PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Horoscop

Horoscopul lui Dom' Profesor. Armele Apocalipsei

Autor: | | 0 Comentarii | 3178 Vizualizari
Pe 28 martie s-au născut: Raphael, Fra Bartolomeo, Sf. Tereza de Avila, Aristide Briand, Dick Bogarde, Maxim Gorki, Emeric Ienei, Victor Tulbure, Laura Badea, iar pe 29 martie s-au născut: John Tyler, John Major, Lavrenti Pavlovici Beria, Sam Walton, Vangelis, Teofilio Stevenson, Virgil Carianopol, Constanţea Buzea, Caius Iacob, Elena Farago.

În calendarul creştin ortodox pe 28 martie sunt Sfinţii: Ilarion cel Nou şi Cuv. Ştefan, făcătorul de minuni. este a cincea sâmbătă de post. Pomenirea morţilor. Dezlegare la ulei şi vin.

Duminică sunt sfinţii: Marcu al Aretuselor, Chiril,diaconul, Iona şi Varahisie.

În "kalendarul" de la daci nimic de menţionat, nimic de pomenit, lumea muncea pe atunci.

Se poate spune că prin intrarea armatelor Arabiei Saudite în Yemen începe o etapă nouă, a întrebărilor despre ce arme vor fi folosite în următorul război. Un studiu destinat Pentagonului se ocupă de aceast problemă.

Prin evul mediu timpuriu şi întîmplător, imaginaţia unui meseriaş dublată de experienţa luptelor au creat, prin Elveţia sau Franţa de astăzi, o armă redutabilă:  arbaleta.  Eleganta şi puternica armă permitea unui ţopîrlan nespălat să străpungă, prin platoşa veneţiană, un nobil cavaler. Şi aceasta de la două aruncături de piatră. Ce vremuri, nobile paladin, unde o să ajungem ?!  Şi aşa, puternicii vremii i-au sărăcit pe săraci şi mai mult ca să nu aibă resurse şi unelte să-şi facă arbalete.  

 

Au trecut poate mai mult de o mie de ani, dar superputerile secolului XXI se comportă la fel ca nobilii Evului Mediu. Limitează accesul celorlalte ţări la tehnologiile de vîrf pretextând că ţinerea celorlalţi în mizerie se face în numele unui ideal superior.  Această ideologie politică şi militară se numeşte “rogue states” .  Premiza este existenţa unui stat, sau a mai multor state care nu respectă regulile jocului şi îşi bazează existenţa pe violenţă şi arbitrar.  Statul bandit sau rebel  dispune de o forţă armată foarte performantă constituită adesea din mercenari.  “Fenomenul, notează sociologul francez Michel Klen, este în curs de a lua o dimensiune îngrijorătoare în numeroase state din Orientul Mijlociu şi Apropiat, America Latină, în Africa şi în anumite republici ale exURSS, în particular în Caucaz”.  Nici Asia sau Orientul Îndepărtat nu sunt scutite de acest fenomen unde miliţiile, organizaţiile paramilitare sau pur şi simplu bande înarmate iau locul dezorganizatelor forţe militare guvernamentale. Este de văzut dacă acest fenomen al statului rebel atrage disoluţia propriului stat şi sucombarea într-o serie de războaie civile sau răfuieli între bande, sau din contră, apare un intrus, un stat puternic, pretendent la puterea regională, care pune sub semnul întrebării poziţia liderilor actuali.  În orice caz viitorul imediat şi îndepărtat este al armatei de profesionişti.   Numai o forţă antrenată, eficace şi performantă poate opune o replică adecvată unor rogue states.  O armată de profesionişti costă mai puţin şi este mult mai eficientă.

Dar care sunt armele viitoarei Apocalipse ?  

Ţările bogate, industrializate, au mai multe direcţii de dezvoltare : armele radiante, scuturile colective energetice şi războiul informatic.  Armele radiante sau raza morţii au făcut deliciul mai multor cărţi şi filme de SF.  Să ne amintim numai de clasicul roman „Războiul Lumilor” al lui H.G. Wells : „În cîteva clipe, pe cîmp nu se mai afla, după cît putuse să vadă soldatul, nici o fiinţă vie, şi ardeau toate tufişurile şi copacii care nu se transformaseră mai dinainte în schelete carbonizate. Cavaleriştii se aflau pe drum, dincolo de curbura terenului, şi el n-a putut să vadă ce li se întîmplase. A auzit puştile pocnind cîtva timp, pînă se liniştiră. La început colosul cruţă gara din Woking şi grupul de case din jurul ei; apoi, într-o clipă raza arzătoare fu îndreptată asupra lor şi oraşul deveni un morman de ruine în flăcări.  Atunci monstrul stinse raza arzătoare şi, întorcînd spatele artileristului, se îndreptă către pădurile fumegînde de pini, care adăposteau cel de al treilea cilindru.”  

