Grindeanu le-a promis europenilor că nu va sabota lupta împotriva corupţiei

Grindeanu le-a promis europenilor că nu va sabota lupta împotriva corupţiei

Comisia Europeană a anunţat că are "deplină încredere" în Guvernul Grindeanu că va îndeplini toate recomandările din MCV în domeniul luptei împotriva corupţiei şi a reformei judiciare. Premierul s-a angajat în faţa europenilor că nu va face niciun "pas înapoi" în domeniul legislaţiei penale. Anunţurile au venit la finalul unei discuţii în trei la sediul Guvernului între Grindeanu, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Grindeanu a declarat, într-o conferinţă de presă comună a celor trei oficiali, că obiectivul său este ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) înainte ca România să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. În cadrul raportului Comisiei Europene privind situaţia sistemului judiciar din România, publicat în ianuarie 2017, se face referire la 12 recomandări pentru continuarea luptei împotriva corupţiei, întârirea sistemului judiciar şi asigurarea unei justiţii corecte, lipsită de ingerinţe politice.

"Obiectivul meu şi al Guvernului pe care-l conduc este să finalizăm MCV înainte ca România să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Este o chestiune de prestigiu şi nu numai, la care ţin foarte, foarte mult", a spus Grindeanu. "Subliniez progresele majore pe care le avem până acum câştigate în domeniul justiţiei şi nu vom face niciun pas înapoi în ceea ce înseamnă garantarea unui act de justiţie corect şi independent", a mai afirmat Grindeanu. "Economia României nu poate creşte fără încrederea investitorilor că banii lor sunt protejaţi de un sistem judiciar previzibil şi eficient", a adăugat acesta.

El a explicat că i-au fost prezentate lui Timmermans priorităţile Guvernului, din perioada imediat următoare, în domeniul legislaţiei din justiţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Timmermans a spus că deşi a avut emoţii la începutul anului, când a avut "impresia că întregul proces va fi oprit sau va fi schimbată direcţia" reformelor în justiţie pe fondul adoptării OUG 13, acum are "deplină încredere" în Guvern că va îndeplini recomandările din raportul MCV. Timmermans a mai cerut Parlamentului să asculte de Guvern. "Direcţia urmată de Guvern merge către împlinirea recomandărilor. Parlamentul este suveran, dar aş cere Parlamentului să susţină Guvernul în demersurile sale şi să nu aleagă o altă cale", a spus acesta.

La rândul său, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a explicat lui Timmermans, în detaliu, cum vrea Guvernul să modifice Codurile penale, să rezolve problema graţierii şi a aglomeraţiei din închisori.