Grupul lui Mustaţă s-a folosit şi de numele Vioricăi Costiniu pentru a anula o pedeapsă

Grupul lui Mustaţă s-a folosit şi de numele Vioricăi Costiniu pentru a anula o pedeapsă

Ciprian Moraru fusese condamnat de Tribunalul Bucureşti la 7 ani închisoare în decembrie 2013 pentru iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat. În aceste condiţii, Moraru a apelat la Ion Boraciu, Florian Alexandru şi Stan Mustaţă în vederea obţinerii unei soluţii favorabile, cu prilejul judecării apelului la Curtea de Apel Bucureşti. Boraciu a susţinut că poate ajunge şi la Viorica Costiniu, cea care avea repartizat dosarul

Pe 5 martie 2014, Mustaţă, Curea Moraru, Alexandru şi Boraciu s-au întâlnit în biroul celui din urmă, situat în Bucureşti, şos. Colentina, pentru a discuta, printre altele, despre dosarul penal al lui Moraru. Boraciu şi-a exprimat părerea asupra soluţiei care ar putea fi pronunţată cu prilejul judecării apelului „Nu te achită în dosarul acesta nici …[obscen]…!”, fiind aprobat de Mustaţă Stan: „Nu achitare…”. În continuare, Boraciu a sugerat că hotărârea favorabilă care ar putea fi pronunţată faţă de Moraru Ciprian este condamnarea cu suspendarea executării pedepsei („Cu suspendare…”).

Nu-i convine soluţia

În condiţiile în care Moraru a protestat faţă de o posibilă condamnare a sa („Cum e posibil să mă condamne dacă prejudiciu nu e, …[neinteligibil]… nu e?”), Mustaţă şi-a exprimat opinia „…[neinteligibil]… ce zici, că zece mii de la …[neinteligibil]… ăla cică n-a făcut nicio faptă. A participat şi el. Dar nu la Gabi e aiurea …[neinteligibil]… da’ nu e a lui. N-are în cont niciun leu. I-a sechestrat bunurile… hai, mă, dă-o-ncolo!”, „Sunt nebuni şi ăştia, şi… aia e o dementă! Da’ ia s-o-ntrebi dacă îi dau lor, să mor, îi dau…”.Din discuţie a rezultat că persoana la care s-a referit judecătorul Mustaţă ca fiind „Gabi” este Ciupercă Gabriel, coinculpat  în dosarul nr. 40782/3/2012, condamnat la 9 ani închisoare şi cu privire la care Tribunalul Bucureşti a dispus sechestrarea bunurilor până la concurenţa sumei de 3.000.000 euro", se arată în referatul procurorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

A pus banii în punga de cadou

În cadrul aceleiaşi conversaţii, Boraciu a demonstrat că era la curent cu situaţia lui Ciupercă. „Ăla n-are nimic pe numele lui! Da’ trei milioane i-a pus să dea…”. În finalul discuţiei, DNA arată că Moraru a scos din buzunarul drept al pantalonilor un teanc de bancnote şi s-a apropiat de judecătorul Mustaţă,  încercând să-i înmâneze acestuia suma de bani. Magistratul i-a indicat să dea banii grefieruluiMariana Curea („Dă-i, mă, ei!”), iar Moraru a pus banii într-o pungă de cadouri cu care grefierul a părăsit încăperea.

Minciunile lui Boraciu

După plecarea judecătorului Mustaţă şi a grefierului Curea, Boraciu i-a explicat lui Moraru că, prin intermediul unei persoane al cărei nume nu a fost precizat, putea interveni pe lângă judecătorul Costiniu Viorica, învestită în compunerea completului C8A al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, care urma să judece apelul în dosarul nr. 40782/3/2012, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile: „Mie în mie. Asta vreau să… luna viitoare îţi spun mie în mie. Nu …[neinteligibil]… Da, suspendare, nu-ţi dă altceva. Jur că nu-ţi dă altceva …[neinteligibil]… Achi …[neinteligibil]… suspendare. Un doi ani, doi ani jumate – cu suspendare”.

„A căzut cu ăia cu asfaltu”…

Procurorii suţin că „identitatea judecătorului Costiniu Viorica, pe lângă care Boraciu a susţinut că putea interveni pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile, a rezultat din cuprinsul discuţiei cu Moraru Ciprian: „Da. Direct la babă …[neinteligibil]… Baba stă la etajul doi. Şi el la bărbatu-său s-a dus, s-a dus la bulău …[neinteligibil]… Fii-sa e avocată …[neinteligibil]… birou de avocatură …[neinteligibil]… A fost eminent, eminent”, „Ăla a căzut cu ăia, cu asfaltul. După ce-a căzut, făcea ca noi. Mânca cu el la masă, vorbea cu el la masă!”.

Cele trei variante

Ciprian Moraru s-a interesat de „preţul” pe care trebuia să-l plătească în schimbul hotărârii judecătoreşti favorabile „Poate să fie mai mult de… ?”, iar Boraciu Ion l-a lămurit că ar putea fi vorba de sume de 50.000, 100.000 sau 150.000 – fără a preciza valuta, ocazie cu care a amintit şi „serviciile” de care Mustaţă şi Curea Mariana beneficiau în mod constant: „Plătim noi, îi dau eu să mănânce şi lu’ proasta aia. Şi el vine …[neinteligibil]…”.

"Procesul-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la 05.03.2014 se coroborează cu declaraţia inculpatului Boraciu, care a relatat că, într-adevăr, Moraru Ciprian i-a solicitat să intervină pe lângă judecătorii Curtea de Apel Bucureşti, învestiţi cu soluţionarea apelului declarat împotriva condamnării sale la pedeapsa de 7 ani închisoare, în vederea obţinerii unei soluţii de condamnare cu suspendarea executării pedepsei. Mustaţă Stan ar fi susţinut că nu putea interveni pe lângă judecătorul Costiniu Viorica, aflată în compunerea completului învestit cu soluţionarea dosarului nr. 40782/3/2012, întrucât între cei doi judecători relaţiile nu erau bune"

A minţit de dragul banilor

 „În atare situaţie, Boraciu Ion, din dorinţa de a-l încuraja pe Moraru Ciprian, i-a relatat acestuia că putea interveni, printr-un intermediar, pe lângă judecătorul Costiniu Viorica, ceea ce nu era adevărat. În schimbul acestei intervenţii, Moraru Ciprian s-a oferit să „plătească” o sumă de bani al cărei cuantum nu l-a precizat, urmând să fie stabilit de Boraciu Ion, după ce ar fi avut o discuţie cu persoană care intermedia traficul de influenţă. Boraciu a declarat că nu avea posibilitatea să intervină pe lângă judecătorul Costiniu Viorica, direct sau prin intermediul altei persoane", se mai arată în referatul cu propunerea de arestare a celor doi funcţionari.

Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost reţinuţi, ieri, de procurorii DNA, care vor cere acestei instanţe arestarea lor preventivă în dosarul de mită în schimbul unor soluţii favorabile în dosare.