Halep s-a lovit de zidul Șarapova

Halep s-a lovit de zidul Șarapova

Tenismena română s-a oprit în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati, după ce a pierdut jocul împotriva puternicei sportive din Rusia, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-4.

Simona Halep a retrăit un deja-vu, în care personajul negativ a fost, din nou, Maria Șarapova. Turneul nordamerican de la Cincinnati s-a încheiat pentru constănțeancă, după revederea cu experimentata sportivă din Rusia. Halep a pierdut, în decisiv, disputa din „sferturi”, cu Șarapova (3-6, 6-4, 6-4), într-un joc ce nu a durat mai puțin de două ore și 35 de minute, iar după această întâlnire, rusoaica o conduce pe sportiva noastră cu scorul de 5-0, în jocurile directe.

Ivanovici a răzbunat-o pe româncă

„Pentru data viitoare îmi doresc să fiu mult mai agresivă. O felicit pe Maria Șarapova, a fost mai bună. Am învățat multe lucruri din această înfrângere și sper să progresez cât mai repede la aceste aspecte. A fost o înfrângere greu de digerat, iar mi-a scăpat meciul, dar așa e în tenis. Merg înainte!”, a declarat Simona, după meci.

Ne puteți urmări și pe Google News

Halep a beneficiat, în ultima vreme, de drumuri accesibile către ultimele acte ale turneelor de anvergură, iar asta datorită accidentărilor sau evoluțiilor slabe ale principalelor sale adversare. Șarapova a ținut să o laude pe Halep, la finalul disputei, și a explicat ce nu a funcționat în jocul său. „Am avut un prim set foarte slab. Cred că a fost cel mai slab procentaj la propriul serviciu de foarte mult timp încoace. Nimic nu a mers cum miaș fi dorit. Aveam nevoie să fac ceva diferit pentru a deveni mai consistentă și să revin în fața Simonei. Este o jucătoare foarte bună, trebuia însă să păstrez agresivitatea care funcționează împotriva ei și am reușit să câștig”, a afirmat rusoaica.

Deși era mare favorită, Șarapova nu s-a bucurat foarte mult de această victorie. A șasea jucătoare a lumii a fost eliminată, ieri, în penultimul act al competiției, de către sârboaica Ana Ivanovici, cu scorul de 6-2, 5-7, 7-5.

Tenismena din Rusia a avut două mingi de meci în setul decisiv, însă Ivanovici a revenit spectaculos și va juca finala contra numărului unu al clasamentului WTA, Serena Williams. Altfel, Simona Halep va fi favorita numărul 1 la turneul de la New Haven (SUA), acolo unde, mâine revine din postura de campioană în exercițiu a competiției dotate cu premii în valoare de 750.000 de dolari.