Hi-Q ca-n vremurile bune: Dana Nălbaru, Mihai şi Florin

Hi-Q ca-n vremurile bune: Dana Nălbaru, Mihai şi Florin

După şapte ani de pauză şi de încercări cu diverse voci feminine, băieţii de la Hi-Q au ajuns la concluzia că tot Dana Nălbaru e cea mai potrivită pentru trupă.

După îndelungi schimbări şi încercări, băieţii de la Hi-Q au hotărât că împreună cu Dana Nălbaru sunt cei mai buni. Decizia nu a venit dintr-o dată, ci după mai multe încercări de a "potrivi" piesa din puzzle cu mai multe voci feminine.

"Chiar dacă noi şi Dana am mers pe drumuri separate din punct de vedere muzical, am păstrat mereu legătura", a precizat Florin Grozea.

Acum, cei trei se pregătesc de concerte şi emoţia revenirii pe scenă în formula care i-a consacrat îi împinge să facă planuri peste planuri. "Duminică am făcut o şedinţă foto, mai acum ceva vreme am înregistrat o piesă, o să avem şi concert, pe 25, în Club Tribute din Bucureşti. Avem deja o melodie, «Încă o dată», se numeşte, şi e compusă de clăparul nostru, urmează şi altele, avem planuri, avem concerte, avem idei, mai exact, până în momentul ăsta, avem 27 de planuri", continuă entuziasmat Florin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mihai Sturzu:"Dana nu înlocuieşte pe nimeni"

Cât despre povestea trupei, Mihai crede că plecarea Danei, acum şapte ani, a fost startul unui lung drum către "renaştere". "Primul pas a fost făcut în 2003, când Dana a hotărât să plece. Atunci a fost punctul de pornire a unei serii de paşi mai mici sau mai mari şi în toţi aceşti şapte ani, cât a lipsit ea, noi ne-am susţinut reciproc, chiar dacă nu s-a văzut public", a spus acesta.

"Plănuiam revenirea la formula aceasta de vreun an şi jumătate. Pentru noi nu e un lucru nou. Pasul de azi e ieşirea public. Acum un an şi jumătate era Anya în trupă, şi când ea a plecat, noi nu aveam o înlocuitoare, mereu am fost corecţi cu partenerii noştri. Aici, acum, nu se pune problema că Dana a înlocuit pe cineva în trupă. Noi am simţit că ceva lipseşte în povestea asta. Ştiam, simţeam că o să ne împăcăm cu Dana. Atunci când Anya ne-a explicat că vrea să plece, nu am acţionat imediat, ci am construit cărămidă cu cărămidă această revenire. Am făcut preselecţie pentru cele două backing vocals, ne-am luat şi un chitarist nou. Ei merg acum cu noi în concerte", a spus Florin.

Dana nu renunţă la nimic

În 1996, prima "familie" a Danei Nălbaru a fost proiectul Hi-Q. Între timp artista a demarat o carieră solo şi şi-a întemeiat o familie în sensul propriu, căsătorindu-se cu actorul Dragoş Bucur, căruia i-a dăruit o fetiţă.

"Nici nu mai ştiu acum care familie are prioritate. De fapt Hi-Q a fost prima mea familie, apoi mi-am întemeiat propria mea familie, nu mai ştiu acum cui să dau întâietate, înţelegeţi voi, sunt entuziasmată", spune Dana cu un pozitivism molipsitor.

"Proiectul meu solo a fost lansat de curând pe internet, dar cele două proiecte nu se exclud reciproc. Deocamdată însă am să-l las puţin în stand by şi am să mă dedic trupei Hi-Q. Dar nu renunţ nici la ceea ce fac eu, la planurile mele. Mai degrabă pot să spun că proiectul meu solo e unul de suflet", a încheiat Dana.

<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/1bAYtxeNsN8?fs=1&amp;hl=en_GB&amp;color1=0x3a3a3a&amp;color2=0x999999"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/1bAYtxeNsN8?fs=1&amp;hl=en_GB&amp;color1=0x3a3a3a&amp;color2=0x999999" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object> "Ştiam că o să ne împăcăm cu Dana. Lipsea ceva în povestea Hi-Q, am clădit revenirea pas cu pas." FLORIN GROZEA, membru Hi-Q

CV

HI-Q la 14 ani

  • Trupa Hi-Q s-a înfiinţat în 1996, în Braşov, membrii trupei fiind Florin Grozea, Mihai Sturzu, Dana Nălbaru.
  • După şapte ani de colaborare, timp în care au scos hituri după hituri şi au creat isterie în rândul adolescenţilor, Dana Nălbaru a decis să părăsească trupa şi să se axeze pe cariera sa solo.
  • După alţi şapte ani, timp în care cei trei s-au ajutat reciproc şi s-au susţinut, în spatele "micului ecran", iar în componenţa trupei s-au perindat mai multe voci feminine, Florin şi Mihai au decis să reîntregească echipa. Dana a fost de acord, şi de un an şi jumătate cei trei au plănuit până în cel mai mic detaliu "reinventarea Hi-Q prin Hi-Q", aşa cum le place lor să spună.
  • În prezent, gaşca de odinioară se află în plină campanie de promovare, au deja o primă piesă, urmează concerte, albume, "27 de planuri deocamdată", după cum spune Florin Grozea.
  • Dana nu va renunţa nici la cariera solo, aceea fiind "proiectul ei de suflet", însă, momentan se va concentra pe proiectul Hi-Q.