Horia Moculescu, internat de URGENȚĂ la Spitalul Floreasca

Horia Moculescu, internat de URGENȚĂ la Spitalul Floreasca

Horia Moculescu a suferit în această dimineață o criză de colecist și a ajuns de urgenţă la spital.

Compozitorul în vârstă de 76 de ani a fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală și va fi supus unei intervenții chirurgicale. “În această dimineaţă, Horia Moculescu s-a prezentat la Spitalul Floreasca, iar medicii au decis să-l interneze şi urmează să fie supus unei serii de investigaţii specifice”, a declarat pentru click.ro dr. Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare. ”Horia Moculescu a fost adus la spital şi îi facem investigaţii pentru a vedea exact care este suferinţa dumnealui. Se pare că a făcut o colecistită. Domnul Moculescu are o stare bună şi este internat în salon”, a spus profesorul Mircea Beuran, şeful Secţiei Chirugie de la Spitalul Floreasca. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • EFECTUL PONTA ASUPRA JUSTIŢIEI: Anchetatorii lui Năstase, Fenechiu,Silaghi şi Ridzi, luaţi la întrebări
  • Victor Ponta fuge de emisarul american, Victoria Nuland
  • Pe ce s-au dat 40 de milioane de euro. Prostia care ar putea duce la o tragedie pe aeroportul din Cluj

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • DEZVOLTARE IMPRESIONANTĂ. Cum arătau marile orașe ale lumii în trecut și cât de mult au progresat | GALERIE FOTO
  • Fotografiile culturistului de 78 de ani te vor lăsa fără cuvinte. CARE ESTE SECRETUL SĂU
  • MAMĂ complet DENATURATĂ. Practică PROSTITUŢIA în faţa copilului. Şofer de TIR: ”Păi, cum aşa!? Copilul se uită la noi!” | VIDEO

Ne puteți urmări și pe Google News