PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Util

Horoscopul lui Dom' Profesor. Ultimul român din România...

Autor: | | 0 Comentarii | 2690 Vizualizari
Pe 29 septembrie s-au născut Horatio Nelson, Enrico Fermi, Lech Walesa, Michelangelo Antonioni, Anita Ekberc, Silvio Berlusconi, Stanley Kramer, Jerry Lee Lewis, Ion Gheorghiu, Eudoxiu Hurmuzaki, Iorgu Iordan, Eugen Preda.

Tradiţional, pe 29 septembrie: Mioi, Vara lui Mioi (Mihoi, Sân-Mihai), Chiriac, Nunta Oilor.

Perioada de cincisprezece zile cuprinsă între 29 septembrie şi 14 octombrie, când se pomeneşte Sf. Parascheva, când se aşteaptă o încălzire trecătoare a timpului, este numită vara lui Mioi. La această vreme se obişnuia, şi poate se mai obişnuieşte, să se slobozească arieţii, adică berbecii, în turmele de oi, pentru reproducere. De aceea se numeşte Nunta Oilor. (Olteanu, Ghinoiu).

Povestea spune că era un cărăuş sărac, pe nume Mioi. Tot pe drumuri, ca să facă şi el un amărât de ban, cărăuşul nostru nu şi-a treierat grâul. Se gândea şi se întreba şi vorbea cu căluţii lui, ce să se facă ca să aibă timp să treiere şi el grâul, să mai fie vreme frumoasă.

Când, ce să vezi, la marginea drumului, un moşneag, bătrân ca vremea. Lui Mioi i se face milă de moş şi îl ia cu el, în căruţă. Moşul-moş, bun de gură şi înţelept, îl trage de limbă pe săracul Mioi şi află ce-l durea. La o răscruce moşul zice să-l lase acolo. Aşa face Mioi, dar apoi se întoarce să-l întrebe pe bătrân de ce l-a lăsat acolo că nu era nicio casă, niciun sat. Dar, nici urmă de moş!

Apoi, un glas puternic de au început căluţii să necheze, puternic dar blând, i-a spus lui Mioi: „Pentru că ai dovedit milă faţă de Mine, şi Eu am milă faţă de tine. Ai două săptămâni de vreme bună ca să-ţi treieri grâul!”

Şi aşa a rămas de atunci, căci ceea ce face bunul Dumnezeu, apoi numai El poate să desfacă! (Olteanu, Muşlea-Bârlea).

De cad nucile şi ghindele înainte de Sân-Mihai, iarna este aproape, se spunea în popor.

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, mi-e sufletul greu! Am dus la aeroport ultima familie cu care eram legaţi prin tainele nunţii şi ale botezului. Soţia mea şi cu mine am cununat şi apoi am botezat de câte ori am putut, dar cu o parte din fini am rămas apropiaţi, am fost mereu lângă ei, cu un ajutor, sau cu un sfat, sper că bun. Pentru asta sunt naşii!

De Paşte şi de Crăciun când finii vin la naşi, era la mine acasă mare sărbătoare şi mare petrecere. Împrumutam mese şi scaune de la vecini!

Lucia, Victor şi cu fetiţele lor Maya şi Mia au plecat în Canada! Definitiv! Victor este cetăţean canadian şi aşa emigarea familiei s-a aprobat cam în nouă luni, cât trebuie să aduci o nouă viaţă pe lume, pentru că simpatica lor familie începe o viaţă nouă.

De acum, sărbătorile vor fi mai triste! Nimeni nu o să-mi mai treacă pragul. Nu mai am fini şi fine în România!

Am observat că, în prezent, din România nu mai emigrează cei săraci, emigranţii economici. A fost vremea lor, dar a trecut!

În prezent pleacă din ţară, definitiv, familii relativ înstărite, cu copii mici. Motivul lor îl ştiu din proprie experienţă, de la finii mei. Vor să ofere copiilor o şansă în viaţă, şansă interzisă în colonia care a devenit România.

În ultimii doi ani am asistat la plecarea definitivă din ţară, cu acte în regulă, cu toate aprobările, a peste treizeci de familii cu copii mici. Şi asta numai cei din jurul meu. Doctori, informaticieni, arhitecţi, bancheri, ingineri. Toţi cu studii superioare, toţi cu o situaţie materială peste medie.

