GREŞELI MAJORE în programul de guvernare

GREŞELI MAJORE în programul de guvernare

Noul program promovat de coaliţia de la guvernare include mai multe greşeli, care au fost semnalate de presă şi recunoscute de premierul Victor Ponta. Acestea se referă la creşterea salariului minim, dar şi la procesul de privatizare al CFR Marfă.

Astfel, în noul program de guvernare scrie că salariul minim ar urma sa ajunga la 1.100 până în 2016, în condiţiile în care programul asumat anterior de guvern viza o majorare până la 1.200 de lei. Întrebat astăzi de jurnalişti în privinţa inadvertenţei, premierul a spus: "Da, a fost o greşeală de redactare, pentru că am redactat totul de miercuri seară până joi", ceea ce înseamnă că Guvernul păstrează obiectivul de creştere a salariului minim la 1.200 de lei.

De asemenea, în program se menţionează că Guvernul are în vedere vânzarea unui pachet minoritar al CFR Marfă, compania scoasă la privatizare anul trecut, când s-a urmărit vânzarea a 51% din acţiuni.

"Relansarea activităţii societăţii naţionale feroviare româneşti de marfă prin management profesionist, orientat pe obţinerea de profit şi valorificarea la maximum a potenţialului acestei companii şi, abia după atingerea unui anumit nivel de creştere economică, vinderea unui pachet minoritar de acţiuni", scrie în document.

Ne puteți urmări și pe Google News

"A fost o greşeală cea referitoare la privatizarea CFR Marfă, potrivit acordului cu FMI este vorba de o privatizare majoritară nu minoritară", a mai spus Ponta.