Guvernul a reglementat activităţile remunerate prestate de copiii

Guvernul a reglementat activităţile remunerate prestate de copiii

Potrivit unui comunicat al Executivului, în ședința de Guvern a fost adoptată o Hotărâre de Guvern privind reglementarea prestării de către copii de activităţi remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling.

„Minorul poate presta activităţi remunerate în domeniile menţionate, în baza unor convenţii care se vor încheia între organizator şi părinţi/reprezentant legal al copilului, sau direct cu copilul, dacă are peste 14 ani, dar cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor/reprezentantului legal.

Activităţile remunerate pot fi prestate de copii în calitate de actor, figurant, cântăreţ, muzician, dansator, acrobat la manifestări cu caracter cultural, educativ sau artistic, cum ar fi: teatru, operă, balet, circ, concursuri de dans, de muzică sau interpretare, alte concursuri sau activităţi de scenă, dar şi la filmări pentru filme artistice, filmări, înregistrări sau emisiuni în direct pentru radio şi televiziune, cu sau fără scopuri publicitare. Copiii mai pot presta activităţi de figurant sau model la şedinţe foto, cu sau fără scopuri publicitare, figurant sau model la prezentări de modă şi sportiv profesionist în sportul de performanţă”, se arată în comunicatul Executivului.

Documentul mai prevede că repetiţiile de orice fel, precum şi orice altă etapă menită să asigure buna desfăşurare a activităţilor, sunt considerate parte integrantă a acestora.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit Hotărârii de Guvern, aceste activități renumeerate trebuie să respecte o serie de condiții: să nu fie munci periculoase pentru copii, să se desfăşoare între anumite intervale orare ale zilei, în funcţie de vârsta copilului. De asemenea, durata activităţii prestată de copii trebuie să nu depăşească un anumit număr de ore săptămânal și zilnic, în funcție de vârsta copilului, iar aceste activități să fie însoțite de pauze. Pe durata prestării activităţilor, copilul trebuie să fie însoţit de un adult, care poate fi unul dintre părinţi/reprezentant legal, ori o persoană desemnată de părinţi/reprezentant legal al copilului, faţă de care copilul a dezvoltat o relaţie de ataşament, sau o persoană desemnată de organizator şi agreată de comun acord cu părinţii/reprezentantul legal al acestuia.

Sumele obţinute de copil ca urmare a activității prestate, vor fi administrate conform dispoziţiilor Codului Civil. Dacă există suspiciuni cu privire la utilizarea de către părinţi/reprezentanţi legali a sumelor obţinute de copil în alt scop decât cel al interesului superior al acestuia, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului se autosesizează şi solicită părinţilor sau reprezentantului legal să prezinte un raport cu privire la modul în care au administrat veniturile copilului obţinute din activităţile prestate.