Horoscopul lui Dom' Profesor. Binecuvântați fie copacii!

Horoscopul lui Dom' Profesor. Binecuvântați fie copacii!

Pe 22 aprilie s-au născut Immanuel Kant, Vladimir Ilici Lenin, Aleksandr Kerensky, Robert Oppenheimer, Michael Wittmann, Jack Nicholson, Yehudi Menuhin, Pascal Bentoiu, Ion Lucian, Eugen Taru.

În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Teodor Sicheotul şi Natanail.

Astăzi începe o mare sărbătoare în ”Kalendar”, în calendarul vânătorilor, cel agricol şi pastoral, cel de la daci. Ca mai toate sărbătorile populare de la geto-daci, dura trei zile.

Se pare că se numea "Mănicătoarea". Mănicătoarea este o plantă magică care, consumată, dă energie inepuizabilă, iar dacă omul se spală cu ea devine harnic toată viaţa.  Se pare că este doar o plantă iluzorie din atlasul botanic al  lui Voynich - dar nu aş fi aşa de sigur! Marele istoric și folclorist C.S. Nicolaescu-Plopşor şi nu era singurul, credea că este vorba despre mac, care intră în ciclul de vegetaţie în această perioadă. Cunoşteau oare geto-dacii virtuţile plantei iubirii la persani, macul cel celebru prin opiul pe care îl secretă? Cu siguranţă, da! Seminţele de mac sunt binecunoscute în farmacopeea populară, iar macul este considerată o plantă de leac, de puternică magie! Iar dacii excelau în cunoșterea diferitelor substanțe, pentru vindecare, sau pentru otrava săgeților lor. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Peste vechea sărbătoare dacică s-a calchiat sărbătoarea creşină, ca, de altfel, la aproape toate sărbătorile vechi europene. Aşa avem Ajunul Sf. Gheorghe, Sf. Gheorghe şi Calul lui Sf. Gheorghe, trei zile.

Este un moment de mare importanţă magică, a ritualurilor de vrăjitorie domestică, mica magie ţărănească cum o denumea Rene Guénon, sau Shaykh `Abd al-Wahid Yahya, după iniţierea sufi. Începe jumătatea caldă a anului şi acest lucru trebuie marcat printr-un reper.

Sunt multe practici magice, de la daci şi de la cei dinaintea lor, agatârşi, cabiri, pelsagi. Dar, pentru că doi ani am căutat comori în deşert, o să vă spun odată şi acea poveste, să vedem ce face noaptea aceasta săpătorul de comori!

Săpătorul de comori se culcă pe malul unui iaz, lac sau apă curgătoare şi se uită neclintit în apă, până ce vede un şarpe alb, căruia trebuie să-i taie capul cu un ban de argint. Îl îngroapă apoi în pământ şi pe el sădeşte usturoi. Dacă va mânca din acel usturoi, copt înainte de Sf. Gheorghe, înţelege graiul păsărilor, al animalelor şi poate auzi chiar cum creşte iarbă. Dar mai mult decât orice ştie unde s-au ascuns comorile. Iar banul de argint se va întoarce mereu la el, oricât l-ar cheltui. (Marian, Gorovei, Olteanu).

Cam dificilă procedura, de fapt, imposibilă, dar credeţi că este uşor să găseşti comori îngropate cu mii de ani în urmă? Surse aproape sigure spun că, de exemplu, mare parte din aurul şi argintul dacilor este în continuare undeva, tezaurul sacerdotal, bine ascuns şi că profeţia se va îndeplini şi comoara se va dezvălui numai omului potrivit, urmaşul regilor daci. Se spune că ar fi multe tone de aur sub formă de sfere şi “sloiuri” (pepite uriaşe) şi încă de două ori pe atât argint în bare. Unii spun de zece tone, alţii spun de cincizeci de tone, cei mai curajoși spun că ar fi o sută de tone de aur. Dar să le lăsăm acolo, este chiria, plata către zei pentru  eternitatea nostră, a urmașilor lui  Dromikete,  Burebista, Duras, Scorillo,  Dekeneu și Dekebalus. Câți or mai fi, dar  se pare că sunt mulți, deoarece  analizele genetice recente au demonstrat că pe teritoriul nostru predomină haplogrupurile  R1a, R1b, și I2a ceea ce înseamnă europeni vechi, cu ascendență direct în neoliticul superior.

În noaptea asta “se deschid cerurile”. Şi flăcările albastre arată locul comorilor.

Tot în noaptea asta vrăjitoarele rele fură somnul copiilor, visul fetelor şi norocul băieţilor. După cum ursitoarea, “naşa” face farmece bune spre norocul copiilor şi ca fetele să fie frumoase şi băieţii harnici.

