GREVA CFR: Patronatul vrea să continue dialogul. Sindicatele cer grevă generală!

GREVA CFR: Patronatul vrea să continue dialogul. Sindicatele cer grevă generală!

Joi, 1 octombrie 2015, a expirat Acordul încheiat între administraţia CFR SA şi federaţiile sindicale reprezentative, pentru perioada aprilie-septembrie 2015, acord care prevedea drepturile şi obligaţiile angajaţilor şi ale administraţiei, a anunțat CFR SA.

În acest moment nu există contract colectiv de muncă semnat. 

Cu toate acestea, „conducerea companiei va încerca în continuare, împreună cu partenerii sociali, să găsească soluţii pentru asigurarea drepturilor de care au beneficiat salariaţii, până la expirarea acordului”, scrie în comunicat.    Compania a anunțat că dorește un dialog transparent cu partenerii sociali, „astfel încât să putem oferi angajaţilor condiţii sigure de muncă, precum şi un cadru normal şi legal de funcţionare a activităţii companiei pe termen lung”.  

Ne puteți urmări și pe Google News