Grindeanu, despre desecretizarea arhivei SIPA: "Sunt lucruri pe care românii trebuie să le afle"

Grindeanu, despre desecretizarea arhivei SIPA: "Sunt lucruri pe care românii trebuie să le afle"

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că îl susţine pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în ceea ce priveşte desecretizarea arhivelor SIPA.

"Eu am văzut că a avut o poziţie publică astăzi, domnul ministru, pe care o susţin şi e conformă cu ceea ce am discutat ieri. Aceste lucruri se pot face respectând legile în vigoare. E cât se poate de simplu. De ce? Pentru că e important să înlăturăm orice umbră care poate plana asupra actului de justiţie din România şi, în acest caz, ştim despre ceea ce vorbim, iar (...) singurul lucru care (...) să conducă aceste instanţe e legea, nu altceva", a declarat Grindeanu. 

Premierul a mai spus că ştie despre dezbaterea existentă legată de cei care au avut acces la arhivele SIPA şi de faptul că s-ar fi făcut anumite copii. 

"Astea sunt lucruri pe care românii trebuie să le afle, pentru că e normal, e absolut normal. Partea cealaltă (desecretizarea - n.r.), de asemenea o susţin, cu respectarea, aşa cum am spus, a prevederilor legale în vigoare", a adăugat Grindeanu. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, Grindeanu a subliniat că Legea privind răspunderea magistraţilor "este necesară". 

"N-o să le placă magistraţilor ceea ce spun, dar e necesară. (...) Şi dânşii sunt oameni care până la urmă trebuie să aibă un cadru care să-i facă răspunzători vizavi de actul de justiţie pe care îl îndeplinesc. Eu cred că nu inventăm noi lucrurile astea. Sunt legi care funcţionează peste tot în lume", a punctat Grindeanu