Nu există magie albă şi magie neagră! Clasificarea asta este pentru proşti. Există oameni răi şi oameni buni care folosesc magia, stăpânirea efemeră asupra puterilor ascunse, ca să facă bine, sau rău! Aşa cum un brici poate fi folosit ca să-ţi razi barba şi să arăţi bine, sau să tai cu el gâturi, ceea ce, în nicio cultură, nu este bine! Poate la thugi, la adoratorii zeiței Kali.                                Dacă va tuna înainte de Sf. Gheorghe, ceea ce s-a petrecut  joi, 21 aprilie, am auzit personal, vor umbla vremi tari peste ţară, se vesteşte căldură mare, secetă, inundații, când foarte cald, când mai rece decât obişnuit, un haos climatic, dar şi dezastre şi nenorociri!

Dragi lupi, padani și hobbiți sunt aproape de pustnicia mea, în Țara Luanei. Aici se petrec lucruri de mirare și nu este o invitație turistică. Nu, nu veniți pe aici. Drumurile sunt un dezastru și locuitorii le  țin așa  tocmai ca să nu năvălească aici mitocanii în căutare de senzațional. De fapt, localnicii sunt discreți, ascunși, nu vor priviri din afară. Au o taină, de fapt, mai multe. Pe mine m-au acceptat, pentru că am ”baraka”. Nimeni dintre cei cu care stau acum la o masă groasă de lemn, dintr-o bucată, stejar fiert, nu m-a citit pe EVZ, sau m-a văzut la televizor. Acum stau și mă privesc cum scriu la laptop articolul și horoscopul pentru EVZ. Nu au televizor, nu au mobil, nu au net, nu le trebuie. Aici se întâmplă minuni!

Am constatat niște obiceiuri ciudate la gazdele mele. Au o legătură rituală cu pomii, copacii, arborii. Probabil că aici, în Țara Luanei au mai supraviețuit, ca și în alte locuri, puține, în Europa, vechile obiceiuri ale druizilor, prima religie europeană, naturală, cei care venerau arborii. Poate de la celți, poate și mai dinainte, de la legendarii dolicocefali.

Să știți că există și un zodiac al druizilor, în care fiecare zodie are numele unui arbore, fructifer sau nu. Bun, este din Evul Mediu, din Renaștere, o joacă de nobili venețieni, nu de acum zece mii de ani. Cele patru portaluri, echinocțiile și solstițiile sunt evidențiate. De exemplu, cei născuți în ziua echinocțiului de primăvară sunt în zodia Stejarului, Mesteacănul este zodia pentru cei născuți în ziua solstițiului de vară. Echinocțiul de toamnă este zodia Maslinului, iar solstițiul de iarnă este zodia Fagului. În rest sunt încă 17 zodii-arbori, care cuprind câte două perioade de timp ale anului. De exemplu zodia Nucului este între 21-30 aprilie și 24 octombrie până la 12 noiembrie.

Acest zodiac pare că este pur terestru, nu are nicio influență siderală evidentă. Ia în considerare ritmul naturii, desfășurarea vegetației. Care, sigur, sunt în funcție de anotimpuri, care la rândul lor sunt determinate de poziția Pământului în mișcarea lui de revoluție și rotație, Deci, pînă la urmă, ajungem tot la mecanica cerească!

Mai există în Bretania un Mare Druid, un Ordin la Londra, un Consiliu al celor 13 Druizi și așa mai departe, jocuri de-a vațea ascunselea pentru oameni mari. Druizii, cîți mai sunt, s-au ascuns aici, în Țara Luanei, dar ei nu știu că sunt druizi. Sunt urmașii unor oameni buni și pioși din neolitic, haplogrup I1b, care se salutau cu formula: ”Binecuvântați să fie arborii!”

Înainte de a rupe, ritual, pîinea, la masă, capul familie din Țara Luanei, spune, astăzi, în epoca roboților, a tabletelor, a smarturilor și a computerelor cuantice: ”Binecuvântați fie copacii!” Și apoi își face trei cruci mari. Cred că ei sunt autentici, că ei sunt oamenii locului, de zece mii de ani, restul este doar o iluzie. Cred că pe ei se va clădi viitorul nostru, nu pe liota de politicieni, caricaturi ridicole, personaje de ale lui Caragiale. Vreți putere, vreți bani, vreți să fiți celebri? Vanitas Vanitatum et Omnia Vanitas. Binecuvântați copacii!

Intrăm în zodia Nucului. Până nu se face noapte mare mă duc, dragi lupi, padawani și hobbiți, să caut un nuc mare, bătrân și înțelept. Am o vorbă cu el, trebuie să mă sfătuiesc pînă Carul Mare o să fie deasupra capului, anunțând că mâine este, vrei, nu vrei, o altă zi!     

BERBEC  Venus, în conjuncție cu Uranus, în zodie, arată un plan sentimental contradictoriu, complicat. Dar apar și oportunităţi: o schimbare în bine, sau o veste despre o călătorie viitoare. Astăzi eşti tare înclinat să rişti, fie că-i vorba de slujbă, bani sau o relaţie amoroasă. Lasă pe mâine, noaptea e un sfetnic bun. Primesti, din nou, nişte veşti aşa-şi-aşa. Odihneşte-te mai mult, oboseala cronică s-a strâns ca o zgură şi poate să te afecteze.  Nu esti in cea mai buna dintre zile, mai bine astăzi ţine regim şi meditează, configureaza, filozofeaza, da curs comoditatii si artei de a te simti bine.   

TAUR Aspecte favorabile, atît sub aspect economic cât şi sentimental. Eşti mai dispus să te apleci asupra problemelor altora, fapt care este foarte apreciat de membrii familiei, sau de prieteni. O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se discută din nou despre vechi proiecte şi idei. Discuţii, în general sterile. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Simţi un oarecare grad de exaltare din cauza ameninţării timpului - te simți în criză de timp şi trebuie să dai curs impulsului, să te aperi, să iei măsuri. Este normal pentru un semn de pământ! Lasă orice decizie privind locul de muncă pentru săptămâna viitoare.

GEMENI    Mai calm şi mai activ decât de obicei, poţi să rezolvi astăzi unele situaţii întârziate sau să iei decizii inspirate. Fii realist în ceea ce priveşte banii tăi, evită cheltuieli exagerate.  Trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi în ceea ce faci.  Bea mai multă apă, poate ceai. Astăzi refuză programele de ieşit în oraş şi odihneşte-te cât poţi mai bine! Relaţiile de familie se ameliorează lent, dar sigur, pentru cei care au avut o oarecare “răceală” în sentimente. O veste bună va fi urmată de una şi mai buna, fără să fie din acelaşi domeniu. O a treia veste, in a doua parte a intervalului, iţi  face mare plăcere.  Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie, ale anturajului apropiat. Nu discuta în contradictoriu cu cei dragi, vei constata că sunt bine intenţionaţi.

RAC   Astăzi sunt posibile, din nou, probleme în familie, sau cu prietenii. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri negative pentru orice amănunt. „Ce e val, ca valul trece, nu spera şi nu ai teamă!” Astăzi nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Continuă cu tenacitate şi voinţă pe drumul ales de tine. Astăzi ai multe pe cap. Nu dispera, nu vei reuşi să le faci pe toate, dar oricum, eşti aproape de o soluţie pentru o problema presanta, în care ai nevoie de ceva bani. Ştiai sau nu, „mâine este o nouă zi” aşa că vezi care probleme sunt urgente, care sunt importante, care pot produce pierderi de bani etc. Şi lasă pe mâine, adică pe săptămâna viitoare ceea ce poţi lăsa. Amânarea este o artă. Trebuie să foloseşti mai eficient timpul şi să termini treburile începute.

LEU    Nu îţi place, dar astăzi trebuie să dai dovadă de viclenie, să spui minciunele. Poţi să ragi cât vrei că eşti un leu şi nu o vulpe, dar în jungla în care trăieşti sunt şi fiare mai perverse! Este o perioadă bună pentru mici îmbunătăţiri în casă. Poţi face şi mici schimbări de program dar fără implicări majore. Ai semne că poţi primi ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. Relatiile cu persoanele nascute in semne de aer si foc sunt azi armonioase, dar nu sunt  prea grozave cu cei nascuti in semne de apa si pamant. Cu jumătate din zodiac favorabil te poţi duce la un film bun sau la un spectacol, mai pe seară. Nu fi leneş, timpul trece şi distracţiile sunt din ce în ce mai rare şi obositoare. Du-te în oraş!

FECIOARĂ    Ai nevoie de mai multă mişcare. Programul obişnuit te sufocă, ai vrea ceva, altceva, cu multă adrenalină. Astăzi poţi încerca mişcare în aer liber, sau dacă vremea nu permite, în sală! Evită împrumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc, nu contrazice şeful, în această perioadă eşti sănătos dar nu şi norocos. Totuşi o veste bună, sau o distracţie plăcută, pe seară.  La serviciu, sau unde îţi petreci dimineţile, trebuie să foloseşti fiecare moment al programului. Este o perioadă de acumulări când îţi poţi pregăti un viitor succes. Fă în aşa fel ca să nu rămâi în urmă şi să nu depinzi de alţii, aşa rezultatele muncii tale pot fi evidenţiate şi evaluate corect. Activitatea laborioasă înseamnă un mare consum de energie. Nu te obosi mai mult decât trebuie, nu intra la uzură!

BALANŢĂ  Lasă lucrurile aşa cum sunt, nu interveni în niciun fel. Anturajul pare dispus să te ajute, în orice caz nu îţi pune piedici. Este momentul să iniţializezi proiectele la care te gândeşti! Eşti în postura plăcută nativilor să analizeze detalii, să taie firul în patru. Ziua este favorabilă pentru activităţile tale obişnuite. În general lumea uită, aminteşte de interesele tale. Mănâncă corect, mai puţin dar mai des, împarte tradiţionalele trei mese în cinci-şase, oferă-ţi pauze, mai ales pentru ochi şi nu ezita să stai în aer liber, curat, la sfârşitul programului. Ceva se întâmplă şi în familie, sunt semne. Nu-ţi face griji totul o să fie bine, ca în celebrele filme americane vechi cu „happy end”.

SCORPION  Azi trebuie să renunţi la obiceiul tău păgubos de a te băga peste alţii. “Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altora!”, nu vrei să ţi se spună aşa, nu? Vezi de problemele tale! Astăzi nu te implica în discuţii cu semnele de foc. Afacerile personale sunt aspectate favorabil. Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Totul se rezolvă cu bine! Astăzi aspectele generale ale horoscopului tău tranzitat arată că preocuparea ta majoră este să menţii status quo  -  poate este vorba de o situaţie sau o pozitie actuală care te avantajează. Ai multe de terminat, dar şi unele inexactităţi din trecut te bântuie şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba. Oricum, pretenţiile celor din anturajul tău prezent şi trecut sunt cam mari!

SĂGETĂTOR  Dimineaţa realizezi că ai rezerve limitate de energie, nu te simți în formă. E vineri, ia-o încet, săptămâna de lucru se sfârșește, dar începe weekendul, mare consumator de energie vitală! Trebuie să dai dovadă de calm şi răbdare pentru ca să anulezi influenţa unor aspecte nefavorabile. Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la cele necesare, dar nici nu fii zgârcit!  Fii pragmatic. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile. Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Este şi aşa bine, dacă tu te simţi bine.  Dimineaţa ai o problema cu o factură. Cel mai probabil nu ai bani să o achiţi. Nicio problemă, pune-o lângă celelalte neachitate pentru că “Necinstit nu este cel care este sărac, ci cel care cere prea mult” – spune o vorbă veche din Orient.

CAPRICORN  Nu lăsa treburile tale să le facă alţii. E comod, dar s-ar putea să ai surprize neplăcute. “Ochiul stăpânului îngraşă turma!” spune o vorbă din popor. Să nu spui că nu ai fost prevenit! Aspecte favorabile unde îţi desfăşori activitatea. De asemenea o zi plăcută, ba chiar interesantă sub aspectul realizărilor personale. Găseşti nota potrivită chiar şi în acordul sentimental. Fii mai strâns la pungă şi mai calculat în tot ceea ce înseamnă cheltuială, consum, aruncatul cu banii, chiar dacă îţi plac tot felul de nimicuri! Banii făcuţi uşor se termină la fel de uşor, iar cei munciţi nu ajung niciodată. Nu „economisi” nu pune banii la bancă ca să-i îmbogăţeşti pe bancheri, dar nici nu-i arunca pe fereastră. Fii chibzuit şi cumpătat. Investeşte, cumpără obiecte de valoare, trăieşte bine!

VĂRSĂTOR    Nu trebuie să te nemulţumescă faptul că nu ai făcut mai mult: “drumul de o mie de leghe începe cu un pas” spune înţeleptul. Evită să iei orice decizie importantă nu este o perioadă bună. Cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai dimineaţa. Ziua de azi te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi, cu anturajul. Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei dragi.  Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Transformări în bine, la serviciu şi acasă.  Atenţie mărită la sfârşitul zilei când sănătatea îţi este pusă la încercare, mai ales din cauza oboselii, acumulate peste săptămână.

PEŞTI    Azi dispui de o dinamică ieşită din comun, aşa că poţi rezolva uşor, repede şi bine problemele zilnice. Ca să echilibrezi activitatea cu distracţia, poţi să te duci pe seară, la un spectacol! Domeniul emoţional este bine aspectat. Cu mai mult realism şi mai puţine utopii poţi să te simţi confortabil. O veste din presă te interesează, dar nu exagera impactul asupra vieţii tale. Este o perioadă favorabilă şi odihnitoare.  Cum am spus în repetate rânduri: nu da şi nu lua bani cu împrumut, astrele nu favorizează speculatiile financiare, nici măcar pentru zece lei. Cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, asta nu înseamnă că pe total stai excelent. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, pentru că eşti o persoană armonioasă.