 

Ei bine, raza arzătoare există şi are indicativul militar HLAPB, adică heavy laser and plasma beam.   Într-o variantă sofisticată echipează seria de sateliţi implicaţi în „Star Wars”, adică iniţiativa de apărare strategică.  Deocamdată raza morţii, în serie standard terestră,  este produsă de o armă montată pe un tank care cîntăreşte 55 de tone şi costă 180 milioane de dolari.  Varianta terestră este eficientă împotriva blindatelor sau a fortificaţiilor doar sub cinci sute de metri, spre nemulţumirea militarilor. Deoarece costă aşa de mult, contabilii Pentagonului au pus raza morţii pe lista de aşteptare.   Tot pe lista de aşteptare este şi scutul colectiv deflector energetic.  Această armă defensivă este un cîmp electromagnetic produs după modelul la scară planetară a brîielor de radiaţie ale Pământului cunoscute sub denumirea de centurile Van Allen.  Aceste centuri de radiaţii conţin, prinse într-o capcană electromagnetică, particule cu o energie extrem de mare. Orice rachetă care încercă să treacă prin centurile Van Allen îşi distruge aparatura electronică şi se încălzeşte apreciabil.  SUA, Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană au capacitatea de a produce scuturi energetice de un milion de ori mai puternice decît centurile de radiaţii ale Terei.  Aceasta conferă o apărare eficientă  împotriv rachetelor balistice purtătoare de încărcături convenţionale sau atomice.  Din nou proiectul este posibil, dar este mult prea scump : costă 18 milioane de dolari pentru kilometrul pătrat şi ora de scut energetic.  Dacă ar fi să protejeze toată suprafaţa SUA, cîmpul deflector ar costa pentru o zi bugetul Statelor Unite pe 500 de ani.  

Războiul informatic este şi mai de domeniul SF.  Specialiştii de la Pentagon admit faptul că războiul secolului XXI va avea o componentă informatică mai mult decît consistentă.  Mai toate calculatoarele personale din lume sunt dotate cu procesoare americane sau chinezeşti.  Nu este imposibi ca aceste procesoare să fie executate astfel încît să răspundă unei comenzi date prin unde radio şi să blocheze calculatorul respectiv, sau să ruleze un program predeterminat; aceasta în cazul în care sistemele respective s-ar afla în posesia unui stat inamic.  De asemenea se poate prin Internet, sau prin activarea unei componente hardware, declanşa un virus informatic, care să anihileze sau să deregleze PC-urile armatei adverse. Mai mult, de la înălţimea olimpiană a sateliţilor de comunicaţii, sau chiar dintr-un banal avion stratosferic se pot emite imagini şi sunete care să înlocuiască programele pe calculatoare sau obişnuitele rubrici ale televiziunii statului vizat.  Cît despre mesajele subliminale acestea sunt atît de folosite, încît psihicul uman pare că nu mai reacţionează. În ceea ce priveşte obţinerea informaţiilor, în prezent se poate citi la mare distanţă documente elaborate sau stocate pe un PC, interceptînd undele radio emise de capul de lectură al hard disk-ului, de monitor, sau de claviatură. Pe de altă parte performanţele sateliţilor spioni au atins o acurateţe şi claritate greu de imaginat. „Astăzi, în martie 2015, pot să aflu ce marcă de ţigare fumează un pescar aflat sub podul Operei din Sydney; aceasta, aflîndu-mă în faţa unui monitor la Langley” – a declarat un fost ofiţer de informaţii al CIA.

Ţările sărace ameninţă cu armele de distrugere în masă – chimice şi biologice.

Arma chimică a fost inventată de germani şi folosită cu succes pentru prima dată în 1917 în cursul bătăliei de la Ypres, în Belgia.  Această armă este imprecisă şi la cheremul curenţilor de aer. În bătălia amintită au pierit şi cîţiva nemţi, victime ale propriilor chimişti, pentru că, la un moment dat, vîntul a bătut dinspre tranşeele francezilor.  Nu este mare filozofie să faci gaze de luptă.  În general compuşii chimici ţin de domeniul agroalimentar sau de cel farmaceutic obişnuit.  Cum  arată, de altfel, Guy Penne, raportorul comisiei senatoriale franceze pentru afaceri externe şi apărare : „În această proliferare accelerată factorul Nord-Sud joacă un rol important. Posibilitatea dublei utilizări, civile şi militare, a numeroşilor compuşi ai armelor chimice constituie un element major al răspîndirii acestor arme şi o dificultate foarte mare în a cunoaşte cu certitudine aria răspîndirii reale şi riscurile respective.”   

Această proliferare a armelor chimice nu este numai în sfera armatelor guvernamentale, ci, din nefericire, atinge tot mai mult sfera terorismului. Să ne amintim de atacul cu gaz  sarin dintr-un metrou în Tokyo, în anul 1995.  Războiul ocult sau subteran dus de diferite fracţiuni, ostile oricăror influenţe exterioare, animate sau poluate de diferite ideologii, religii, secte, grupuri etnice sau mafiote este compatibil cu utilizarea bombelor cu ceas, sau a gazelor de luptă.

Dacă arma chimică pare la îndemăna oricui, nu acelaşi lucru se întîmplă cu arma biologică.  Zvonurile spun că s-au produs arme biologice atît de precise, selective şi performante că, de exeplu, un virus mutant al gripei malteze poate ataca numai bărbaţii între 35 şi 60 de ani, cu ochi căprui, cu o greutate sub 80 de kilograme şi avînd grupa sanguină AB.  La începutul anilor 60’ numai cinci ţări deţineau arme biologice.   În anul 2015 sunt 21 de ţări care au în arsenalele lor microbi dresaţi.

Cu toate că încă din 1993 s-a semnat, de mai toate statele,  Convenţia internaţională prin care se interzicea producerea, folosirea şi exportul armelor chimice şi biologice – pericolul nu este deloc minor.  Armele se pot interzice, dar nu se pot dezinventa.  Aici intervine responsabilitatea şi etica omului de ştiinţă care a inventat bomba atomică, armele biologice şi chimice, ingineria genetică, transplanturile, clonarea,  experienţele pe subiecţi umani neanunţaţi, etc. Dar aceasta este din altă poveste.  Să ne punem toate speranţele în contabili – poate vor decreta că războiul este prea scump, că este prea scump să fim iresponsabili ...


BERBEC  În weekend poţi fi mai clar şi poate mai concis în comunicare. Situaţia te avantajează în folosirea iscusită a unor veşti, informaţii. Analizează cu atenţie, reţine doar ce te interesează!

În weekend ai şansa să primeşti un dar neaşteptat, care iţi schimba starea de spirit. Esti conciliant şi nu mai mai doreşti confruntări din care să ieşi învingător. Poate fi ziua de naştere? Sâmbătă este o zi favorabilă planurilor de viitor, în care visurile par uşor de realizat. Nu te repezi, asteapta confirmarile. Ai şi un drum de făcut la capătul căruia te aşteaptă o discuţie cu partenerul de viaţă despre casă, maşină, împrumuturi, bănci... Timpul, însă, lucreaza in favoarea ta. Duminică, aspecte favorabile cu veşti bune de la partenerii sau rude de la mare distanţă.

TAUR   Dacă depinde de tine, amână tot ceea ce este important şi mai ales dacă este în legătură cu planurile tale personale majore de viitor. Dar, în weekend, rezolvă problemele urgente, minore.

Schimbările la care te gândeşti azi provin din dorinţa ta de confort. Totuşi, trebuie să fii mai realist şi să planifici ceea ce vrei să faci în funcţie de banii şi mijloacele pe care le ai. Comunicarea ta este favorizata. Trebuie să ai aerul unui gânditor profund şi preocupat de mari probleme. Asta te ajuta sa rezolvi multe probleme de imagine. Nu ţi se întâmplă prea des să faci ce ţi-ai dorit, confiscat de obligaţiile cotidiene şi de convenţiile sociale – dar în acest weekend poţi să dai curs unei vechi dorinţe. „Cum vă place” – vorba lui Shakespeare. Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic!  

 

GEMENI   Convingerile tale profunde te fac în weekend să iei nişte decizii, care deşi în prezent par curajoase, în ochii anturajului chiar nemotivate, se vor dovedi inspirate şi productive mai târziu!

