Horoscopul lui Dom' Profesor. Germania, primul loc la corupţie!

Horoscopul lui Dom' Profesor. Germania, primul loc la corupţie!

Pe 4 decembrie s-au născut Francisco Franco, Vasili Kandinsky, Deanna Durbin, Horst Buchholz, Nicolae Cartojan, Octav Desilla.

Sinaxar, în calendar, Sf. Mare Muceniţă Varvara.

Tradiţional, în "kalendar", Bubatul, Zilele Bubatului, Sărbătoarea bubelor, Sărbătoarea Vărsatului, Barboasele, Varvara, Barbura, Savele.

Timp de trei zile se ţine festivalul vărsatului de vânt, boală de temut în colectivităţile ţărăneşti, de demult. În special copiii sunt ţinta unor practici strămoşeşti. De exemplu mamele „îmbărburează” copiii, ungându-i pe faţă cu miere, cu apă cu zahăr – ca cei mici să facă o formă uşoară de vărsat, „boala să fie dulce”. Se pare că obiceiul vine de la ciuma cea mare, din secolul XIV. Unii autori consideră însă că mai de dimpuriu, din neoliticul superior, fiind şi un obicei dacic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Femeile împart miere.

Imediat după Anul Nou dacic, tarabostes conduceau mici cete de războinici către cele patru zări. Prietenilor, aliaţilor, le duceau oale decorate cu spirala dacică, pline cu înmiresmata miere de Carpaţi. Duşmanilor le aruncau peste palisade, din fuga cailor, câteva mănunchiuri de săgeţi, care gest însemna: "o să aveţi nevoie de ele, dacă ne hotărâm să venim după voi!"

Dacă, în loc de săgeţi, aruncau mănunchiuri de crenguţe, însemna că dacii sunt gata să cadă la o învoilă, chiar o alianţă, în anul ce începea. Galii, britonii, dar şi alte popoare vechi europene, aveau cam acelaşi obiceiuri „diplomatice” de Anul Nou, care, la început cădea fie la echinocţiul de primăvară, fie la solstiţiul de iarnă!

De atunci, din antichitate, s-a păstrat uzanţa uniformă, folosite de multe popoare, populaţii europene, romanii în primul rând, uzanţă diplomatică astăzi mondială, de a oferi o perecere şi/sau o vânătoare ambasadorilor, imediat după Anul Nou, gest care confirmă continuarea unei politici obişnuite, normale.

În această zi se pun în apă crengi de măr, vişin, prun etc. şi se lasă până de Florii. Dacă rămurelele înfloresc e semn de an mănos, cu recoltă bună. (Pamfile).

Sf. Varvara este protectoarea minerilor. „Sf. Varvara îi plac petrecerile, glumele şi cântecul” (Ghinoiu). Nimeni nu intră în mină, minerii chefuiesc, pentru că se spune că Sf. Varvara inspectează mina şi pune semne unde este pericol. (Speranţia)

O versiune creştinată a Marii Zeiţe Demeter şi a ficei ei Persephona din mitologia greco-romană, vechea credinţă europeană. Se pare că adoptată de geto-daci sub numele de Semele, zeiţa frigiană, unii spun cabiră, a pământului. În aceste zile era pomenit şi marele Zamolxe sub ipostaza de stăpân al pământului şi al subsolului, al peşerilor şi, prin extensie, al minelor.

Demeter este stâpâna solului, a recoltei, şi prin fiica ei Persephona, care stătea jumătate din timp în împărăţia soţului ei, Hades (explicaţia anotimpurilor) şi subsolul, peşterile, minele, râurile subterane. Nimic nu se întâmpla în mină fără voia ei. Minerii o adorau şi îi aduc jertfe. Astăzi, pentru Sf. Varvara...

Dargi lupi, padawani şi hobbiţi, s-a făcut dreptate! Germania este în capul listei de corupţie.

Organizaţia de cooperare şi dezvoltare economică, OCDE, a publicat, pe 2 decembrie, un raport despre corupţia în cadrul afacerilor economice internaţionale. Se analizează 427 de cazuri de corupţie în comerţul exterior, începând din 1999. În Europa, Germania este ţara care a avut cele mai multe cazuri de corupţie dovedite, 26 la număr. Este vorba de mari întreprinderi care plătesc sume uriaşe, ca mită, pentru obţinerea de contracte în străinătate.

