Horoscopul lui Dom' Profesor. “Independence Day”, cu Barack şi Michelle Obama, Will Smith, Bill Pullman, Jeff Goldblum

Horoscopul lui Dom' Profesor. “Independence Day”, cu Barack şi Michelle Obama, Will Smith, Bill Pullman, Jeff Goldblum

Pe 4 iulie s-au născut Giuseppe Garibaldi, Nathaniel Hawthorne, Gina Lollobrigida, Thomas Barnado, Di Stefano, Alice Călugăru, Haralamb Zincă, Traian Brădean. Pe 5 iulie s-au născut Phineas T. Barnum, Jean Cocteau, G.J.R. Pompidou, Constantin Tănase, Irina Movilă, Mihaela Agachi, Bogdan Ghiu.

Pe 4 iulie sunt Sfinţii Andrei din Creta şi Marta, iar pe 5 iulie în calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Atanasie Atonitul, Ciprian şi Lampadie.

 

Din negura vremii vine, duminică, 5 iulie, o sărbătoare veche ca şi timpul: Tănăsia Ciumii.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Numele este creştinat, evident. Nu se mai ştie denumirea originară, pentru că s-au pierdut documente prţioase, calendarele dacice. S-a pierdut mândra ţară a dacilor, a Lupilor Liberi. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă romanii nu cucerau Dacia? Vă relatez eu ce mi-a spus C.S. Nicolaescu-Plopşor: „Nene, zice, probabil că am fi fost şi noi o naţie tare ca nemţii, sau vikingii, unde scârbăvnicia romană nu a ajuns!”

 

Ciuma a fost o boală mortală adusă în Europa din Asia prin secolul XIV. Probabil că şi denumirea provine din timpul acela. Restul... s-a pierdut!

 

S-au pierdut multe. S-au distrus şi mai multe. Am fost de mult o colonie, „Dacia Felix”. Cât de fericiţi puteau să fie sclavii? Am redevenit o colonie. Cât de fericiţi suntem?

 

Să revenim la Tănăsia Ciumei, sărbătoare agricolă ţinută de la miezul zilei, când orice activitate înceta, altfel grele sancţiuni ameninţau satul de oameni cumsecade şi harnici, dintre care ciuma era cea mai uşoară. Observăm în aceste ritmuri de viaţă de altădată că civilizaţia trebuia impusă, regulile trebuiau respectate, ordinea cosmică trebuia să prevaleze. Nu este greu să se respecte Legea Strămoşească, pentru că anul acesta cade duminica!

 

Dar hai să vorbim şi de metropolă, dacă tot suntem o colonie.

 

Pe 4 iulie, sâmbătă, este Independence Day. Ziua Naţionala a Statelor Unite ale Americii.

 

În astrologia globală se dă personalitatea astrologică statelor după “ziua naşterii”, sărbătoarea naţională. Dar, există destule excepţii.

 

De exemplu, Statele Unite, cu toate că Ziua Naţională este pe 4 iulie, în zodia Racului, se consideră că semnul astrologic al SUA este zodia Gemenilor, care se pare că se potriveşte mai bine - ceea ce duce la speculaţii interesante.

 

Nu poţi să înţelegi America şi pe americani decât dacă călătoreşti în “deep country” în America profundă. America nu este New York, sau LA, nici Chicago-Detroit cu vechea colonie de româno-americani, nici federalul Washington. Statele Unite ale Americii sunt compuse din sute de mii de orăşele, nu din cincizeci de state.  Sentimental vorbind!

 

Fiecare dintre aceste orăşele, chiar şi cel mai mic, au, sau cel puţin aveau, cel puţin un cinematograf. Înainte aparţineau marilor case de filme: “MGM”, “20th Century Fox”, “Paramount” , “Columbia” etc etc. Sigur, vorbim de perioada clasică.

 

“Când americanii vor să facă, sau să zică ceva, toarnă întâi un film!” a spus, cu mult umor, generalul Charles de Gaulle. Dar, avea perfectă dreptate!

 

Filmul, apoi televiziunea, acum netul, au avut şi au un rol formidabil în State în educaţie, învăţământ, modă, obiceiuri alimentare şi sexuale, educaţie patriotică, în economie, finanţe şi politică, în promovarea de idei şi reforme sociale. De exemplu, western-ul, este dat în manualele de relaţii publice ca o modalitate de a forma spiritul unitar, modul de viaţă american şi educaţia patriotică. Întotdeauna, cavaleria federală, care neapărat venea din stânga ecranului şi şarja spre dreapta, salva situaţia la sfârşit şi pe eroi, cu steagul “Star and Stripes” fluturând în aplauzele sălii de cinematograf.

