Herman van Rompuy: UE va supravieţui fără Marea Britanie, însă nu fără Franţa

Herman van Rompuy: UE va supravieţui fără Marea Britanie, însă nu fără Franţa

Preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Herman vam Rompuy, este de părere că Uniunea Europeană nu va avea de suferit în cazul unei ieşiri a Marii Britanii din componenţa sa, dar se va dizolva, dacă Franţa va lua decizia de a pleca.

"Plecarea Marii Britanii va deveni pentru Europa o rană, posibil chiar o amputare, şi de aceea trebuie făcut tot posibilul pentru a evita acest lucru. Cu toate acestea, UE va supravieţui (fără Marea Britanie). Fără Franţa, însă, ideea europeană va pieri", a declarat van Rompuy, potrivit economica.net.

Ieşirea Marii Britanii din UE trebuie hotărâtă de britanici, a adăugat preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, în timp ce Bruxellesul va analiza cererile Londrei, însă nu va face concesii în ceea ce priveşte "principiile fundamentale" ale UE.

Ieşirea Marii Britanii din UE este o problemă dezbătută intent în cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2015. De asemenea, premierul David Cameron vrea să organizeze în anul 2017 un referendum cu privire la menţinerea ţării în UE.

Ne puteți urmări și pe Google News