Hayley Atwell: "Mă pasionează să trag cu mitraliera"

Hayley Atwell: "Mă pasionează să trag cu mitraliera"

Actriţa din "Căpitanul America: Primul Răzbunător" a vorbit pentru EVZ despre rol, tensiunea sexuală şi amorul ei pentru arme.

Lungmetrajul "Căpitanul America: Primul Răzbunător", acela care a detronat ultima porţie de "Harry Potter" din fruntea box-office-ului, are premiera românească în acest weekend.

Hayley Atwell, cea care o interpretează pe Peggy Carter, femeia care îi cade cu tronc supereroului, a vorbit pentru EVZ despre cum a jucat întâi într-o miniversiune a lungmetrajului. EVZ: Cum ai obţinut rolul lui Peggy Carter? Hayley Atwell: A, păi a fost rezultatul a foarte multor probe. Întâi l-am cunoscut pe regizorul Joe Johnston şi ţin minte că atunci când am plecat, m-am gândit: "Nu ştiu dacă voi căpăta rolul, dar sigur mi-am făcut un prieten". Două săptămâni mai târziu, mi s-a cerut să vin să citesc replicile în faţa lui şi a câtorva producători, apoi am făcut un "screen test" – purtam costumul, eram machiată şi aveam coafura din film. A durat o zi întreagă şi aproape părea să fie o mini-versiune a filmului. Şi în 24 de ore mi s-a oferit rolul! A fost o experienţă suprarealistă şi uimitoare. E complet diferit de toate rolurile tale… Oh, da, n-are nimic în comun cu rolurile mele anterioare. În primul rând, este o superproducţie! Şi genul este nou pentru mine, n-am mai jucat într-un film de acţiune şi de aventuri înainte de "Căpitanul America: Primul Răzbunător". Am jucat în multe drame şi în filme doldora de dialog, aşa că am primit cu braţele deschise şansa de a face ceva diferit şi probabil mai apropiat de ceea ce vreau să fac. Acest film i-a dat carierei mele o altă direcţie. Cum te-ai simţit, implicată într-o super-producţie? Am fost puţin speriată la început; însă toată lumea era atât de încântată de acest proiect. Cei de la Marvel sunt fanii nr. 1 a ceea ce fac şi asta m-a făcut să înţeleg că totul fusese bine pus la punct şi că atenţia lor la detalii e incredibilă. Pur şi simplu, când intram în studio şi vedeam toate acele storyboard-uri şi cum fiecare departament are o perspectivă asupra filmului, simţeam că locuiam într-o lume care fusese deja creată pentru noi. Care e perspectiva ta asupra lui Peggy Carter? Personajul meu, ca şi cel al lui Tommy Lee Jones, are un grad militar şi deţine această capacitate uimitoare de a trage cu puşca şi de a-i urmări pe tipii cei răi şi de a arăta mereu impecabil. Peggy este implicată în experimentul care trebuie să transforme omul potrivit într-un supereou încă dinainte ca ei să descopere că acesta este Steve Rogers. Astfel, ea îi este alături de la începutul parcursului său. Cum ai caracteriza relaţia dintre ei? Relaţia dintre Peggy şi Steve Rogers este puţin tensionată la început, pentru că ea e foarte combativă şi hotărâtă, ceea ce e intimidant pentru un bărbat care nu a avut un trecut amoros tocmai roz. Îl vede drept un tip cu o inimă bună, foarte moral şi blând, ceea ce îi e pe plac. Şi, desigur, apoi lui "îi cresc muşchii" şi asta schimbă lucrurile: între ei încep să sară scântei. Cum te-ai pregătit pentru rol? Aa, m-am antrenat şase zile pe săptămână, lucrând cu cascadori, alergând şi învăţând să trag cu puşca – ceea ce mi-a plăcut enorm. Iniţial, Peggy avea doar un pistol; eu am sfârşit însă prin a trage cu mitraliera, pentru că mă pasionează. Într-adevăr, a existat mult antrenament în pregătirea acestui personaj. Cum ai caracteriza look-ul personajului tău? Exista ceva la femeile din anii ’40 care le făcea să arate imaculat, indiferent de clasa sau de poziţia în care se aflau. Aşa că am vrut să ne asigurăm că Peggy are acel element de glamour. Cum ai descrie look-ul filmului? Drept un look clasic kitsch. Este acesată lume "fantasy" din anii ’40, extrem de stilizată. Cât umor există în film? Eu şi Chris ne tachinăm foarte mult. Mi se pare important ca un film precum "Căpitanul America: Primul Răzbunător" să aibă această atitudine auto-zeflemitoare. Voiam ca filmul să fie distractiv şi să nu se ia prea în serios. Ai crescut citind benzile desenate cu Căpitanul America? Când eram mică, mă pasionau mai degrabă jocurile pe computer decât benzile desenate. Dar le-am citit după ce am obţinut rolul. CONFESIUNI Atwell a colaborat bine cu toţi colegii de platou, dar preferatul ei rămâne Tommy Lee Jones Cum te-ai înţeles cu Chris Evans? E foarte amuzant şi complet dedicat muncii pe care o are de făcut. A înţeles perfect ce responsabilitate îi revenea în a transpune pe marele ecran un personaj atât de iubit şi şi-a asumat-o total, contribuind cu foarte multă sensibilitate, ceea ce te face să vezi şi lumea interioară a Căpitanului America. A, şi e un dansator extraordinar de step şi un cântăreţ minunat! Dar cu Tommy Lee Jones? Am jucat alături de el în două - trei scene şi chiar se ridică la înălţimea reputaţiei lui legendare. E foarte comic, are un simţ al umorului remarcabil de sec, acela pe care noi, britanicii, îl adorăm. Oarecum, vine la filmări, face ce are de făcut, şi apoi pleacă la pescuit sau scrie o operă. Pur şi simplu, se numără printre acei oameni geniali dotaţi cu talent în atâtea domenii! A fost o onoare, dar şi un privilegiu, să lucrez cu el. Ce ai de zis despre Hugo Weaving? Şi el e uimitor. Ţin minte că l-am văzut la repetiţii, pe când îşi încerca un costum, apoi fiind coafat şi machiat. Şi mi-am zis: "Oh, Doamne, e Hugo Weaving!". Dar următoarea dată l-am văzut în costumul lui de Red Skull şi m-a speriat îngrozitor, n-am avut curajul să mă duc la el şi să îi vorbesc. Şi el are un excelent simţ al umorului şi e foarte agreabil să lucrezi cu el. Cum ai colaborat cu regizorul Joe Johnston? Este încântător, blând şi răbdător cu toată lumea. Ştie exact ce vrea, probabil de aceea e şi atât de relaxat la filmări. Şi, pentru mine, lucrând la o asemenea superproducţie, a fost important să pot avea încredere în el şi să îi urmez exact indicaţiile. ACŢIUNE BD-urile revin în forţă Suntem în 1941, iar lumea este dezbinată de război. După repetate încercări de a se înrola pentru a-şi face datoria alături de confraţii săi Aliaţi, tânărul şi pirpiriul Steve Rogers (Chris Evans) e acceptat să facă parte dintr-un program experimental care îl va transforma într-un supersoldat cunoscut sub numele de Căpitanul America. Cu noua sa înfăţişare, el se alătură forţelor militare, alături de prietenul său, Bucky Barnes (Sebastian Stan), şi de amica sa, Peggy Carter (Atwell), sub comanda colonelului Chester Phillips (Tommy Lee Jones), pentru a declara război diabolicei organizaţii HYDRA, divizia secretă de cercetare ştiinţifică a naziştilor, condusă de ticălosul Red Skull (Hugo Weaving). Aceasta este acţiunea lungmetrajului "Căpitanul America: Primul Răzbunător", lungmetraj regizat de Joe Johnston şi bazat pe BD-urile Marvel. Muzica e compusă de Alan Silvestri, iar Dave Jordan este supervizor muzical. Stephen Broussard şi Victoria Alonso sînt coproducători; costumele sînt create de Anna B. Sheppard, montajul e asigurat de Jeffrey Ford, A.C.E., şi Robert Dalva, scenografia îi aparţine lui Rick Heinrichs, iar director de imagine este Shelly Johnson, ASC. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/Ic3hJg69hzQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Citiţi şi:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Captain America, un supererou prost de bun
  • Sebastian Stan, românul care joacă în "Captain America": "Personajul meu a suferit trauma războiului"