 

Da, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, eu am trăit zilele când în cinematografe se aplauda frenetic…

 

Este interesant că de prin anii 50’ ai secolului trecut filmele americane au început să comunice şi altceva. Mă refer la filmele SF. La început spuneau destul de sec că există extratereştri, superiori tehnologic şi nu prea binevoitori. Adică, ei însăşi, americanii, în timpul războiului rece.

 

Apoi mesajul s-a diversificat, pe măsură ce conceptele, de exemplu cel al globalizării, deveneau operaţionale.

 

Prestigioasa revistă “Stars” arată că Departamentul apărării a finanţat o parte din filmul SF al lui George Lucas, din 1977, “Star Wars” ca să obişnuiască publicul larg cu “iniţiativa de apărare strategică”, războiul din spaţiu. Iar “Starship Troopers”, un film din 1997, a fost făcut cu scopul “popularizării” războiului din Golf. “Inamicii sunt nişte gândaci, kill them all!”

 

Este destul de uşor să ghiceşti la ce se gândesc capetele deştepte din State. Trebuie, doar, să vezi toate filmele şi serialele americane SF!

 

O să vă las cu treburile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi eu mă duc să revăd “Independence Day” un film SF din 1996, frumos, alert, jucat bine de Will Smith, Bill Pullman, Jeff Goldblum, Vivica Fox şi Mary McDonnell. Oare ce mesaj credeţi că indică, comunică, filmul?

 

Iar în cursul zilei de duminică, din cauza diferenţei de fus orar, o să văd şi “Independence Day 2015”, în rolurile principale Barack şi Michelle Obama. În general, specialiştii de pe tot globul analizează cu atenţie mesajul trimis lumii cu ocazia Independence Day. În decursul timpului au fost descifrate multe simboluri.  Unul dintre ele a fost “austeritate”, altul “onor veteranilor”, altul “evreii au fost poporul ales, acum suntem noi”. Pardon, ultimul mesaj este din film!

 

Tradiţional, familia prezidenţială sărbătoreşte cea de-a 238 aniversare a Statelor Unite, împreună cu aniversarea ficei mai mari, Malia, „born on 4th July” : „...with a barbecue, fireworks and musical performances from multiple Marine bands and the indie-pop group fun!” Aşa, probabil, se va scrie în istorie.

 

Pacea lumii depinde de mesajul Casei Albe, noua Romă. Sper ca toată lumea să-l descifreze corect, nu după propriile interese, pentru că mâine este o altă zi, pe care nu trebuie să o pierdem!

 

 

 

BERBEC   În weekend conjunctura te avantajează în folosirea iscusită a unor veşti sau informaţii. Atenţie la presă şi la reţelele de socializare, poţi avea unele date de excepţie. Nu le pierde!

Sâmbătă este o zi bună în care eşti plin de energie. Profită şi realizează ceva, finalizează un proiect, termină lucrurile începute. Nu fii naiv, nu da crezare bârfelor. Cu toate că sunt aşa de pasionante ca nişte telenovele în care tu joci rolul principal! Utilizează orele de lumină naturală. Nu uita că loialitatea este în zilele de azi lucrul cel mai scump şi marfa cea mai rară. Duminică, mai toata ziua este bine aspectata de stele, asa ca profită ca să obţii ceva favoruri sau să rezolvi unele situaţii. O veste buna si una nu prea, ca sa fie totul echilibrat.

 

TAUR  Dimineaţa de sâmbătă este densă şi obositoare, chiar dacă eşti în concediu. Duminică, mai pe seară, poţi avea o surpriză, plăcută sau nu, după starea ta de spirit, adică după cum ţi se pare!

Sâmbătă iarăşi ai de gând să cucereşti pe cineva şi îţi faci iluzii că eşti cel mai deştept şi mai frumos! Dar dacă chiar este aşa? O problema veche revine in actualitate: ai greşit atunci, sau acum? Lasă analizele şi mergi mai departe! O informaţie de ultimă oră te avantajează în mod deosebit. Verifică prin prietenii apropiaţi şi de încredere. Nu promite nimic! Dar in secret poţi să speri ca o sa ai succes. Duminică este o zi vesela si optimista, cu ceva surprize plăcute din partea celor dragi, mai ales din partea prietenilor, copiilor/parinţilor şi a rudelor.

