Hans Gert Pottering: Valorile UE legate de statul de drept şi libertate nu trebuie să rămână doar în discursuri

Hans Gert Pottering: Valorile UE legate de statul de drept şi libertate nu trebuie să rămână doar în discursuri

Fostul preşedinte al al Parlamentului European, Hans Gert Pottering, a declarat astăzi, la Bucureşti, că este important ca valorile Uniunii Europene -drepturile omului, libertatea, statul de drept, democraţia - să fie apărate şi trăite şi să nu rămână doar discursuri, relatează Agerpres.

"Trebuie să ţinem minte mereu: valorile în Uniunea Europeană sunt demnitatea, drepturile omului, libertatea, statul de drept, democraţia, pacea şi solidaritatea, care ne va uni, sperăm noi, tot timpul. Este unic în lume. Dar Uniunea Europeană nu e toată Europa. În Europa, există şi Ucraina şi ceea ce trăim şi vedem acolo, prin agresiunea unei mari ţări, nu trebuie să lăsăm să se întâmple, să apărăm aceste drepturi, aceste valori ale noastre. Este important ca aceste valori să nu rămână doar discursuri, dorim să le trăim", a subliniat Pottering, preşedinte al Parlamentului European în perioada 2007-2009, în cadrul conferinţei internaţionale '25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est: privind în urmă, privind înainte'.

Fostul preşedinte al Parlamentului European a vorbit şi despre crimele naţional-socialismului sau comunismului, atrăgând atenţia că acestea nu trebuie uitate vreodată, pentru a nu repeta greşelile trecutului.

Conferinţa internaţională '25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est: privind în urmă, privind înainte' la care participă foşti şefi de stat din Europa Centrală şi de Est a început, joi, la Palatul Parlamentului.

Ne puteți urmări și pe Google News