PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Util

Horoscopul lui Dom' Profesor. Calitatea chinezească a vieţii noastre

Autor: | | 0 Comentarii | 3392 Vizualizari
Pe 27 octombrie s-au născut Nicolo Paganini, Theodore Roosevelt, Brigitte Engerer, Costin Murgescu, Sanda Toma, Romeo Vanica, Dumitru Furdui, Mihaela Mihai, Romulus Bărbulescu.

Pe 27 octombrie, sărbătoare mare în Bucureşti, „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaşte se află în Catedrala Patriarhală” după cum precizează Calendarul Creştin-Ortodox pe 2014 editat de Episcopia Sloboziei şi a Călăraşilor. În „Vieţile Sfinţilor” pagina 95 îl pomenim pe preacuviosul, părintele nostru, Dimitrie cel nou din Basarabi.

 

Dar ce mai este, tradiţional, pe 27 octombrie? Ei bine, Filip Şchiopul, vechiul nostru prieten, Lupul Şchiop! Dumitru sau Dimitrie Basarabov este Filip Şchiopul! Se zice ca acesta a călcat un pui şi, pentru o asemenea greşeală, şi-a pedepsit piciorul vinovat să suporte numai el greutatea trupului timp de un an, mergând şchiop (Speranţia).

 

Se povesteşte că Sfântul a găsit nişte câini, ai nimănui, şi i-a adus acasa la el. Căţeii erau în număr de şapte. Ca să-i mulţumească sfântului pentru bunătate, în fiecare zi a săpătămânii, câte un căţel se facea servitor şi facea toate muncile, cât ar fi fost de grele. Dacă venea un om şi-l ruga să-l facă sănătos, sfântul, cu ajutorul unui căţel îl făcea sănătos. Unii dintre câinii sfântului prindeau diavolii şi îi aduceau la Sumedru.  Căţeii aveau puterea să se ducă şi în iad, unde diavolii se temeau de ei. De atuncea diavolii au făcut o poartă mare de fier la iad, dar Filipul Şchiop tot trece prin ea!

 

Câinii Sf. Dumitru sunt lupii Sf. Petru şi ai Sf. Andrei.  (Speranţia, Olteanu).

 

Vedeţi, este creştineşte şi româneşte să adopţi căţeii, nu să-i omori!

 

Cei doi sfinţi, Sf. Dumitru şi Sf. Dumitru Basarabov tind, în conştiinţa populară, să se contopească.

 

Basarabovul fiind şi protectorul Bucureştilor, cronicarul zice că: "...apăi în ziua de 27 octombrie, prostimea se îmbulzeşte ca să tulbure moaştele Sfântului...". Nimic nou sub soare!

 

De ce insist atâta pentru Tradiţia noastră? Păi este evident, din raţiuni economice! Vreau să trăim mai bine! Fiecare ţară, fiecare popor încercă să-i încalece pe ceilalţi, ca să-şi impună modul propriu de viaţă! Uitaţi-vă la chinezi, de exemplu! Au umplut lumea cu legenda mâncării lor! Dar nu vreţi să ştiţi cum şi din ce se face! Mie nu-mi place...

 

Dar promovează alimentele lor, semipreparatele lor, ustensilele lor... Fiecare produs are inclus în preţ taxe, impozite, accize care merg la statul chinez. Dacă mănânci mâncare chinezească, de exemplu, contribui la bugetul de stat al Republicii Populare China! Investeşti în învăţământul, sistemul medical şi cultura chinezească! Şi aşa pentru orice produs străin. La fel pentru cultură, muzică, cărţi, filme, parfumuri, modă, automobile etc etc.

 

Calitatea produselor chinezeşti este sub orice critică. Nu vorbesc de marfa de ultima calitate care sufocă România, ci de cea de pe piaţa SUA, unde sunt duse cele mai bune mărfuri chinezeşti, calitativ vorbind. Dar, s-a răspândit, mai ales printre tineret, această stare de fapt, superficială şi temporară, un substitut de viaţă adevărată. Viaţa pe credit, cu produse proaste şi ieftine din China, case de carton şi maşini luate pe trei ani! Consumismul acesta costă înspăimântător de mult! Prin „calitatea chinezească” se risipesc fulgerător resursele de care mai dispunem. Calitatea proastă costă imens!

 

Să vă dau un exemplu, din viaţa proprie, întotdeauna fac aşa, pentru că ştiu exact despre ce este vorba.

