Grindeanu și-ar putea da demisia miercuri. Carmen Dan - variantă de premier PSD (surse)

Grindeanu și-ar putea da demisia miercuri. Carmen Dan - variantă de premier PSD (surse)

Premierul Sorin Grindeanu va fi forțat să își depună, miercuri după-amiază, demisia din funcție, în cadrul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD, în prezența a peste 50 de lideri social-democrați, au asigurat EVZ surse de la vârful conducerii partidului, apropiate de președintele PSD, Liviu Dragnea.

Soluția a fost aleasă după mai multe runde de discuții contradictorii între un cerc restrâns de lideri PSD și premierul Sorin Grindeanu, în cursul ultimelor 48 de ore. Până în acest moment, premierul Grindeanu nu a fost convins de partid să își dea demisia.

Până miercurea viitoare putem să avem un nou Guvern”, a aflat însă EVZ de la lideri PSD conectați la toate evenimentele din ultimele zile.

Planul agreat de Liviu Dragnea este ca în ședința de miercuri a Comitetului Executiv al PSD, care va începe la ora 16.00, toți liderii partidului să aibă pe masă câte un dosar stufos în care vor fi scoase în relief eșecurile cabinetului Grindeanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu mapele în față, majoritatea miniștrilor PSD vor anunța că își depun demisiile din funcție, pentru a-l obliga pe premierul Sorin Grindeanu să facă și el același lucru.

În această seară este așteptată o ședință a coaliției de guvernare în care să se discute acest plan și cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, discuție la care urmează să participe și premierul Grindeanu.

PSD are la această oră “două-trei” nume de premier, una dintre variantele pe care le-a aflat EVZ fiind actualul ministru de Interne, Carmen Dan, un apropiat și un om de încredere al lui Dragnea. Lia Olguța Vasilescu este exclus să fie propusă premier, potrivit surselor citate.

Din punct de vedere legal, demisia din funcție a premierului atrage după sine demiterea întregului Guvern.

După ce Guvernul este demis, Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. În acest moment, PSD și ALDE dețin majoritatea parlamentară.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnarea de către Președinte, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Noul Guvern este instalat cu votul majorității deputaților și senatorilor, după care noul cabinet depune jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni.