GUNOI. Toate FIRMELE care acționat într-un anumit domeniu sunt ANCHETATE de PARCHET

GUNOI. Toate FIRMELE care acționat într-un anumit domeniu sunt ANCHETATE de PARCHET

Toate societăţile denumite organisme de transfer de responsabilitate, care trebuiau să ia deşeurile de la marile lanţuri de magazine şi să ajungă cu ele până la groapa de gunoi sunt în momentul de faţă sub ancheta parchetului, a anunțat ministrul Mediului, Daniel Constantin.

Acestea încasau banii dar deșeurile nu ajungeau la groapa de gunoi.

Din punctul meu de vedere în sistemul de colectare al deşeurilor sunt foarte multe lucruri care nu sunt în regulă. Poate că de-a lungul timpului s-a şi dorit lucrul acesta. Vă spun asta pentru că încet-încet în perioada asta, de aproape două luni, de când sunt ministru al mediului, încep să înţeleg care sunt interesele din jurul acestui sistem”, a spus Daniel Constantin într-un interviu acordat radioului public.

El a anunțat că se lucrează la modificarea legislației privind taxa de depozitare a deșeurilor care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017  şi “care, din păcate, produce foarte multe efecte negative - şi vreau să vă dau un exemplu pe Bucureşti, pentru că am discutat pe Bucureşti - orice tonă de deşeuri care ajunge la groapa de gunoi în momentul de faţă este taxată cu 64 de lei. Această taxă, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, înseamnă încă 80 de lei. Deci o dublare, dacă vreţi, mai mult decât dublare, a preţului, care, vrem, nu vrem, de la depozitarii de gunoi se transferă la cel care transportă şi colectează, mai departe, către autoritatea publică locală şi mai departe, la cetăţean”.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Nu cred că putem să punem în sarcina cetăţeanului o taxare suplimentară, atâta timp cât serviciile nu se îmbunătăţesc. De aceea, modificăm prin ordonanţă de urgenţă, în cel mai scurt timp, legislaţia şi vom pune, practic, în sarcina relaţiei dintre autoritatea publică locală şi cel care colectează şi care transportă această obligativitate de a duce 20%, sub sancţiunea unei penalităţi.  Adică aceşti 80 de lei se vor raporta numai la cantitatea rămasă nereciclată dintre ceea ce au reciclat şi ceea ce trebuiau să recicleze. Vă dau un exemplu pragmatic, dacă vreţi, să spunem că primăria sectorului 1 produce anual 100.000 de tone de deşeuri. În momentul de faţă, aşa cum e legislaţia, înmulţeşte această cantitate cu 80 de lei. Noi vrem să stabilim pentru primul an o ţintă de reciclat de 20% şi, dacă nu realizează decât 10%, atunci nu vor plăti decât pentru 10.000 de tone această taxă penalizatoare, iar ea trebuie să rămână în sarcina autorităţilor publice, în relaţia dintre autorităţile publice şi cel care este, prestează serviciile respective pentru autoritatea publică locală, deci nu cetăţeanul”, a precizat Daniel Constantin.  

articol sustinut