 

Eu, aici, în sihăstria din Prahova, folosesc un frigider „Arctic” românesc, acuma am înţeles că şi marca asta este străină,  cu compresor Thomson, vechi de peste treizeci de ani. Merge excelent, i-am schimbat garniturile de etanşare, de cauciuc şi am modernizat consumul, printr-o interfaţă care gestioneză energia – acum consumă puţin şi merge perfect. Pe raftul superior, vara îngheaţă ciorba! În acest timp, în treizeci de ani, în State, rudele mele au schimbat frigiderele de 7 (şapte) ori! Frigidere Made în PRC sau Coreea! Cât fier, cât cupru, cât aluminiu, cât plastic, câtă energie şi ore muncă s-au risipit?

Dar, vorba unui prieten, mai glumeţ: „dacă nu ar face lucruri voit, proiectat, proaste, care se strică repede, din ce ar mai trăi marele popor chinez?”

 

Ceea ce vi se ascunde, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, este că resursele, metalele şi combustibilii, accesibile la exploatare, sunt limitate şi că nu mai ajung în ritmul acesta de risipă chinezească decât cam douăzeci de ani!

 

Nu mâncarea, nu păpica, ci cuprul o să lipsescă! Pentru că suntem consideraţi, de ticăloşii care calcă pe cadavre ca să ajungă în vârf, drept proşti şi viscerali, suntem ameninţaţi că o să lipsescă mâncarea, sigur, dacă nu este lăsat Monsanto şi ciracii lui să-şi facă de cap în lume cu ale lor OMG! Să le mănânce ei!

 

Rapoarte ale ONU, pe care nu o să le vedeţi niciodată, arată că Pământul poate susţine alimentar 37 de miliarde de oameni, iar prin tehnologia agricolă clasică, folosită în prezent, circa 16 miliarde de oameni. Cu o singură condiţie, să se elimine risipa, „calitatea chinezească” spune „New York Daily News”!

 

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, cumpăraţi româneşti, altfel o să sărăciţi! Sigur, dacă mai aveţi ce cumpăra! Treziţi-vă, încă, nu este prea târziu, mai ţineţi minte mândra deviză: "Prin noi înşine!" Nu este nici liberală, nici regală, este pur românescă!    

 

 

BERBEC   Atenţie la ce spui şi mai ales, cui spui, astăzi nativii din Berbec sunt mari amatori de adevăruri fundamentale, dar după năravul lor, se reped şi uită complet de tact sau diplomaţie.

 

Dimineaţa este favorabilă lucrurilor importante profesionale. Iti pot veni unele idei interesante. Mici favoruri din partea anturajului, în special a sexului opus. Orele dimineţii sunt cele care trebuie folosite.

 

TAUR     Eşti favorizat să ai ultimul cuvând! Chiar dacă dai cu pumnul în masă, ai dreptate şi trebuie să prevalezi! Totuşi este bine să ceri un sfat competent, poate găseşti o soluţie diplomatică!

 

Este timpul unor mai mari sau mai mici decizii. Pe care este bine să nu le amâni. Mai bine acţionează! După o perioda pe care ai caracteriza-o drept mediocra ai, în sfârşit, o zi care începe o perioadă fastă. Paşi mici, dar fermi pe drumul care ţi l-ai ales.

 

GEMENI   Astăzi cumpără cu încredere, negustoria este favorizată de către patronul tău, Mercur, aflat în Balanţă! Dar, mare atenţe la garanţii şi valabilitate, oricum, calitatea e tot cea chinezească!

 

Eşti tensionat în continuare. Mintea ta întoarce pe toate feţele lucruri deja rezolvate, dar de care eşti nemulţumit. Mereu nemulţumit. Starea aceasta se prelungeste şi te poate afecta. O zi placută, în primul rând pentru ca ziua încă este lungă şi promisiunile toamnei, fructele şi legumele, încă nu s-au sfârşit.

 

RAC  Trebuie să dai dovadă de calm şi răbdare ca să anulezi unele aspecte nefavorabile. Anturajul îţi cere sa fii natural, să laşi “mutrele”! Încercă să fii mai cald, mai apropiat, de cei dragi!

 

Autocontrolul, stăpânirea de sine şi autodepăşirea, permanenta perfecţionare sunt singurele căi care contează. Şi te face să te simţi bine, împlinit, realizat, puternic. Pe plan emoţional, cu toate că totul pare o mare comedie, sau un scenariu care nu a fost bine montat, te complaci in continuare în jocul tău amoros.

 

 

LEU   Evenimentele de la serviciu se petrec aşa cum ai spus! Ai avut darul profeţiei! Nu că ţi-ar folosi la ceva, dar ai satisfacţia unui raţionament corect. Altădată să-ţi ceară ŢIE sfatul!

 

Confuzia si dezordinea sentimentala proprie zodiei pot deveni calitati poetice, adică acceptate de anturaj daca dai dovada de abilitate si nu vorbesti prea mult! Pe plan emoţional, nu te repezi, din nou, să faci promisiuni şi să cataloghezi oamenii şi faptele. Este o activitate păguboasă pentru tine din care te alegi cu inamici şi certuri.

 

 

FECIOARĂ   Problemele de muncă îţi ocupă tot timpul, te obsedează! Nu este bine să te blochezi, trebuie să te relaxezi, concentrarea prea mare, totală, este păguboasă şi obositoare. Fii mai „zen”!

 

Zâmbeşte celor din jur! Sunt mulţi care te plac, ba cineva, chiar, te iubeşte. Responsbilitatea îţi pare foarte grea, vei constata în cursul dimineţii. Simţi o oarecare presiune a evenimentelor care te obligă să-ţi organizezi efortul în viaţa profesională.

  

BALANŢĂ  O veste este „licurici” la acest început de săptămână.  Ziua de azi te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi, cu cei din jurul tău. Afacerile sentimentale sunt aspectate favorabil.

 

Pe plan sentimental simţi o dorinţă impetuoasă să revii în trecut, la persoane şi sentimente din trecut.  Parcă ai uitat ceva, parcă nu eşti aşa de sigur de tine dacă nu-ţi aminteşti ce ai uitat şi nu rezolvi problema aceea, încă necunoscută, de faci eforturi mari să-ţi aminteşti despre ce era vorba.

 

SCORPION  Ai de luat decizii importante! Nu te mai văicări, nu-ţi plânge de milă, nimeni nu te ascultă! Eşti singur, un drumeţ prin iarnă în faţa Lupului Şchiop! Dacă ai cugetul curat, nu ai probleme!

 

Mai multe obligaţii uitate se fac simţite mai ales spre sfârşitul zilei de astăzi. Nu incerca sa impui anturajului si lumii intregi propriul sistem de referinta, ci mai bine respecta regulile jocului ca sa obtii ce vrei. Stelele iti recomanda sa nu intri astazi in competitie cu persoane nascute in zodia Berbecului sau a Săgetătorului, în general, cu alte semne de foc.

 

SĂGETĂTOR   Dacă nu-ţi exprimi nemulţumirea, cum vrei să se îndrepte lucrurile? Încearcă, cu calm, politicos şi cu zâmbetul pe buze, să le spui... “tâmpiţilor” din jurul tău că nu fac bine ceea ce fac!

 

Se face simţit un dezechilibru între activitate şi odihnă. Trebuie să încerci să te relaxezi mai mult şi să te culci mai devreme. Pe plan sentimental, fie că eşti celibatar sau nu, seducţia şi buna dispoziţie sunt coordonatele zilei.   

 

CAPRICORN   Comoditatea şi traiul bun, peste posibilităţi, te caracterizează astăzi. Ca mai întotdeauna, de fapt! Perfecţionismul este modul tău de viaţă, faci lucrurile bine, dar şi trăieşti bine!

 

Astazi poti sa ceri un favor sau o inlesnire de la anturaj, adica de la prieteni sau de la familie, acestea fiind domeniile favorizate! Mâncare mexicana sau polineziana, paste italienesti, vinuri frantuzesti si gin englezesc sunt opţiunile tale pentru o cina festivă în doi!

 

VĂRSĂTOR  Astăzi încearcă să compui o imagine care să corespundă preferinţelor anturajului. „Mimetismul” acesta social este de mare succes, verificat de milioane de ani. În lumea animalelor...

 

Numeroase planete, adică vreo patru, îţi sunt favorabile aşa că poţi să-ţi realizezi unele dorinţe. Dupa efortul monoton de la serviciu sau unde activezi, Luna bine aspectată iti recomanda un joc pe tabletă, un biliard, sau o paradă de moda. Sau un tratament de întreţinere, masaj, poate.  Şi de ce nu, să mergi să dansezi undeva...

   

PEŞTI    Din fericire, eşti iubit şi răsfăţat şi ţi se iartă multe! Şi „ieşirile” de azi! Poţi să spui, când îţi trece „eclipsa” că ai glumit! Dacă te lasă caracterul, mai bine taci de gură, cât poţi!

 

Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, duşmanii au şi ei problemele lor aşa încât te mai slăbesc un pic. Stelele sunt cam glumeţe si iti pregatesc o intreaga telenovelă cu intrigi, marturisiri si declaratii infocate.  Dacă iţi place genul... Nu uita că în dragoste, ca si in politica, este relativ uşor sa castigi increderea, dar este extrem de greu sa-ti respecti promisiunile facute!


Tag-uri: Horoscopul lui Dom' Profesor, horoscop, zodiac, zodii, astrologie
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Horoscopul lui Dom' Profesor. Calitatea chinezească a vieţii noastre.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii