PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Guvernul stinge luminile o oră, sâmbătă, la evenimentul "Ora Pământului"

Autor: | | 4 Comentarii | 61 Vizualizari
Guvernul se alătură instituţiilor publice la nivel internaţional care marchează, în 28 martie, "Ora Pământului" şi sâmbătă, între orele 20.30-21.30, iluminatul Palatului Victoria va fi întrerupt, Executivul susţinând că acesta este un mesaj de "sensibilizare" faţă de problema dioxidului.

Şi conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, ca iluminatul exterior şi interior al clădirii Palatului Parlamentului să fie întrerupt în 28 martie, pentru o oră, începând de la 20.30, participând, astfel, la evenimenul Ora Pământului.

Această decizie a fost luată la propunerea organizaţiei World Wide Fund for Nature, care a precizat că gestul de a stinge iluminatul la Palatul Parlamentului, pe lângă valoarea practică de economisire a energiei electrice consumate timp de o oră în cea mai mare clădire civilă din lume, va transmite un mesaj de rezolvare a problemelor de protecţie a mediului la nivel internaţional.

În solicitarea organizaţiei WWF se menţionază că acest eveniment a fost organizat şi în anii trecuţi, iar anul acesta se vor stinge luminile în 28 martie, la ora 20.30. Evenimente similare vor avea loc în peste 7.000 de oraşe din mai mult de 162 de ţări, cu mesajul de protejare a naturii şi de rezolvare a problemelor din ce în mai acute de mediu.


Tag-uri: guvern, ora pamantului
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Guvernul stinge luminile o oră, sâmbătă, la evenimentul "Ora Pământului".




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii