Guvern: Şefii serviciilor teritoriale din cadrul Poliţiei de Frontieră, numiţi de inspectorul general al IGPF

Nava a politiei de frontiera
Autor: | | 0 Comentarii | 773 Vizualizari

Şefii serviciilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră vor fi numiţi şi eliberaţi din funcţie de inspectorul general al IGPF, la propunerea şefului Gărzii de Coastă, respectiv a şefilor inspectoratelor teritoriale, a stabilit miercuri Guvernul, citat de Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Executivul a completat ordonanţa de urgenţă privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, în sensul stabilirii competenţei de numire şi eliberare din funcţie a şefilor serviciilor teritoriale.

"Astfel, potrivit proiectului de lege adoptat în şedinţa de astăzi, şefii serviciilor teritoriale vor fi numiţi şi eliberaţi din funcţie de inspectorul general al Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră, la propunerea şefului Gărzii de Coastă, respectiv a şefilor inspectoratelor teritoriale ale poliţiei de frontieră, în condiţiile legii. Prin această prevedere se completează competenţele legale cu privire la atribuţiile de numire şi eliberare din funcţie a şefilor (şi, după caz, ale adjuncţilor acestora) structurilor organizate la nivelul Poliţiei de Frontieră Române, stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 104/2001", menţionează Guvernul.

Potrivit OUG 104/2001, Poliţia de Frontieră Română are următoarea structură organizatorică: Inspectoratul General al Poliţiei de frontieră, Garda de Coastă, inspectorate teritoriale ale poliţiei de frontieră, servicii teritoriale ale poliţiei de frontieră, sectoare ale poliţiei de frontieră, unităţi sau instituţii de învăţământ şi cercetare profesională, centre, birouri şi puncte de contact.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera este condus de un inspector general, numit prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor. Inspectorul general este ajutat de adjuncţi, numiţi la propunerea sa de către ministrul Administraţiei şi Internelor.

De asemenea, şeful Gărzii de Coastă, adjuncţii săi sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în condiţiile legii, mai arată sursa citată.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...