 

GEMENI   Dacă depinde de tine, amână tot ceea ce este important în acest weekend, vizite, excursii – stai şi odihneşte-te! Vremea e capricioasă şi nu poţi să faci un program pe care să-l respecţi!

Sâmbătă este o perioadă bună pentru implicare în problemele altora, adică ceva bârfe la obiect şi intrigi suculente. O veste bună, pe seară. Configuraţia stelelor arată o perioada buna, mai ales in ceea ce priveşte sănatatea şi amorul. Luna, bine aspectată pentru tine, te îndreptăţeşte să speri în rezolvarea favorabilă a problemelor tale sentimentale, sau măcar in amânarea lor. Duminică este o zi bună pentru cumpărături, întâlniri, scurte ieşiri la plimbare în oraş, sau mici vizite. Alege ce îţi place mai mult! Poti sa incepi sa-ti faci proiecte pentru urmatoarea perioada, următoarea săptămână. Aşa trece ziua mai repede şi afli ce idei au şi prietenii sau membrii familiei tale.

 

RAC    Luna în scădere te avantajează în domeniul sentimental şi îţi ascute intuiţia, dar nu este de nicio utilitate în relaţiile financiare. Evită casele de pariuri. Duminică seara, o cină, în doi!

Cumpărăturile in general şi achiziţionarea bunurilor de folosinţă indelungată in special sunt, sâmbătă, favorizate de stele. Trebuie sa te gandeşti foarte bine cum o să cheltuieşti banii albi puşi deoparte pentru zile negre, dar nu te gândeai ca acele zile negre sunt aşa de apropiate. Duminică, acasa sau pe plajă, te intâmpină un amestec asortat de treburi urgente care asteapta hotaririle şi actiunile tale energice. Insa, prudenţa si calmul trebuie să fie caracteristicile tale pentru ziua de duminică, mai ales daca mergi prin traficul aglomerat. O seară de duminică placuta, chiar daca este la fel cu celelalte, sau tocmai de aceea.

 

LEU   Un weekend favorabil. Poţi să faci orice, sigur, să fie legal, moral şi să nu îngraşe! Eşti lider în anceastă perioadă şi îţi place aşa de mult să faci pe şeful! Duminică plăcută, acasă!

Sâmbătă, nu-i copleşi pe cei din jur, nu-ţi impune astăzi părerile chiar dacă ai dreptate. Dar dreptatea este aşa de relativă!  Mai lăsă-i şi pe alţii să aibă dreptate, aşa, pentru frumuseţea jocului.  Cu toate ca iţi place sa rezolvi lucrurile clar şi net, astăzi trebuie sa dai dovada de multă abilitate, diplomatie şi poate puţina ipocrizie. Duminică, să ai mai mult de câştigat, pentru că cei cărora le-ai lăsat întâietatea ştiu că ai cedat din propria voinţă şi o să zică în sinea lor „ce fată/băiat bun s-a făcut!” Se ştie că eşti generos şi „mama răniţilor”, aşa că duminică o să primeşti numai laude.

 

FECIOARĂ   Da, este perioada în care eşti pe caii cei mari. Dacă ai un obstacol de trecut, concentrează-te, stelele îşi fac partea lor, te favorizează.  Dacă pregăteşti un examen poţi să ai noroc!

Sâmbătă trebuie să eviţi asumarea de angajamente şi responsabilitaţi pe termen lung şi să nu pleci în nicio călătorie sau excursie lungă. Zodia îţi indica o zi  cam monotona. Insa o seara placuta si relaxanta, cu cei dragi. Duminică, trebuie sa foloseşti una dintre reţetele verificate ale reusitei in viaţă: sa te comporţi ca si cand totul ar fi perfect! Ai o propunere, sau o informaţie, despre un loc drăguţ şi ieftin, unde se mănâncă bine şi se şi dansează. Ce mai aştepţi, tinereţea trece, viaţa trece şi părerile de rău rămân! Aşa zice Dalai Lama!

 

BALANŢĂ   Ai oarecare nesiguranţă, în acest weekend, neaşteptată şi nerecomandabilă. Faţă de cei din jurul tău. Trebuie să treci repede peste starea aceasta, dar este de înţeles, vremurile sunt aspre!

Se pare ca o parte dintre Balanţe au de rezolvat unele probleme sentimentale sau spirituale de care nu prea vorbesc, pentru că ţin mult la ele. Sâmbătă seara ai noroc! Ai mai multe propuneri de distracţie şi lucrurile par să se rezolve mai uşor. O veste sau o informaţie care te interesează, sau o întâlnire neaşteptată, care îţi face multă plăcere. Duminică ai ceva de facut şi nu ai nici chef nici ceea ce iţi trebuie. Nici nu este urgent aşa că poţi amâna. Concentrează-te pe problemele importante ale familiei tale. Duminică seara ai ceva probleme cu planetele colective în aspecte nefavorabile. Asta inseamnă o posibilă lipsă de interes a anturajului faţă de tine...

 

SCORPION   Un weekend plăcut, cum nu ai mai avut de mult, dar trebuie să vrei şi tu să fie aşa. Lasă „înţepăturile” şi laudă-i pe cei dragi, concentrează-te cu entuziasm pe ceea ce aveţi de făcut.

Sâmbătă ai tendinţă să te laşi cuprins de comoditate şi să renunţi la un proiect. Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Capacitatea ta de a te impune este susţinută de stele. O veste bună. Duminică este o zi plină de hotarari intelepte: sa te laşi de fumat, sa slabeşti, să nu mai cheltuieşti aiurea banii, să nu mai pierzi nopţile! Foarte bine! În altă ordine de idei, şezi şi cugeta, spune o vorba ardeleneasca, care azi ti se potriveste. Se pare ca iei o hotarare pripită în domeniul sentimental şi trebuie sa te opreşti.

 

SĂGETĂTOR  În weekend stai împreună cu cei dragi, eventual cu pisica sau căţelul, dacă nu ai umani prin preajmă. Prezenţa unei fiinţe, lângă tine, te apără de răul singurătăţii. Nu pleca la drum!

Sâmbătă, singurătatea îţi face bine. Nu te implica in conflicte – weekend-ul acesta nu esti un bun mediator. Duminică este o zi binevoitoare. Stelele te sfatuiesc să leneveşti un pic mai mult, pentru că te aşteaptă o săptămână obositore, dar poate plăcută. Trebuie sa accepţi faptul că viaţa este în continua schimbare şi că trebuie să faci parte din schimbare, daca vrei sa ai succes! Sfaturile acestea generale au o particularizare pentru ziua de duminică, când trebuie să schimbi ceva, material sau spiritual!

 

 

 

CAPRICORN   În acest weekend trebuie să eviţi excesele, exagerările, de orice fel, şi să nu-ţi iei niciun risc. Mai ales dacă eşti în vacanţă, în călătorie, sau în croazieră, trebuie să fii precaut!

Sâmbătă seara nu trebuie să faci nimic important, numai activitaţile de rutină. Daca eşti alergic la prostie ţine medicamentele la îndemană, adică stai acasa, nu ieşi în lume. Duminică iti cad cumparaturi, dar nu din orice fel ci cauti ceva deosebit pentru sezonul cald. Sfatul meu, dintotdeauna: in şi eternul bumbac! Vestile pe care le primesti din presă iti dau o imagine buna asupra situatiei financiare si a posibilei tale vacanţe...

 

VĂRSĂTOR   Sâmbătă nu ai şanse foarte mari, nu te stresa, duminică e o nouă zi în care poţi avea mai mult noroc. Însă, o parte dintre Vărsători pot duce la liman situaţiile critice, statistic vorbind!

Sâmbătă nu lua nicio decizie importantă, eşti pe cale să te grăbeşti şi cine se grăbeşte – greşeşte! Nu te repezi sa tragi concluzii care te dezavantajeaza. Nu este nici folositor şi nici nu este adevărat. Ba te şi intristează! Duminică primesti o veste buna, o informatie valabila, dar inca totul este la inceput. Din nou te bucuri de mare popularitate printre prieteni, rude, familie, mai ales că veselia si energia de care dai dovadă, te fac un companion foarte placut.

 

PEŞTI  Astăzi ai parte de multă înţelegere şi căldură sufletească din partea celor dragi. Treci printr-o perioadă mai dificilă şi solidaritatea anturajului este ca un balsam pentru sufletul tău.

Sâmbătă implică-te mai mult în rezolvarea problemelor de acasă lăsând la o parte încăpăţânarea şi agresivitatea. Vei fi recompensat. Pe seară o veste pe care o aşteptai de ceva vreme! Duminică, zodia ta este bine aspectata si cu toate ca esti la fel de… peşte, anturajul tău te gaseste…adorabil! Stelele-s de vina! În sfirsit, putina liniste pentru o parte din bancul de peşti. Profită cu entuziasm şi vezi de prietenii de care cam ai cam uitat de o perioada de timp.