Guvernul alocă mai mulți bani pentru biletele de tratament balnear

Guvernul alocă mai mulți bani pentru biletele de tratament balnear

Un număr de 56.394 de bilete de tratament balnear vor fi acordate în 2017 prin unităţile Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), a decis, ieri, Executivul.

 „Biletele de tratament pentru pensionari şi asiguraţii sistemului public de pensii sunt finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Locurile vor fi repartizate pe maximum 18 serii de trimitere, cu o durată de 16 zile. Preţul biletului de tratament balnear include tariful pentru cazare, masă şi 12 zile de tratament”, precizează Guvernul.

Tot ieri Guvernul a aprobat un memorandum privind negocierea şi semnarea unui protocol de cooperare între România şi Serbia pentru punerea în aplicare a studiului de fezabilitate referitor la planificarea şi proiectarea unei autostrăzi între Timişoara şi Pancevo.

Executivul a decis în şedinţa de ieri înlocuirea din funcţie a prefecţilor de Braşov şi Sibiu. Marian-Iulian Rasaliu a fost numit prefect al judeţului Braşov în locul lui Marius Ciprian Băncilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, în judeţul Sibiu, Lucian Radu a fost numit prefect în locul lui Cristian- Vasile Roman.