Guvernul a introdus „cartonaşul galben” pentru firme. 90 de zile de graţie pentru afacerişti

Guvernul a introdus „cartonaşul galben” pentru firme. 90 de zile de graţie pentru afacerişti

Guvernul a adoptat, ieri, proiectul legii prevenţiei potrivit căruia firmele aflate la prima abatere vor primi un simplu avertisment de la organele de control ale statului pentru un număr de 267 de fapte

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor, ISU, ANAF sau ITM nu vor mai putea să amendeze pe loc firmele vinovate de săvârşirea unei contravenţii din lista celor 267 enumerate în proiect, se arată în Legea Prevenţiei care va fi trimisă Parlamentului pentru dezbatere şi aprobare.

Agentul c o n s t a t a - tor va înainta firmei un „plan de remediere”, care va conţine măsurile pe care firma este obligată să le ia, precum şi un termen de remediere care nu poate să depăşească 90 de zile calendaristice.

O singură dată în 3 ani

Ne puteți urmări și pe Google News

În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la expirarea termenului de remediere, autoritatea/instituția publică cu atribuții de control are obligația să reia controlul la firma „iertată” la prima verificare şi doar atunci, dacă se constată că firma nu a respectat „planul de remediere”, aceasta va primi amendă contravenţională. Firmele pot be nefica de „avertisment” o singură data în 3 ani de zile, pentru aceeaşi contravenţie, mai prevede proiectul de lege adoptat de Guvern. Executivul spune că faptele „iertate” la prima abatere „nu prezintă un grad de pericol social ridicat”.

Criza vaccinurilor

Crizagenerată de lipsa vaccinurilor va fi gestiontă de un departament înfiinţat în subordinea ministrului Sănătății, precum şi de un Comitet Interministerial de urgență.

Autoritățile administrației publice locale pot finanţa activităţile sportive cu maximum 5% din bugetul aprobat, a mai decis ieri Guvernul prin Ordonanţă de Urgenţă, iar sportivii își vor putea desfășura activitatea în baza unui contract de activitate sportivă, o altă noutate adoptată în şedinţa Executivului.

Mini-vacanţă pentru bugetari

Ziua de 2 iunie va fi liberă pentru angajaţii de la stat, a decis ieri Guvernul. Astfel, se face „punte” între 1 iunie, declarată nelucrătoare, și zilele de sâmbătă, duminică și luni, a doua zi de Rusalii, sărbătoare legală. Pentru ziua de 2 iunie, stabilită ca zi liberă, instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în ziua de 10 iunie 2017 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 16 iunie 2017, potrivit planificărilor stabilite. Prevederile nu se aplică „în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii” şi, de asemenea, „nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 2 iunie 2017 şi nici participanţilor în aceste procese”.

Legislația penală întârzie

Guvernul nu a discutat, ieri, proiectul de lege privind punerea în acord a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală cu deciziile de neconstituţionalite emise de CCR, avizul de la CSM fiind primit prea târziu. Ministerul Justiţiei pregăteşte un pachet mai larg de îmbunătăţire a legislaţiei din justiţie, care include Codul civil, Codul de procedură civilă, legea graţierii, legea răspunderii magistraţilor, proiecte care vor fi trimise Parlamentului. „Proiecţia este undeva pe toamnă, nu ne facem iluzia că mâine, gata, venim cu un proiect. Aşteptăm de la societatea civilă, de la oricine are un cuvânt de spus, un argument consistent de adus să ni le transmită, să transmita propuneri de îmbunătăţire, de modificare a celor patru coduri”, a declarat ieri ministrul de resort, Tudorel Toader.