Toţi mi-au spus că le este greu să înceapă încă odată, într-o ţară străină, dar o fac numai pentru copii. Una este să fii cetăţean al Statelor, Canadei sau al Austraiei şi alta a umbrei care a ajuns România, trădată şi furată de toţi. Ba vreo două-trei viitoare mămici s-au grăbit să plece ca să nască pe teritoriul Statelor.

Finii mei au plecat, marea majoritate, în State. Apoi în Canada şi doi în Australia, iar unul în Noua Zeelandă.

Emigranţii cu dare de mână nu mai au încredere în Europa, în destinul Uniunii Europene.

Viaţa mea devine din ce în ce mai grea. O să râdeţi, dar fiecare familie de fini care emigrează definitiv îmi lasă câte o problemă de rezolvat, doar sunt naşul, „il capo di tutti capi”. Un apartament de vândut, un părinte bolnav de supravegheat, un proces de câştigat, o datorie de recuperat, o firmă de lichidat etc etc.

În timp ce românii emigrează, România se umple de ţigani, chinezi, unguri, sirieni, somalezi, vietnamezi, egipteni, ucrainieni şi alte lifte fără număr. Timpul marilor migraţii asiatice a revenit! Nu ştiu pe unde am văzut că o statistică arată că la nivelul anului 2075, altă statistică, mai drastică, avansează anul 2050, România nu va mai fi locuită de români.

Nu o să trăiesc până atunci, dar o să rămân, cu siguranţă, ultimul român din România!

BERBEC    Lunea aceasta îţi regăseşti echilibrul şi bucuria de a trăi. Pentru că eşti mai optimist, primeşti unele veşti bune şi te întâlneşti cu oameni interesanţi. Onorează promisiunile făcute!

Treci printr-o perioadă de iritabilitate acută, aşa că evită hotărârile pripite şi starea de nervozitate. Zâmbeşte, numără până la zece, respiră adânc - şi totul (poate) se rezolvă. Evită să te enervezi degeaba din cauza unor nimicuri sau a unor defecte de comunicare.  Fii deosebit de clar în discuţii sau în negocieri.

TAUR  Astăzi supraveghează cu atenţie cheltuielile. Superstiţia spune că nu este bine să scoţi lunea bani din buzunar! Nu lua decizii importante. Relaxeză-te pe seară, poate la un film nou.

Nu te lăsa dus de nas de intrigi şi bârfe! Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi cadouri. Ceea ce cumperia astazi va face mare placere celei dragi. Surprinde-i pe cei dragi făcându-le niste mici cadouri, aşa, fara nici un motiv, doar ca să le arati afecţiunea ta.

GEMENI   În viaţă, în munca ta, evită activităţile care nu sunt absolut necesare. Dacă faci o analiză obiectivă poţi să fii uimit de câte faci şi cumperi fără să-ţi fie necesare. Mai multă cumpătare!

Evită deciziile la grabă, în cursul dimineţii. Seara este mai bine aspectata pentru succesul unor afaceri-relaţii. Nu este o perioadă indicată pentru asumarea de obligaţii pe termen lung sau formarea de noi asociaţii.  Dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi charisma proprie a nativilor din zodie.

RAC   O veste bună, sau folositoare. Una din zilele favorabile care te face să te simţi bine. Poziţia Lunei, protectoarea zodiei, a lui Marte şi a lui Venus indică succes şi pe plan sentimental.

Uneori noul este duşmanul binelui. Nu tot ce este nou este şi bun. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului. Iti plac lucrurile clare si faci achizitii solide. Mai pe seară, trebuie sa verifici un dispozitiv domestic mecanic sau electronic – ca să nu-ti faca probleme pe viitor.

LEU   Azi ai tendinţa să îţi plângi de milă, să fii nefericit fără motiv. Din fericire, cei dragi, cei din jurul tău, "îţi umflă cauciucurile" şi poţi să mergi mai departe în direcţia corectă!

Din nou o zi aproape favorabilă, mai ales sub aspectul veştilor şi noutăţilor pe care le afli. Cumpărăturile şi achiziţiile sunt favorizate ca şi „rectificările” în afaceri. Seara foarte romantică, sigur, dacă ai vârsta şi dispoziţia necesare.

