alexander Stubb a declarat că este greu pentru Eurogrup să ofere Atenei susținere financiară fără nicio condiție, dar a adăugat: „Niciodată nu trebuie să subestimăm capacitatea avocaților și economiștilor europeni de a găsi o soluție”. Grecia are nevoie de asistență financiară de urgență, până când creditorii săi cad de acord în privința celui deal treilea acord de împrumut.

Mecanismul European de Stabilitate (ESM) va contribui cu 40-50 de miliarde de euro, la al treilea plan de asistență pe trei ani acordat Greciei, în valoare de 86 de miliarde de euro.

Parlamentele unor state din zona euro trebuie să aprobe acordul de împrumut pentru salvarea Greciei

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe lângă ESM, fondul de salvare al zonei euro, va fi implicat și FMI. „Fondul nu se poate angaja la ora actuală, pentru că Grecia este în incapacitate de plată. Dar după ce această problemă va fi soluţionată, FMI va putea fi implicat și, astfel, vor fi reduse sumele oferite de ESM”, a declarat preşedintele ESM, Klaus Regling. La fondurile ESM şi FMI se adăugă sumele din privatizarea unor active ale statului grec. Acordul politic convenit luni prevede că grecii vor strânge până la 50 de miliarde de euro din privatizări. Jumătate din bani va merge spre recapitalizarea băncilor grecești, 12,5 miliarde de euro sunt destinate reducerii datoriilor şi 12,5 miliarde de euro vor fi pentru investiţii.

Susținere în Legislativ

Alexis Tsipras are nevoie de susținere în Parlament și în Guvern, pentru a aproba acordul cu creditorii și condițiile acestora. El va avea, se pare, susținerea partidelor din opoziție. Liderul Potami, Stavros Theodorakis, a afirmat că partidul său îl va susține pe premier, în votul de miercuri, dar nu va intra la guvernare alături de Syriza. Sindicatele au programat deja greve în sectorul public și o manifestație de protest la Atena.

Guvernul grec trebuie să adopte patru legi până miercuri seara, printre care o reformă a pensiilor și creșterea TVA.

Dacă nu se adoptă acordul, băncile grecești ar intra în faliment, fiind închise din 29 iunie, iar țara riscă să iasă din zona euro.

FMI a anunțat, ieri, că Grecia trebuia să plătească 456 de milioane de euro luni, iar datoria sa a ajuns la 2 miliarde de euro. Liderii zonei euro au căzut de acord, asupra restructurarea datoriei Greciei, „dacă este necesar”, dar datoria nu se poate nici reduce sau șterge.