HAOS în Turcia. ÎNTRUNIRE DE URGENȚĂ în Grecia. Cei mai MARI oameni din STATUL ELEN dezbat problema LOVITURII DE STAT din țara vecină

HAOS în Turcia. ÎNTRUNIRE DE URGENȚĂ în Grecia. Cei mai MARI oameni din STATUL ELEN dezbat problema LOVITURII DE STAT din țara vecină

Liderii forțelor armate din Grecia și șefii poliției țin o întrunire de urgență la Atena, pentru a monitoriza evoluția evenimentelor din Turcia, potrivit unor oficiali din guvernul elen.

Potrivit New York Times, oficialii greci au declarat că forțele armate ale țării sunt în stare de ”pregătire sporită”, și nu în stare de alertă. De altfel, la granița Greciei cu Turcia au fost mobilizate trupe pentru a asigura oridnea.

În ciuda relațiilor diplomatice bune dintre cele două țări, Grecia și Turcia au dispute privind spațiul aerian și maritim.

Totodată, Atena și Ankara colaborează pentru limitarea intrării numărului de refugiați în spațiul Uniunii Europene.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa citată mai precizează că televiziunea de stat din Grecia a trasmis că primul ministru al Greciei, Alexis Tsipras a fost informat despre atacul de stat din Turcia.

Menționăm că Turcia se confruntă în aceste clipe cu o criză după o lovitură de stat revendicată de armată.