FECIOARĂ  Domeniul sentimental este favorizat, aşa că nu mai ezita! Sănătatea este bună, dar trebuie să eviţi schimbările bruşte de temperatură şi supraveghează regimul alimentar. O veste bună.

Dimineaţa este activă, poate chiar prea activă, aşa că trebuie să eviţi graba şi nerăbdarea. După o dimineaţă interesanta, dar obositoare, este cazul să te relaxezi puţin. Nu prea mult, pentru că nu te lasă energia proprie! Poate te duci la un spectacol sau la un concert?

BALANŢĂ   Zâmbete, pace şi prietenie! Politeţea nu trebuie să te împiedice să dai dovadă de fermitate, duritate, dacă trebuie să întâlneşti mitocani, spirite rudimentare. Unii nu ştiu de vorba bună!

Trebuie să te concentrezi asupra cadrului general, a strategiei, în general şi atunci şi micile detalii care te obsedează şi enervează vor cădea la locul lor.  O discuţie din a doua parte a zilei îţi vor clarifica o situaţie care pare scăpată de sub control. Dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se pot finaliza vechi proiecte şi idei.

SCORPION   Sunt favorizate numai activităţile de rutină, evită orice schimbare de program sau de tabiet. Lasă lucrurile să se petreacă natural, de la sine. Nu interveni, nici măcar cu un sfat!

După program, du-te la cumpărături, te relaxezi şi vezi lumea! Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. De asemenea, în afaceri sau dragoste nu lăsa nici o neclaritate în perioada menţionată, exprimă-te clar şi concis, ba mai repetă, la fel, dacă este nevoie.

SĂGETĂTOR   Dimineaţa, mai puţin favorabilă în ceea ce priveşte munca. Nu risca, aşteaptă, fii prudent! Seara o poţi petrece discutând cum ultimile scumpiri dictate de guvern îţi influenţează viaţa ta.

O propunere sau chiar o ofertă, dacă nu azi, atunci mâine. Cu toate că pare foarte avantajoasă, fii foarte atent la detalii, manifestându-ţi totodată entuziasmul pentru proiect. Cere mai multe informaţii pentru a lua o hotărâre. O zi excelentă pentru promovarea cu succes a intereselor personale. Noi idei par să se contureze. Mai tot ce faci reuşeşti.

CAPRICORN    Ai probleme în planificarea zilei de muncă, dacă practici o profesie liberală. Abordarea sistematică a situaţiei iţi furnizeaza datele necesare rezolvării ei. Dacă ai serviciu, păstrează-l!

Configuraţia stelelor arată o perioadă complexă cu multiple aspecte, care se succed rapid. Aşa cum am spus, aspectele sunt complexe, aşa că te poţi aştepta şi la veşti mai puţin plăcute, legate de întârzieri sau de persoane care se dau la fund şi nu mai raspund la telefon. Atenţie la o posibilă dispută în familie sau cu partenerii.

VĂRSĂTOR  Oportunităţile nu lipsesc în această zi de luni. Privesc domeniile relaţiilor umane şi cel sentimental. Comunică, dă telefoane, fă-te plăcut, ca să fii acceptat şi căutat, la rândul tău!

Rezolvă toate problemele în cursul dimineţii. Îmbunătăţirea situaţiei financiare, veşti bune. Nu da curs unor porniri de moment. Zi favorabilă noilor înţelegeri, clarificării unor probleme, călătoriilor scurte. Veşti bune şi programe de distracţie, mai pe seară.

PEŞTI  Ca să faci faţă stresului şi frustărilor, nimic nu este mai bun decât o conversaţie veselă cu prietenii, cu cei dragi! Azi nu uita să râzi, este cel mai bun medicament împotriva vremurilor!

Astăzi planifică timpul cu atenţie, fii critic şi rezumă-te la fapte. Nu te baza pe zvonuri şi bîrfe – în perioada în cauză sunt înşelătoare. O dimineaţă plină şi cam plictisitoare, până la urmă. Urmată de o după amiază monotonă. Una dintre zilele acelea în care te întrebi mai târziu, ce ai făcut, de fapt ?!


Tag-uri: horoscop, horoscop zilnic, horoscopul lui dom profesor, zodii, zodiac, astrologie, predictii zodii
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Horoscopul lui Dom' Profesor. Ultimul român din România....




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi