Hillary CLINTON a câștigat alegerile din Nevada, iar Trump pe cele din Carolina de Sud

Hillary CLINTON a câștigat alegerile din Nevada, iar Trump pe cele din Carolina de Sud

Donald Trump a câștigat primarele din Carolina de Sud în cursa republicanilor pentru prezidențiale, făcând un pas înainte în câștigarea competiției din partid, scrie BBC News. În cursa democrată, Hillary Clinton l-a învins pe senatorul de Vermont, Bernie Sanders, într-o competiție foarte strânsă din Nevada.

 

Ambele rezultatele sunt importante înaintea evenimentului numit „Super Tuesday”, adică super marțea, care are loc în 1 martie, o zi considerată foarte importantă, pentru că atunci au loc caucusuri și primare în 13 state simultan.  

Victoria lui Trump este importantă și în conetxtul în care guvernatorul de Florida Jeb Bush a renunțat la cursa prezidențială. El era pe locul patru la republicani, la distanță de competitori, la câteva zile după ce fratele său, fostul președinte George W.Bush, a avut o apariție politică rară și a apărut în public pentru a-i susține campania.

Ne puteți urmări și pe Google News

Senatorii republicani Ted Cruz și Marco Rubio se bat pentru locul doi în Carolina de Sud.

Hillary Clinton, pe de altă parte, lasă în urmă înfrângerea din New Hampshire. Dacă ar fi pierdut și în Nevada, campania sa era în pericol. Dar acum are o nouă șansă la nominalizare, îndreptându-se încrezătoare spre următorul scrutin.

„Unii s-au îndoit de noi, dar noi nu ne-am îndoit niciodată unii de alţii", a declarat Clinton în faţa susţinătorilor săi, în discursul pe care l-a susţinut după victorie.

Ea încerca să demonstreze că poate să-i convingă pe tineri, care s-au raliat "rebeliunii" anti-Wall Street reprezentate de către senatorul Bernie Sanders din Vermont. Organizarea bună - directorul ei de campanie Robby Mook i-a condus campania în 2008 în acest stat din Vest - i-a permis să obţină 52,7% din voturile exprimate.

 Ea a beneficiat de susţinerea mai multor sindicate, iar în urma unei mobilizări de ultim moment a obţinut victoria în caucusurile organizate în cazinourile din las Vegas, ai căror angajaţi provin în principal din rândul minorităţilor. Clinton a recuperat votul femeilor (57% la 41%), care i-a lipsit în New Hampshire.

Bernie Sanders - care a recuperat spectaculos în sondaje după ce la începutul lui ianuarie era creditat cu 25 de puncte procentuale în urmă - a anunţat că se pregăteşte pentru competiţia "Super Tuesday" de la 1 martie. El a subliniat că înfrângerea sa la o diferenţă mică îi aduce totuşi un număr substanţial de delegaţi.

Sondajele efectuate la intrarea la urne (o practică în cazul caucusurilor) au arătat că el a obţinut majoritatea voturilor latinoamericanilor (54%), un rezultat pus la îndoială de mai mulţi experţi, care notează că Hillary Clinton s-a clasat pe primul loc în comitatul Clark, în care se află Las Vegasul şi o importantă comunitate hispanică.