Raportul arată că mita s-a ridicat la circa 10,9% din valoarea totală a tranzacţiilor, însemnând cam 34,5% din profitul derulării afacerii. În total, mita dată de marile companii, s-a ridicat la suma fantastică de 120 miliarde de euro, depăşind bugetul anual al UE. A existat şi un caz în care mita s-a ridicat la 1,1 miliarde de euro!

Raportul are un ton aproape tragic. La un moment dat se spune că ceea ce au cuprins în raport este doar partea vizibilă a icebergului...

Dar de ce este mita internaţională aşa de periculoasă? Simplu, vă mai amintiţi de cazul Greciei? Marea companie corupătoare este Siemens, care a distrus economia plăpândă a ţării lui Aristotel. Mita, foarte importantă, nu este scăzută din profit. Nuuuu... ci din costuri ale lucrării, din calitatea lucrării sau a mărfii. Şi noi am avut autostrăzi „one use”, de o calitate extrem de slabă, executate de contractori străini, pentru că banii lucrării erau mâncaţi, prin mită, de funţionari ai statului. Şi atunci se reduc corespunzător cantităţile de materiale, utilajele, manopera... În cele din urmă trebuie cheltuit de două ori, dublu, pentru un singur lucru! Aşa se ajunge în faliment de stat!

Ştiţi de ce îmi place "Gone with the Wind"? Sigur, este o capodoperă, o poveste sublimă de dragoste, dar dragostea care contează şi rămâne este cea pentru pământ, pentru proprietate. Tara este personajul principal! Noi nu avem Tara, dar avem o ţară, (mi-a plăcut jocul de cuvinte) este prima proprietate cu care ne naştem, de ce nu ştim să o gestionăm, să o apărăm? Poate mâine, pentru că este, în definitiv, o altă zi!

BERBEC  O zi densă, ai o mulţime de lucruri de făcut, dar eşti în formă bună şi primeşti şi ajutorul pe care îl ceri. Ar trebui să cumperi darurile chiar de astăzi, ajutându-l pe Moş Nicolae!

Este o zi în care trecutul este important şi poţi să te simţi bine depănând amintiri şi schimbând informaţii şi impresii.  Ziua aceasta este perioada de timp amestecată în care aspectele benefice si malefice se succed rapid, în funcţie de aspectele Lunii.

TAUR   Conjunctura indică un plan sentimental încărcat, cu emoţii şi cu situaţii noi, care pot ridica probleme greu de rezolvat. Mici reproşuri din partea anturajului, din cauza neatenţiei tale.

Norocul este de partea ta, mediul social îţi este binevoitor, iniţiativele pe care le iei sunt pozitive. Optimismul şi entuziasmul îţi dau aripi ca să avansezi pe calea ta, pe drumul tău ales. Totuşi, fii foarte atent la anturaj, la cei care profitând de faptul că te afli „pe caii cei mari” cum spune francezul, adică eşti într-o formă bună, vor să-ţi smulgă o promisiune, un angajament.

GEMENI  Din nou faci planuri de călătorie, din nou visezi la tărâmuri exotice, cu soare şi căldură! Un Moş Nicolae la tropice? De ce, nu! Măcar virtual şi tot o să ţi se încălzească nasul şi urechile!

Astăzi, totuşi, radiezi optimism şi energie şi îi influenţezi favorabil pe cei din jur, îi motivezi. Adaugă şi o vorbă bună, o laudă. Se deschide o posibilitate, o oportunitate, care pote deveni profitabilă numai cu condiţia să poţi duce lucrurile la bun sfârşit, să poţi să faci un efort suplimentar.

RAC Limitează-te la activităţile obişnuite. Astăzi trebuie să-ţi regăseşti echilibrul interior de care ai atâta nevoie. Nu te lasa impresionat de iarna neplăcută şi de presa cu ştiri negative!

Trebuie să te menajezi, nu face eforturi mari astăzi, oboseala ta a devenit cronică. De asemenea nu trebuie să te laşi distras şi influenţat de veştile care circulă la serviciu. De obicei tensiunile produc alte tensiuni şi lipsă de productivitate. Şi tu nu vrei asta! Pe seară, poate un masaj, poate un bazin, poate la sală, pot să-ţi reducă din suma tensiunilor provocate de griji.

LEU   Zi de austeritate, încearcă să nu scoaţi niciun ban din buzunar. Există o singură excepţie: cumpărăturile de cadouri pentru Moş Nicolae!  Nu pleca la drum, mai ales pe seară, fii cuminte!

Este bine sa ocolesti nativii nascuti sub semne de aer si apa. Cu toate ca iti place sa faci pe şeful, astazi configuratia astrologica iti indica s-o lasi ceva mai moale, asa, pentru deliciile democraţiei. În scenariul pe care-l construieşti astăzi lipsesc amănunte, dar fiind vorba de sănătate nu trebuie sa uiţi niciun detaliu.

FECIOARA  Ca să-ţi impui punctul de vedere personal, astăzi trebuie sa vorbeşti cu convingere şi patima, astfel lipsa de argumente logice, de dovezi, nu se observă. Seara, cumpărături de Moş Nicolae!

Charisma, magnetismul personal, îţi este în creştere, lucru de care poti să profiţi, mai ales dacă eşti implicat în showbiz, politică sau afaceri.  E o zi bună, iţi şoptesc stelele. E încă potrivit, nu este foarte frig, aerul este tare şi rece, dar tocmai de aceea e plăcut. Relaxează-te, zâmbeşte! Daca eşti la birou gândeşte-te la vacanţa de Crăciun şi cu siguranţă vei zâmbi!

BALANŢA  Dispunerea zodiacului, de astazi, te ajuta să faci mai multă ordine şi să aduci logica carteziană în propriile gânduri. Nu te repezi să tragi concluzii din informaţii incomplete. Aşteaptă!

Eşti obosit şi nu prea ai chef de discutii. Mai bine fă-ţi ordine prin lucruri. Poate o sa gaseşti ceva ce iţi va da o idee bună! Încercă să combini în mod eficient experienţa cu originalitatea. Şi un curcubeu care stă jumătate de oră pe cer nu mai este privit de nimeni

SCORPION   Ai idei şi ceea ce este mai important, ai idei bune! Şi nu se refră numai la cadourile de Moş Nicolae, ci şi la muncă şi la interesele tale, viaţa ta sentimentală, de celibatar, sau în cuplu!

Posibile mici dureri de cap, la propriu şi la figurat pe fondul unor aspecte complexe şi dificil de interpretat. Influenţe astrale puternice te favorizează in ceea ce priveste ordinea si legalitatea. Este o perioadă în care nu trebuie să te laşi descurajat de nerealizări sau de întîrzierea finalizării unor proiecte.

SĂGETĂTOR    Este cazul unei strategii de stabilizare, ajustează ritmul cotidian. Calitaţile zodiei, în care spontaneitatea şi umorul sunt de menţionat, te ajuta azi să ai succes în domeniul sentimental!

Ceea ce nu poţi rezolva, amână, că nu este nicio ruşine, amână, dar cu termen fix! In a doua parte a zilei limitează-te la un program plăcut şi patriarhal. Odihneşte-te şi lasă grijile deoparte. Nu te lăsa enervat de incidente minore!

CAPRICORN    O perioadă, cam incertă, dar pe total favorabilă. Cu toate că eşti o fire prudentă, astăzi, pe lângă prudenţă, trebuie să adaugi dinamică şi puţin curaj. Norocul ajută pe cei îndrăzneţi!

Mulţumirile celor dragi sunt o recompensă consistentă. Abordarea sistematica a situatiei iti furnizeaza datele necesare rezolvarii ei. Fereşte-te de prietenii sau relaţii noi, aspectele nu te avantajează. Cu anturajul apropiat zâmbeşte larg şi evită orice discuţie care poate degenera în replici.

VĂRSĂTOR  Traversezi o perioadă de nesiguranţă şi dubii! Nu intra în panică, fă astăzi cumpărăturile pentru Moş Nicolae şi lasă deciziile importante care depind de tine, pentru o zi mai favorabilă!

Înţeleptul spune ca a pierdut ziua în care nu a învăţat ceva, asa ca daca continui sa faci pe cel care le stie pe toate nici nu vei sti pe ce lume esti si îi vei incurca si pe cei din jur. Toata lume ştie că esti bun de gura, dar că eşti dezordonat – încearcă măcar astăzi sa fii mai reţinut şi mai ordonat.

PEŞTI  Conjunctura te favorizează. Dar, cine crede ca are mereu timp, acela se înşeală mereu. Timpul parcă zboară! Poţi să regreţi mai târziu, daca nu te hotărăşti astăzi să alegi mai repede.

Pentru a doua parte a zilei iti propun un program de tip SMS, adică somn-mâncare-somn. Oboseala acumulată şi vremea capricioasă te trag la somn. Profită! Daca cauţi un apartament sau o garsoniera decenta, horoscopul tău iţi precizează ca astăzi eşti avantajat aşa că insistă şi poţi reuşi!