PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Guvern

Guvernul intră în vacanță. Surse: Vicepremierul Oprea, delegat să-i țină locul

Autor: | | 4 Comentarii | 141 Vizualizari
Premierul Victor Ponta și miniștrii vor pleca în vacanţă pentru aproximativ două săptămâni. Surse oficiale citate de Mediafax au declarat că Ponta îl va delega pe vicepremierul Gabriel Oprea să îi ţină locul la conducerea Executivului în perioada în care el va fi plecat în Turcia şi pe perioada concediului de odihnă, mai exact până pe 17 august.

El a anunțat astăzi că întreg Cabinetul va intra în vacanţă pentru următoarele două săptămâni. "Este ultima şedinţă de Guvern, ultima înainte de două săptămâni de vacanţă", a declarat premierul, în şedinţă.

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, zilele trecute, că nu-și va lua concediu vara acesta dacă premierul Victor Ponta va trebui să se se opereze din nou și acesta va prelua conducerea interimară a Guvernului.

"Am muncit şi am căutat să-mi fac datoria. Mă veţi vedea la datorie, inclusiv în această perioadă de vară, asta am făcut întotdeauna. Dacă Victor Ponta hotărăşte că pot să preiau pentru o anumită perioadă de timp atribuţiile de premier interimar, am mai făcut-o, mi-am făcut datoria, depinde de primul ministru al României",a spus Oprea.

Premierul Victor Ponta a precizat, săptămâna trecută, că este posibil să plece în Turcia pentru câteva zile, fără a preciza când, pentru o nouă intervenţie chirurgicală la genunchi, situaţie în care Gabriel Oprea va fi, din nou, premier interimar.

"E foarte posibil să mai trebuiască să mai fac încă o operaţie la genunchi. Dar nu e nimic atât de grav ca data trecută. E doar ce nu s-a reuşit data trecută. Dacă vor fi câteva zile de absenţă, evident e vicepremierul Oprea care mă suplineşte fără nicio problemă. (...) O să lipsesc doar câteva zile. Cei care au mai avut probleme cu meniscul ştiu că în câteva zile se rezolvă", a declarat la Romania TV premierul.


Tag-uri: victor ponta, vacanta, guvern
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Guvernul intră în vacanță. Surse: Vicepremierul Oprea, delegat să-i țină locul.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii