„Greii” liberalilor fac potecă la DNA în dosarul lui Olteanu

„Greii” liberalilor fac potecă la DNA în dosarul lui Olteanu

Deputaţii Octavian Popa şi Dan Motreanu au dat cu subsemnatul la DNA în legătură cu numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei

Liberalii Octavian Popa- vicepreşedinte al Comisiei comune a celor două camere ale Parlamentului de control a activităţii SRI - şi Dan Motreanu - fost secretar general al PNL - au fost audiaţi, ieri, la DNA în dosarul în care Bogdan Olteanu este acuzat că în 2007 a primit 1 milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru a-l „unge” pe Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

LIviu Mihaiu, „un personaj”

La ieşirea de la audieri, Octavian Popa a declarat că nu vede ce probleme ar fi putut rezolva Liviu Mihaiu din funcţia de guvernator al Deltei, precizând că, dacă ar fi fost în locul lui Sorin Ovidiu Vîntu, el nu ar fi dat nici măcar 100.000 de euro pentru o astfel de numire.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Dan Motreanu

„Nu cred ca Tăriceanu să fi luat chiar şi un leu şi nu cred pentru că ar fi fost un gest total neinspirat să iei bani de la domnul Vîntu. Eu trebuie să vă spun că suma mi se pare aberantă. Eu, dacă aş fi fost în locul lui Vîntu, nu cred că aş fi dat nici măcar 100.000 de euro. Nu văd de ce aş fi dat banii ăştia. Nu văd ce probleme ar fi putut să rezolve Liviu Mihaiu”, a declarat Octavian Popa. Liberalul şi-a nuanţat astfel declaraţia dată la intrarea la audieri, când a afirmat că Liviu Mihaiu era „un personaj” care îşi crease „o notorietate, mai mult sau mai puţin adevărată, de activist pe probleme de mediu”.

Mâna dreaptă a lui Olteanu

În acest dosar s-a prezentat în faţa procurorilor şi Dan Motreanu. Deşi acesta s-a rezumat la a spune că a dat „scurte declaraţii”, avocatul lui Bogdan Olteanu, Constantin Durgheu, consideră că depoziţia acestuia are „greutate” în dosar. Asta deoarece în 2008, când Bogdan Olteanu era preşedinte al Camerei Deputaţilor, din partea PNL, Dan Motreanu era secretar general al acestui partid. „Teza probatorie pentru noi clar este una, iar a procurorilor este diametral opusă. Nu doar domnul Motreanu poate înclina balanţa, ci toate probele”, a conchis avocatul.

Olteanu nu are voie să ia legătura cu părinţii

La începutul acestei săptămâni, Instanţa supremă a decis, în cadrul arestului la domiciliu dispus în cazul lui Bogdan Olteanu, ca acesta să nu ia legătura cu părinţii săi - Ecaterina şi Dănuţ Olteanu - cei doi urmând să fie audiaţi de procurorii DNA. La data de 22 august, judecătorii Instanţei supreme au dispus prelungirea mandatului de arestare preventivă în cazul lui Bogdan Olteanu. Fostul viceguvernator a contestat decizia, iar în urma dezbaterilor magistraţii au decis plasarea lui în arest la domiciliu pentru 25 de zile, începând de la data de 01 septembrie.