Fii sincer şi recunoaşte, chiar dacă nu prea îţi convine, că majoritatea problemelor pe care le ai se datoresc superficialităţii tale. Termină odată lucrurile începute, măcar astăzi! În acest weekend zodiacul tau este bine aspectat, mai ales in partea de “distracţii, petreceri şi pierdut timpul”. Si cu norocul stai bine ! Sigur, necazurile sunt tot cele pe care le stii, dar un necaz care dureaza mai mult de doua luni devine viata cotidiana. O perioadă excelentă pentru finalizarea unor lucruri incepute, pentru înţelegeri strategice, pe termen lung.  In orice caz trebuie, cu orice pret, sa termini ce ai inceput. Mereu amâni, mai târziu, şi mai târziu. Atenţie să nu devină prea târziu...

 

RAC  Sâmbăta îţi este favorabilă, în special în ceea ce priveşte noile idei, proiecte, noile căi de urmat, interesele tale. Duminică, trebuie doar să îndrăzneşti, norocul ajută pe cei curajoşi!

Azi poţi să ai o zi cam amestecată, aşa ca poate este bine să faci o analiza atenta şi obiectiva a realizărilor şi a proiectelor. Trece timpul, fără necazuri şi poţi să o iei pe drumul bun! Un drum necesar. Atentie la viteza, nu a masinii, ci la cea cu care iti programezi evenimentele! Nu te grabi inutil cand orice ora este buna. O veste buna şi una… aşa şi aşa  Nu uita că ai niste proprietati aici, sau aiurea, care au nevoie de atentia ta. Ochiul stapanului ingraşe turma de oi! – spune un proverb macedo-român. Iar daca nu ai nimic-nimic, nici o pisică acolo, esti fericit că ai scapat de griji!

 

LEU   Nu te lua la întrecere cu cei încăpăţânaţi, sau mai tari de cap. Nu încerca să-i convingi de adevăruri evidente, pierzi timpul! În weekend evită ideile fixe şi nu „fugi după propria coadă”!

Vrei să arăţi bine şi să te simţi bine în lume, dar nu te înduri astăzi să-ţi cumperi lucruri mai bune. Zgârcenia asta o să te coste. Trebuie să te respecţi, dacă vrei să fii respectat! Perioada este buna, astrologic vorbind, dar trebuie neapărat să termini proiectele începute. Nu uita că suntem ceea ce ştim! Iar pentru marea majoritate a populatiei inseamna ca este ceea ce vede la televizor! Mai jalnic nu se poate, dar maimuţele maimuţăresc, nu? Duminică evită cheltuielile extravagante, iar stelele sunt foarte sigure să te sfătuiască sa nu călătoreşti sub nici un motiv.

 

FECIOARĂ  Aspectul general al weekendului favorizeză creativitatea, ideile noi. Ori e vorba de garderoba ta, sau de domeniul sentimental, sau pur şi simplu de o rearanjare de primăvară a locuinţei.

În weekend eşti rasfăţăt de cei din jur şi nu ai prea multă treabă acasă. Situaţia  te bucura pentru că ai mai mult timp pentru tine, să te ocupi de micile, sau mai marile, tale pasiuni. Viaţa, care nu ţine deloc, dar deloc, seama de micile noastre planuri si dorinte, impinge viitorul unde vrea ea. Cam asta este toată filosofia… Stelele arata că sâmbătă ar trebui sa treci printr-un mic necaz personal, si conform modului tau de a fi iti trebuie solitudine si putin timp ca sa te obisnuiesti cu noile date. Duminica este linişte, bine, dacă lipsa de evenimente te mulţumeşte!

 

BALANŢĂ    Sâmbătă nu ai şanse foarte mari, nu te stresa, duminică este o nouă zi în care poţi avea mai mult noroc. Însă, o parte dintre Balanţe pot realiza ceea ce îşi propun, statistic vorbind.

Limitează-te la activităţile de rutină. Nu trebuie să întreprinzi nimic important, urgent. Evita graba, mai ales spre seară. Nu pleca la drum lung, dar la un spectacol, un film nou, da! Sâmbătă primesti o veste total lipsita de sens. Poate unde ziua este slab aspectata astrologic, sau cam asa ceva. Sau poate unde peste tot este haos si dezordine… Duminică este bine să te trezeşti târziu şi să te culci devreme. În ceea ce mai rămâne din duminică, mai tot ce faci ar trebui sa-ti iasă. Sigur, să nu fie ilegal, imoral şi să nu îngraşe!

SCORPION   Eşti într-o mare de tensiuni şi conflicte, dar pluteşti cu bine în corabia aspiraţiilor tale.  Probabil că de aceea ai parte de multă înţelegere şi căldură sufletească din partea celor dragi!

Dacă, în acest weekend, trebuie să-ţi faci o apariţie în public, poate la o petrecere, la un club, de ce nu, la un simpozion, discuţii în familie, să ştii că stelele îţi sunt favorabile. Sâmbătă gândeşte bine înainte de a face sau accepta ceva. Stelele arată că dacă stai bine-merci rezolvi mai multe probleme decât dacă te agiţi! În acest weekend din nou te nemultumeste un obiect mecanic sau electronic, sau serviciile unei persoane. Calitatea nu mai este ceea ce a fost candva ! Dar nu te multumi cu expresia fatalista “asta este” ci încearcă din greu să obţi ceea  ce doreşti.

SĂGETĂTOR   În weekend nu te implica în conflicte cu semnele de apă şi aer. Domeniul intereselor tale este aspectat favorabil.  Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar!

Vine soarele şi pentru tine daca esti cumpătat şi faci provizii de răbdare. Cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi cu tact interesele personale în acest weekend. Nu pleca la drum! Sâmbătă ai de făcut un serviciu unui prieten, serviciu pe care respectivul îl va aprecia şi va rămâne îndatorat, chiar dacă nu va arăta imediat acest lucru.  Duminică cruţă-te un pic. Aşteaptă rezultatele demersurilor trecute. Uneori trebuie sa apeşi pe frână, alteori pe accelerator. În acest weekend – ambreiajul!

 

CAPRICORN  Spiritul tău perfecţionist şi dorinţa permanentă de siguranţă şi armonie găsesc aprobarea şi acordul celor din jur. Lumea s-a săturat de conflicte şi înfruntări, aşa că în weekend prevalezi!

În acest weekend posezi o tehnică bună în ceea ce înseamnă relaţii umane. Ştii ce să spui, când să spui şi cui să spui! Cei din jur aud ce vor să audă de la tine. Toată lumea e mulţumită! Sâmbătă odihneşte-te mai mult şi evită discuţiile în contradictoriu, mai ales astăzi, când un vechi prieten te poate decepţiona – nu-i lăsa şansa să se facă de râs! Evita subiectele despre secretele altora, limiteaza-te la modul monden şi superficial de abordare a discuţiei si totul o sa fie convenabil. În general o confesiune schiţeză şi o viitoare bârfă sau intrigă. Duminică nu eşti deosebit de inspirat aşa că lasă bizanteriile pentru altă dată!

 

VĂRSĂTOR  Ai unele probleme personale şi de familie şi simţi nevoia să le discuţi cu cineva. Îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă asupra problemei. Discută mai întâi cu cei dragi, familia.

Sunt avantajate schimburile de păreri, idei – discuţii, dialoguri, negocieri – comunicarea în general! Poţi să clarifici unele situaţii. În duo, sau în familie, contează părerea fiecăruia! Oare nu ai suferit destul din cauza decepţiilor şi a trădărilor?! Se pare că nu, pentru că sâmbătă intenţionezi să te legi din nou la cap fară să te doară. Mai multă reţinere şi prudenţă – ăcesta este sfatul meu! O zi buna pentru activitati de rutina. Duminică călatoriile sunt bine aspectate, fie ca sunt mai lungi sau mai scurte. Intalneste-te cu oameni care ştiu bancuri bune, au o atitudine optimistă, care să te faca sa te simti bine şi confortabil.

 

PEŞTI  Perioada weekendului te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi, cu cei din jurul tău. O veste te interesează mult. Afacerile personale, cele sentimentale, sunt aspectate favorabil.

Începi weekend-ul cu dreptul şi chiar de dimineaţă este nevoie de unele abilităţi ale tale. Te faci de neînlocuit la făcutul cafelei turceşti! Atenţie, duminică ai o ocazie, nu o pierde! Sâmbătă amână, dacă depinde de tine, orice întâlnire importantă sau  decizie majoră.  A doua parte a perioadei, adică duminică, este mai bună. Concentrează-te şi clarifică, eventual chiar finalizează, problemele sentimentale care trenează de ceva timp. Cu toate că s-ar cuveni să te odihneşti plenar, programul se schimbă în ultimul moment, dar îţi face plăcere. Mirări mari, dar pe măsură. Totuşi, o veste, o informaţie, ca un ghiocel rătăcit te înviorează. Seara plăcută, dar cu gândul în altă parte. Trebuie să dai consistenţă strategiei tale.


Tag-uri: horoscop, zodii, astre
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Horoscopul lui Dom' Profesor. Armele Apocalipsei.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi