Horoscopul lui Dom' Profesor: Blestemul ”aurului cu mațe”

Horoscopul lui Dom' Profesor: Blestemul ”aurului cu mațe”

Pe 6 iunie s-au născut: Thomas Mann, Aleksandr Puşkin, Diego Velasquez, Robert Scott, Aram Haciaturian, Pierre Corneille, Bjorn Borg, Ivan Goncearov, Albert al II-lea, Sabin Drăgoi, Ion Raţiu.

Pe 6 iunie, în calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Visarion, Ilarion cel Nou, Ghelasie şi Valeria. Nimic în ”Kalendar”!

Nu, nu o să discutăm despre moartea lui Mohammad Ali, bine că s-a săvârșit odată din viață! Văd că presa românească este la fel de comunistă ca acum treizeci de ani. Altfel nu ar fi înălțat în slăvi pe un prost exemplu pentru tineretul afro-american, un monstru de egoism, vanitate, rău de gură, un animal violent și atât. Multe mame afro-americane l-au blestemat, în decursul timpului, pentru că exemplul lui le-a corupt fii care au ajuns în închisori, sau au murit. Mohammad Ali a scuipat în direcția steagului american și nu s-a supus la încorporare. A avut tot timpul o atitudine antisemită și antiamericană. Ura îl sufoca. Un derbedeu și un renegat. A intrat sub influența unor grupuri islamice saudite care îi dădeau sume importante de bani și a trecut la islam. Cu o ură și mai mare împotriva modului de viață american și a evreilor. S-a bucurat de imunitate, deoarece a fost apărat tot timpul de mafia pariurilor sportive din State, care este atotputernică. S-a bucurat de admirația majorității rudimentare, pentru care contează doar puterea pumnului. Și de faptul că prin meciuri, bine aranjate, a servit lumea pariurilor devenind campion mondial. Care, mafie, l-a lăsat din brațe după meciul de la Kinshasa. Bătăușul a degenerat, iar bunul  Dumnezeu l-a pedepsit să nu mai poată să vorbească, în ultimii ani de viață, să nu-și poată folosi limba înveninată cu care arunca otrava în lume.  Despre morți, numai de bine, dar nu despre toți!

Nu, nu o să discutăm, acum, nici despre stema de stat a României, am primit multă corespondență. Dar, o să vă spun o poveste. Adevărată.   

Ne puteți urmări și pe Google News

“Armeanul” era un bărbat înalt, cu tenul măsliniu şi cu părul ondulat, grizonat. Un bărbat frumos şi îngrijit cum mai sunt puţini în ziua de astăzi. În halatul lui alb, imaculat, cu cămaşa albă şi cu cravată în dungi, părea că este un medic de succes. Armeanul, care nu era armean, pe numele lui Valentin Şerbănescu, vindea cafea. La un mic magazin de lângă Teatrul Tănase, în mijlocul Centrului, pe Calea Victoriei, vis-à-vis de Cartea Rusă, pentru că istoria noastră se petrece la începutul anilor 60’. Era rudă cu mine, tataie Pascale era frate cu mama lui, bogata și frumoasa Matilda. Tatăl lui Vali, ofițer de artilerie, murise pe front, la Odesa.  

Vali avea un singur gând: să fugă din ţară, să ajungă la Paris. Cred că nimeni, dintre cei pe care i-am cunoscut, nu dorea mai mult să fugă din țară, să nu mai fie sub ”dictatura proletariatului”. Se gândea zi şi noapte cum să facă. Nu avea bani, cu toate că se tragea dintr-o famile avută, de negustori și proprietari, din Obor. Comuniştii naţionalizaseră totul şi acum era salariat în propria proprietate. Se gândea că vânzând tot ce are şi cu puţinii bănuţi pe care îi lăsau femeile care făceu coadă la magazinul lui, putea să strângă suma necesară “filierii elveţiene” cam în… zece-douăzeci de de ani. Filiera elveţiană era o procedură, aproape legală, prin care se putea pleca din ţară. O agenţie de evrei, oameni săritori și chiar ieftini, găsea un “unchi” disperat să se reîntregească cu familia rămasă în România sau vreun cetăţean occidental dornic să se “însoare”, căsătorie de formă, cu o frumoasă româncă. Toată chestia costa cinci mii de dolari. 

Cam la asta se gândea Valentin într-o sâmbătă seară, în pivniţa magazinului şi înjura în gând pe salariaţii de la ”Alimentara” care puseseră sacii de cafea aiurea. Era după ora închiderii, sâmbăta se lucra pe atunci şi Valentin s-a apucat să facă puţină ordine în pivniţă. De frustrare şi de necaz dădea cu sacii de podeaua de pământ a pivniţei. Când a buşit un sac mai tare a auzit un zgomot ca de lemn care se crapă, apoi sacul s-a aşezat, parcă mai bine. Curios, Valentin a ridicat sacul. Aşa era, apăruse o mică surpare în podea. “Asta îmi mai lipsea, să vezi ce scandal o să le fac luni!”. Apoi se răzgândi, încuie magazinul, se urcă în tramvaiul numărul unu de la Hale, pe atunci erau Halele în mijlocul Bucureștilor după modelul parizian şi ajunse în Obor, unde locuia. Scoase dintr-un dulap o lopată pliabilă Hughes, din război, o puse în servieta de piele, ponosită dar durabilă şi se întoarse la magazin. Nu era nimic neobişnuit, cam pe la ora aceea prăjea cafeaua, umplând centrul oraşului de mireasma îmbietoare.  Avu un moment de cumpănă:  “Oare este bine ce fac?”, apoi hotărât, încuie pe dinăuntru uşa magazinului se duse în pivniţă. Se apucă de săpat. La nici douăzeci de centimetri găsi o găleată mare de aramă cu capac gros de lemn, crăpat – zgomotul pe care îl auzise. Fără prea multe ceremonii înlătură capacul de lemn. În momentul următor uită să respire şi se înecă. Tuşi mult şi abia îşi recăpătă suflul. Găleta era plină ochi cu bijuterii: aur, diamante, safire, smaralde, rubine, monezi de aur, de pe la jumătatea secolului XIX. Cam două-trei milioane de dolari, estimă un bătrân giuvaergiu evreu, prieten vechi de familie. 

În niciun an de zile Valentin îşi cumpără libertatea de la comunişti plătind în stânga şi în dreapta şi folosind filiera elveţiană a ajuns, atât el cât şi familia lui, în mult doritul Paris. Acolo a cumpărat de la un chinez o reţea de spălătorii. Cred, sper, că trăieşte bine-merci şi în ziua de astăzi, discret, dar mulţumit.

Povestea o ştiu de la regretatul meu tată, doctor în istorie, specialist în istoria Bucureştilor, pe atunci șeful muzeelor. Eu eram prea mic ca să știu de una și de alta, dar tata l-a ajutat pe Vali, pe Teia, soția lui și pe frumușica Rodica, fiica lor și vara mea, să înceapă o viață nouă, cu bani vechi. Tot tata afirma că în subsolul Bucureştilor, sau în pereţii caselor vechi, trebuie să mai existe multe de tone de aur, bijuterii, pietre preţioase, tablouri, comori care îşi aşteaptă posesorii. 

Dar, nu vă apucaţi să săpaţi prin pivniţe, comoara se arată doar celui care o merită. Comoara lui Valentin a fost “bună” probabil lăsată de unul dintre strămoşii lui. Atenţie, există comori ”rele”, blestemate, care adesea îşi ucid descoperitorul… vă mai amintiţi de infama comoară a faronului Tutankhamon?

Sau, de comorile cutremurului, ”aurul cu mațe”? Mulți nu știu, mulți erau prea tineri ca să afle. La cutremur, în 1977, în București s-au probușit, parcă înadins, numai blocurile locuite, în decursul vremii, de persoane importante și bogate. Care ascunseseră, în pereții, sau în podeaua apartamentelor lor, adevărate averi. Apoi, au dispărut, au încetat din viață, accidente, război, bombardamente, arestări etc. Comorile, bogățiile au rămas unde au fost ascunse. După cutremur, în anul 1977 zecile, sutele de mii de tone de dărâmături au fost repede transportate, din ordinul expres al lui Ceaușescu, mare parte din ele la groapa Glina. Moloz amestecat cu resturi umane. Dar și cu aur și bijuterii. De aceea i se spunea ”aur cu mațe”, adesea aurul era însângerat, sau amestecat cu rămășițe umane. Câțiva au avut tăria neomenească, lipsa de omenie, de fapt, să tulbure acest cimitir ad-hoc. În primele zile pe față, apoi, când s-au pus câțiva soldați să păzească, noaptea, la lumina lanternei, după ce mituiau săracii soldați cu o sticlă de rachiu ”doi ochi albaștri”.

Știu povestea ”aurului cu mațe” de la unul dintre căutătorii din dărâmături. Într-adevăr, s-au îmbogățit, au găsit multe bijuterii. Unii au plecat din țară, alții și-au cumpărat proprietăți departe de București, declarând la miliție, că, așa cum a spus ”tovarășul”, ei vor să se apuce de agricultură. Erau cinci din Cățelu, îi cunoșteam oarecum, soția mea era directoare adjunctă, pe atunci, la școala de la monument, din Cățelu. Până la loviluție, mai era în viață unul singur, cel care ședea tremurând de frică, în fața mea. Accidente. De mașină. Asfixiați, cu toată familia, în casa opulentă, de proasta funcționare a sobelor. Intoxicație cu ciuperci. Înec la mare. Parcă Cineva dădea un exemplu, de în câte feluri poate să moară omul, din Întâmplare.

Când unui țigan îi este frică, atunci devine cenușiu la față și buzele i se învinețesc, se fac aproape negre. ”Tovarășu’ Radu, domnule, ai fost peste tot în lume, te rog ajută-mă să trăiesc, scapă-mă de blestem, ai fost la școli înalte și peste tot în lume. Știu că poți, am văzut cum ai făcut-o bine pe fata lui Maricica, numai punând mâinile pe ea. Îți dau tot ce am, salvează-mi viața, scapă-mă de blestem”.

Maricica era femeia de serviciu de la școală. Avusese un necaz cu fata. Un blocaj psihic, rămăsese paralizată, tot de frică. Învățasem  în Orient cum se procedează, în astfel de cazuri, un fel de Reiki, vechi de trei mii de ani. Am reușit, Magdalena, fata de zece ani, s-a trezit, s-a ridicat din pat și a început să vorbească. Apoi, trei zile am plătit. Mă durea îngrozitor fiecare părticică din mine, mai ales capul, am vomat și am transpirat cât zece. Asta este, mereu trebuie să plătești, nu există nicio Minune. Cine ”se protejează” acela este iresponsabil, arună răul în lume, nu și-l asumă! Cine știe pe cine poate să lovească!

I-am spus lui Marcel, parcă așa îl chema, ce și cum să facă. Dar, a ales altă cale. Calea bărbaților. S-a sinucis, ca să ducă răul cu el, înapoi, în infern. Țiganul a fost un om curajos, un om de ispravă, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

Blestemul ”aurului cu mațe” a lovit pe toți cei care au profitat de el. Nu știu pe cineva, dintre cei îmbogățiți în felul acela oribil, ca să mai fie în viață.

 Nu este convenabil să faci ceva despre care știi sigur că nu este bine, sunt multe taine între pământ și cer, unele fatale, dar gândind de bine, vorbind de bine, făcând lucruri bune, vă îndreptățiți îngerașul păzitor să vă deschidă, larg, poarta către ziua de mâine, pentru că, nu-i așa, mâine este, în defintiv, o altă zi!

BERBEC    Astăzi trebuie să te concentrezi, să uiţi neplăcerile, să joci cartea sincerității și a bunăvoinței, pentru că ai o zi densă și ai nevoie de un mediu prietenos și, poate, de puțin ajutor! Ziua de astăzi aduce ceva nou în viaţa ta – este ziua noutăţilor.  Atât în sensul de veste, informaţie, sau eveniment social cât şi cu înţelesul de obiecte, imagini şi oameni noi.  Sunt mai multe aspecte malefice generale, dar cred ca se referă la evenimente sociale şi la relaţiile dintre oameni - care sunt prost aspectate. Evită să te enervezi degeaba din cauza unor nimicuri sau a unor defecte de comunicare.  Fii deosebit de clar în discuţii sau în negocieri.  Ziua respectivă este un bun prilej să recapeţi iniţiativa, mai ales în familie, dar şi la serviciu, sau în afaceri.  Este, de asemenea o perioadă propice pentru relansarea unor proiecte mai vechi, care pot lua o variantă nouă.     TAUR   O zi care se anunţă tonică, stelele îți sunt favorabile. Profită ca să ceri ceea ce ţi se cuvine, să obţii ceea ce ai dreptul. Nimeni nu-ți dă, dacă nu ceri, vremurile onorabile au trecut! Trebuie să fii foarte clar în exprimarea sentimentelor. Astăzi este ziua în care trebuie să dai dovadă de exactitate şi precizie, altfel vei avea probleme. Numai pentru barbati: să fii foarte clari în exprimarea sentimentelor. Trebuie să spui femeii pe care o iubeşti, eternul „te iubesc!”, fară multe cadouri, flori şi alte mărunţişuri, dar în momente şi situaţii adecvate. Configuraţia astrologică arată că o comunicare precisă a sentimentelor tale în perioada menţionată este foarte benefică şi cu efect pe termen lung. De asemenea, în afaceri şi politică nu lăsa nici o neclaritate în perioada menţionată, exprimă-te clar şi concis, ba mai repetă, la fel, dacă este nevoie. Fă-ţi stereotipuri de exprimare!

GEMENI   Ai o imagine care poate fi mult îmbunătăţită, mai ales dacă nu te enervezi când eşti contrazis. Fii calm şi ai răbdare! Trebuie să continui cu aceleaşi metode, verificate, de până acum. O atitudine ferma dar şi uşor comica rezolva situatia.  Ziua aceasta este perioada de timp amestecată în care aspectele benefice şi malefice se succed rapid, în funcţie de Lună. Sunt şi unele aspecte care arată noroc la bani, la obţinerea lor sau la cheltuirea lor inspirată, pentru că după cum spune înţeleptul chinez „sunt două căile să faci avere – să câştigi mulţi bani sau să faci cheltuieli inspirate”. Sunt şi unele probleme in familie – dar o atitudine ferma dar şi uşor comica rezolva situatia. Prudenta si diplomatia trebuie sa te caracterizeze, fiind comportamentul oficial preventiv la serviciu si fata de anturaj, in general.    RAC   Nu poți să înțelegi atitudinea unora din jurul tău, nu reușești să ghicești scopul lor ascuns. Să fie, doar, prostie fără motiv? Nu te îngrijora, e inutil. Universul și prostia sunt eterne! Nu te grăbi! Cel mai adese lucrurile sunt dezarmant de simple. Ziua de astăzi este o zi de legătură. Pentru că face legătura dintre două module, între pregătire şi desfăşurare, între plan şi acţiune, între mental şi material. Lucrurile devin mai serioase, ascultă cu atenţie, descifrează sensul ascuns al lucurilor. Fii selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung. Pe de alta parte nu exagera cu analiza şi sinteza. Cum am mai spus, lucrurile pot să fie mai simple.Trebuie să recuperezi timpul pierdut; de asemenea este bine să reconfirmi înţelegerile şi promisiunile făcute, cele care îţi convin, binânţeles, – în sensul verificării dacă partenerii de sau din familie sau de afaceri sunt capabili să se ţină de cuvânt, iar pe de altă parte poţi adăuga nuanţe favorabile ţie.  Timpul se recuperează în dauna altui timp. Nu te împărţi în prea multe activităţi, nu te enerva pentru amănunte mărunte – lumea este plină de indivizi rudimentari şi nu se cade să te cobori la nivelul lor.  

LEU   Mici ambiţii personale, mai curând nişte achiziţii, dar care nu-ţi dădeau pace, pot fi satisfacute, spre mulţumirea ta. Încearcă să-ţi impui punctul de vedere prin paşi mici, dar siguri. Este şi o perioadă de timp legată de protecţie. În aceiaşi măsură doreşti să oferi protecţie, cât şi să te bucuri tu însuţi de ea. Protecţia însemnând tot ceea ce te face să te simţi bine şi în siguranţă, de la bani la o vorbă bună, de la un gest de prietenie la o promisiune avantajoasă, de la o carte bună la un sfat de taină cu prietenii adevăraţi. Poziţia reciprocă a lui Jupiter şi Mercur poate fi interpretată, pentru perioada imediat următoare, ce depaşeşte ziua în cauză, ca un posibil chilipir. Adică poți profita de o situaţie conjuncturală, şi/sau vei culege o parte din profiturile ce provin din aranjamentele altora. 

FECIOARĂ  Ai arta și puterea să calmezi tensiunile din jurul tău, care pot degenera în scandaluri și dușmănii. Cel mai greu îți e cu cei proști și cu cei foarte vanitoși, dar o s-o scoți la capăt! Este o zi a atenţiei mărite pentru că stelele arată posibile pierderi de bani şi de relatii, de prietenii chiar.  În perioada menţionată trebuie să eviţi orice promisiune sau orice chestiune legată de bani, de proiecte viitoare sau de relaţii şi grupuri sociale. Nu-ţi asuma, mai ales, obligaţii pe termen lung. Amână cu distincţie şi cu imperială bunăvoinţă orice îţi pare legat de domeniul banilor sau al poziţiei. Peste câteva zile configuraţia planetară îţi este din nou binevoitoare şi poţi beneficia de influenţe cosmice care chiar daca nu iti vor umple buzunarele, în orice caz nu le vor goli. Poţi onora obligaţiile trecute, dar şi astea numai în sume mici.

BALANŢĂ  Ai impresia ca ai intrat în criză de timp şi că nimic nu te mai poate salva, se apropie ameninţător un termen, un examen, cum se apropia gheţarul de Titanic. Organizează-te şi poți câştiga! Te simţi aproape excelent ceea ce este un motiv suficient sa ţii nasul pe sus. Planetele colective arata aspecte „ilegale”. Ceva se intamplă in anturajul tau apropiat. O intriga, un comploţel, ceva – şoapte in amurg şi intalniri de carvunari pe inserate. Este momentul sa pregatesti contramasurile ! O veste îţi va  face mare plăcere.  Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie. Câştiguri neaşteptate urmate de pierderi la fel de neaşteptate. Te simti aproape excelent ceea ce este un motiv suficient sa tii nasul pe sus. Înfumurarea şi aerele de primadonă îţi vor trece imediat când o să faci socoteala cât ai cheltuit perioada asta şi ce datorii ai de achitat. Bate un vant de libertate, mai ales prin buzunare si prin portofel, asa ca pune-ţi capul la contribuţie cum să faci rost de bani!     SCORPION  Ești gata să dai în clocot! Ești scandalizat și indignat. Ți se calcă interesele în picioare. Asmute-ți aliații, să le rupă capul infidelilor! Nu te băga direct, încă nu, în această etapă. Perioada este benefică şi aduce realizări şi noroc. Atenţie la mijloacele de transport în comun. Nu te lăsa tentat de cumpărături extravagante. Spiritul tău elitist se manifestă şi prin implicarea ta într-o mulţime de bârfe suculente, intrigi enigmatice şi comploturi vesele. Te interesează farmazoneriile şi tot felul de societăţi secrete elitiste. Ritmul tău de viaţă este foarte rapid, cel puţin astăzi, la acest început gotic de muson de vară.  Puţini ţin pasul cu tine. Eşti ca o văpaie, ca un aruncător de flăcări, iar natura ta neastâmpărată suportă bine vremea ciudată şi acceleraţia propriului ritm. Sigur, pe termen scurt. După aproape... câteva ore de viaţă trepidantă bateriile tale se consumă, ca în desenele animate. Aşa că din cascadă te transformi în... baltă, tăbărând la propriu şi la figurat pe capul celor care mai au energie. 

SĂGETĂTOR   Domeniul sentimental este avantajat. Conjunctura arată o zi bună, mai ales în ceea ce priveşte prietenia şi amorul. Nu exagera cu bătutul la cap, e inutil, cei din jur îți sunt favorabili! Încearca să-ţi impui punctul de vedere prin paşi mici, dar siguri. Nu iti imagina ca iti poţi trăi viaţa după telenovele şi filme pentru că nu ai nici un regizor care să-ţi spună ce şi cum să joci!  Un procent dintre nativii din zodia Săgetătorului, astăzi, nu se bucură foarte mult. Recunosc, au motive. Şi tu ai motivele tale.  Dar numai tu eşti de vina, pentru că nu ai puterea sa-ţi cauţi calea şi să rezişti influenţelor. Nu te enerva, nu te ajuta la nimic, ba chiar goneşti de lângă tine pe binevoitori. Numară in gind pana la zece si zambeşte din nou! Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici iti indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor de familie şi/sau financiare, dar tot ale familiei.  O situaţie personală, mai veche, îşi găseşte rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie şi să ai răbdare, multă răbdare.

CAPRICORN     Nu te repezi sa tragi concluzii, partenerul tău  face un "joc secund" aşa încât trebuie să decodezi tâlcul atitudinilor sale. Ziua de azi îţi cere puţină subtilitate şi mai multă răbdare! Există în tine o doză de naivitate adolescentina! Orice vârstă ai avea. Dar, o creştere a energiei, a capacităţii de activitate.  Ziua de astăzi este o perioadă în care anumite planete aflate în zodii, altele decât domiciliul lor, influenţează, poate prin rezonanţă poate prin alt mecanism obscur, evenimentele şi emoţiile în sensul întârzierii şi a estompării lor, mai ales in sfera personala, a propriilor interese. În principal din cauza aspectelor lui Saturn, retrograd, în Săgetător - protectorul zodiei tale, care din nefericire, face unele cuadraturi. Poţi evita, cu siguranţă, o situaţie neplăcută, prin amânarea unor întâlniri sau prin reprogramarea unor evenimente. În a doua parte a intervalului trebuie să dai dovadă de prudenţă şi chiar suspiciune în analiza unor veşti şi informaţii. Soarele este bine aspectat cu zodia ta şi acest lucru se poate ilustra astăzi printr-o creştere a energiei, a capacităţii de activitate, dar şi printr-o nelinişte şi foială  permanentă. Parcă, astăzi, mai ales pe seară nu-ţi găseşti locul. Zâmbeşte şi o să fie bine!

VĂRSĂTOR   Zi de ”polenizare”. Ideile, proiectele, începute astăzi, pot avea o dezvoltare profitabilă și fructoasă. Perioadă benefică semnării hârtiilor, contractelor, întelegerilor și angajamentelor. Este o zi amestecata. Astăzi, cine riscă, nu câştigă!  Impresia generală a horoscopului tău este de reaşezare şi regândirea a unor strategii. Apar noi actori în joc.  Saturn, maximus maleficus, retrograd, aspecteaza disonant, de ceva timp, din Săgetător, ceea ce nu are darul sa faca lucrurile mai simple sau mai uşoare.  Nu refuza nimic, dar nici nu face „mişcări” - păstrează zâmbetul pe buze, steaua ta protectoare, Altair cel puternic, te va proteja in continuare! Ai incredere! Nu deschide nici o direcţie, nici un proiect ziua asta, chair dacă se zice ca lucrurile trebuiesc pornite acum, lasă ca lucrurile să se aranjeze de la sine. Ocoleşte orice discuţie cu anturajul apropiat despre posesiuni comune. Fii extrem de scurt in discutţiile cu anturajul. O singura fraza, clară, este de ajuns! 

PEŞTI   Ritmul vieții tale este obositor și te uzeză neadmisibil de mult. Este vorba de organizare, de ordine și de succesiunea normală a lucrurilor. Fă-ți o ”foaie de parcurs” și ține-te de ea! Dar, poate fi chiar o perioadă monotonă şi capricioasa de vreme: când prea cald, când mai frig - dacă vei amâna tot ce pare complicat şi neconfortabil pentru mai târziu, poate pentru sfârşitul săptămânii, poate pentru săptămâna viitoare, este doar luni... Emoţiile tale sunt pastelate iar poziţia relativă dintre Venus şi alte planete arată, mai ales în a doua parte a intervalului, un interes crescut pentru relaţii romantice. In prima parte a zilei, dimineaţa, ai o mică complicaţie de ordin financiar: o factură sau ceva de plătit cu care nu eşti de acord, sau altceva de genul acesta. Stelele te sfătuiesc să amâni orice complicaţie fără să dai un răspuns negativ. Perioada este favorabilă călătoriilor, mai depărtate sau apropiate – asta dacă trebuie să pleci într-o delegaţie sau călătorie de afaceri, pentru că vacanţele sunt mai rare în acestă parte a anului.  Daca vrei neapărat să te auzi vorbind, trăncaneşte cu eleganţă şi snobism despre artişti, muzică şi film şi lasă-ţi prietenii în pace!