Hidroelectrica a rambursat un credit bancar de 120 de milioane de lei

Hidroelectrica a rambursat un credit bancar de 120 de milioane de lei

În 2011, Hidroelectrica a contractat de la Banca Transilvania o facilitate de finanșare pe termen scurt în valoare de 120 de milioane de lei, pe care a reușit să îl ramburseze integral luna aceasta.

„Perioada de valabilitate a acestei linii a fost prelungită succesiv în anii 2012 -2013 din cauza lipsei fondurilor necesare pentru rambursarea soldului creditor. Îmbunătățirea graduală a lichidității companiei pe parcursul ultimelor 15 luni a permis rambursarea soldului creditor în valoare de 120.000.000 lei și închiderea liniei de credit acordată de Banca Transilvania, la scadența 11.04.2014”, a anunțat compania de stat.

În cursul lunii martie 2014, Hidroelectrica a închis un contract de finanțare, în valoare de 110 milioane euro, încheiat cu BERD, și o linie de credit în valoare de 80 milioane lei, acordată de Alpha Bank. Până la sfârșitul anului 2014, alte trei contracte de credit, cu o valoare totală de 167 milioane euro, vor fi închise.

La finele anului în curs, datoria financiară a companiei urmează să se diminueze cu 77 milioane euro, urmând a fi raportat la sfârșitul anului 2014 un sold creditor de 203 milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Având în vedere că, la data deschiderii procedurii insolvenței, compania datora către băncile finanțatoare 841 milioane euro și în prezent datorează 282 milioane euro, soldul creditelor s-a contractat până în prezent cu 67%, procent ce urmează a se majora la 76% la data de 31.12.2014”, se precizează într-un comunicat remis de reprezentanții Hidroelectrica.

Recent, Hidroelectrica a anunțat că a vândut pe bursa de energie toată producţia prognozată pentru acest an, respectiv 13,9 TWh, şi estimează că va fi mai puţin activă în piaţă în următoarele luni, din cauza secetei previzionate pentru restul anului.